Roxana-Mălina Chirilă

Conferință în Franța. Despre MISA

Un microbuz până în cel mai apropiat oraș, un tren până la București, avionul până la Paris, schimb de aeroporturi din Paris-Charles de Gaulle în Paris-Orly, apoi avionul până la Perpignan, în sudul Franței unde se ține întrunriea FECRIS de anul acesta. Nu știu pe nimeni de acolo personal, deși am cules nume și informații despre diverși participanți – Thomas Sackville, politician britanic, fost membru al parlamentului și ministru prin UK (plus dintr-o familie nobilă). Steven Hassan, consilier pe materie de secte din SUA, care a scris cărți importante în domeniu. Mireille Degen, care a făcut parte din Comisia Europeană timp de vreo 25 de ani. Am căutat pe Google și am fost aproape intimidată de cei cu care urma să mă întâlnesc – reprezentanți ai organizațiilor care se ocupă de secte din întreaga Europă, Franța, Italia, Austria, Germania, Croația… Și câțiva chiar și din SUA și Canada.

Eu sunt singura persoană din România și merg să vorbesc despre propria noastră sectă, MISA. Sunt o fostă cursantă a Mișcării și am participat vreo șapte-opt ani la cursuri. Am văzut oameni exploatați și oameni care doar au făcut yoga și s-au simțit bine. Am văzut persoane care au făcut greșeli pe care le regretă, foști cursanți care suferă încă de pe urma faptului că s-au implicat în MISA. Am văzut femei care nu se lăsau convinse să renunțe la anumite indicații ale lui Gregorian Bivolaru, ci care se luptau pentru dreptul de a se înfunda în lucruri pe care apoi urmau să le regrete.

Dincolo de scandalul mediatic pe care l-a prins orice român care se uita la televizor prin 2004, MISA e de multe ori o dramă personală. Orgii și urinoterapie, spirale și mitinguri… Asta știe românul și se crucește. El, el personal, omul de pe stradă, omul normal la cap, el nu s-ar băga niciodată în așa ceva. Nu?…

Mike Kropveld, directorul executiv al Infosecte/Infocult Canada îmi spune într-una din discuțiile dintre evenimente că oamenii vor să vadă totul în alb și negru. Pe de o parte suntem noi ce normali și pe de cealaltă parte sunt ceilalți nebuni care se bagă în chestii ciudate, frumos, simplu. Dar adevărul e că mulțimea de oameni normali și cea de membri ai sectelor se cam întrepătrund pe alocuri. Îl aprob și mă simt ușurată: se pare că nu va trebui să explic ce înseamnă de fapt să mergi la un curs de yoga și să te trezești încetul cu încetul că faci altceva decât lucrurile pentru care ai venit. Înseamnă că nu va trebui să le spun acestor somități în ale sectelor că în MISA sunt tot felul de oameni, că sunt și oameni normali, oameni care au fost înșelați, oameni care…

Pentru că yoghinul de la MISA face deseori cum făceam și eu: se uită la TV și spune „Ce-i cu prostia asta? Eu nu fac ce spun jurnaliștii!” Și se revoltă pe bună dreptate. Acel yoghin merge la cursuri, învață yoga și poate că nu s-a băgat niciodată în activitățile extracuriculare are faimoasei școli. Sau poate pur și simplu nu se recunoaște, pentru că el vede lucrurile altfel. El știe care sunt motivele pentru care meditează pentru binele planetei și pentru care crede că Gregorian Bivolaru, Grieg pentru el, e un maestru spiritual. De ce nu pot ceilalți să vadă treaba asta?…

Am pornit la drum hotărâtă să explic că un cursant MISA nu e un om prost, nu e un om incult. Poate fi oricine, poate fi oricum, dar se prea poate să fi fost agățat cu un cârlig emoțional și să vadă lucrurile cum le vede nu pentru că nu știe să-și folosească logica, ci pentru că pornește de la niște premise greșite, pornește cu speranța că un lucru poate fi într-un anumit fel. E ca un Caritas cu suflete, numai că în loc să bagi x lei și să-i primești înapoi înmulțiți, bagi niște timp, efort, credință și sentimente și speri să primești înapoi mai mult decât atât. Trebuie doar să crezi puțin, să te lași puțin pe mâna noastră și vei avea o viață sentimentală cu mult mai bună, vei fi mai fericit, mai inteligent, vei avea mai mult umor…

Dar sunt în lumea FECRIS. În lumea aceea, a specialiștilor în secte, e aproape redundant să încep să povestesc toate astea. Tot Mike Kropveld de la Infosecte, care mi-a fost un fel de ghid, s-a uitat rapid în jur și mi-a spus pe scurt – Steven Hassan a fost în secta lui Moon vreo doi ani, David Clark cunoaște și el intim problema, Friedrich Griess care m-a invitat să vorbesc despre MISA are fiica într-o sectă, X a fost, Y a avut un prieten, Z a avut un membru al familiei. Majoritatea celor care studiază sectele se pare că au avut contact direct cu ele. Am venit combativă, gata să spun: nu! Nu, lucrurile sunt nuanțate! Nu putem să spunem că toți oamenii ăștia sunt nebuni și periculoși sau dezgustători… dar m-am trezit printre persoane care știu.

Țin o conferință despre MISA. Thomas Sackville, președintele FECRIS, fost membru al parlamentului britanic, mă prezintă înainte să urc pe scenă și să le povestesc celor adunați acolo, vreo sută, o sută și ceva de oameni despre Gregorian Bivolaru, MISA și apocalipsă. Nu că ar fi apocalipsa asta ceva atât de măreț la MISA, să nu mă înțelegeți greșit, dar asta e tema întrunirii. Deschid gura și explic:

Apocalipsa nu e doar sfârșitul lumii, ci e și un atașament emoțional. Ideea de apocalipsă se bazează pe temeri și dorințe și e greu să o smulgi din rădăcini dacă n-o vezi ca atare: apocalipsa e teama de moarte, pe care o poți controla când moartea e generalizată. În fond, dacă supraviețuiești acum… sau dacă mor atâția alții cu tine… E altceva decât dacă ai muri singur. Apoi, apocalipsa e o judecată de valoare care îi va separa pe cei buni de cei răi, sau pe cei știutori de cei neștiutori: cine are dreptate, cine face pare din grupul corect, cine face ce trebuie, cine e spiritual. Iar apoi apocalipsa e legată și de dorința de a fi erou, de a salva lumea, sau de a te salva pe tine, de a fi erou. E mai greu să renunți la o cârjă în fața inevitabilității, la sentimentul că ești mai bun, la sentimentul că ești eroic decât să renunți la ideea că în decembrie 2012 Pământul va intra într-o centură de fotoni, care îi va ucide pe cei nepregătiți.

În rest, le spun, apocalipsele diferă… Dar asta știu și ei. MISA crede în extratereștri care vin să ne ajute, în centura de fotoni care va înghiți pământul și îi va ucide pe cei nepregătiți în decembrie anul curent, în francmasoni care manipulează pe toată lumea și care își construiesc tot felul de chestii sub pământ în care să scape, dar nu vor scăpa. MISA crede în dezastre naturale care se vor petrece în curând și în faptul că acușica va veni nu Era Vărsătorului din New Age, ci Satya Yuga, era spirituală descrisă de indieni.

Dar MISA e o luptătoare care deține tehnici inventate de Gregorian Bivolaru și are un Program de Acțiune Planetară Urgentă: Nu Apocalipsa! expus pe site-ul yogaesoteric.net. A mai evitat două apocalipse până în prezent, una în ‘96 când a deviat un asteroid pe cale să se prăbușească pe pământ, alta foarte localizată prin România, care ar fi fost un cutremur devastator.

E o poveste întreagă, le explic. Nu toți cei de la cursurile de yoga MISA cred în poveștile astea, dar încetul cu încetul sunt convinși de câte una din idei. Și dacă ai apocalipsa în față, care va demonstra că ai dreptate, atunci poți să aștepți în umbră ca un fel de răzbunare prin agent divin ca toți cei care te-au privit urât în România asta să vadă că vor veni dezastre și tu vei scăpa. Iar apoi, poate că toți ăștia se uită la tine ca la un obsedat de sex, un urofil și zăpăcit, dar tu ești un erou care va salva omenirea.

Offff… Poate că într-o vreme mă prinseseră ideile despre conspirații și masoni, poate că sperasem într-o Satya Yoga mai bună, pentru că prea merg toate pe dos în țara asta, dar uneori mă mira că alții cred. Și cu extratereștrii, cineva foarte pătruns de curs și de revelațiile sale îmi spunea că sunt metoda lui Gregorian Bivolaru de a ține mintea yoghinilor ocupată, ca să fie plină de lucruri spirituale. Uneori am senzația că unii ar avea o șansă să deschidă ochii, dacă n-ar fi prea pătrunși să vadă fața lui Grieg în orice gând mai deștept pe care-l au.

Tot despre Apocalipsă în alte secte au vorbit și o femeie din Ucraina, care timp de 30 de ani a stat cu răsuflarea întretăiată, cu alimente pregătite și arme să se apere de cei nepregătiți – era gata să vină sfârșitul lumii. Tot despre Apocalipsă a vorbit și un fost martor al lui Iehova, care spunea că sfârșitul lumii tot vine de mult timp încoace în secta lor. O sectă ia bani ca să construiască bunkere unde să reziste în fața sfârșitului lumii. Și tot așa…

Dar discuțiile din afara conferințelor sunt pe toate temele – de fapt, nu prea au legătură cu apocalipsa. Stau de vorbă cu David Clark, din SUA, care se ocupă de consiliere. Îmi spune că a fost surprins să audă că la MISA se pune accent pe stări, pentru că de obicei sectele vor să nu simți. Ba da, îi zic, e foarte important să simți – să simți intuitiv, să simți în meditații, să iubești… De fapt, MISA promovează cuplul deschis extrem de mult. Trebuie să iubești mai mulți oameni, și trebuie să-ți depășești gelozia, dar nu-ți spune nimeni exact cum anume ar trebui s-o faci, așa că multă lume suferă, ascunde….

„Și pe urmă te simți vinovat pentru că nu reușești,” completează el. Înainte să pot să aprob, puțin mirată că știe, îmi spune că așa se întâmplă mereu: ți se impun niște standarde care fie sunt foarte dificile, fie sunt imposibile – și apoi te simți vinovat că nu te poți conforma. E la fel și cu sexualitatea: ori e prea multă, ori e interzisă. Ceea ce-mi aduce aminte de sexul tantric, ore în șir, și de faptul că bărbații nu au voie să ejaculeze pentru că „pierd energie”. Lui David îi spun că sexualitatea era încurajată puternic, pentru că energia sexuală e energia de bază a vieții, e energia creativității… El îmi răspunde că în secta lui era cam interzis sexul. Tot acolo, în fond.

Americanii n-au prea auzit de MISA. În schimb, Herr Griess din Austria i-a pus în temă pe ceilalți austrieci, care mi-au cerut conferința în varianta scrisă. Am în mână doar varianta mea tipărită, cu scrijelituri pe margini ca să știu unde sunt dacă decid să vorbesc liber. Am puncte clare: unde zic că te iau ușor, cu yoga, și încet afli că Grieg e maestrul tău spiritual, că MISA are informații corecte despre tot felul de domenii, că fac parte dintr-un grup cu totul și cu totul special. Unde zic că sunt multe, multe, multe informații teoretice, dar credințele de bază circulă pe cale orală (carnea și zahărul sunt la fel de interzise în scris, dar yoghinii care nu s-ar atinge niciodată de carne mănâncă dulciuri fără frică). Unde povestesc de celelalte apocalipse evitate. Unde povestesc despre faptul că apocalipsa asta îți schimbă percepția despre realitate… Și dacă moare cineva, de cancer la sân (Cristina Găină, Diana Dobrin) sau de propria mână (Mihaela Diaconescu, Attila Nagy), atunci nu perceptezi la fel de tare problema, pentru că celor care nu sunt destul de spirituali li se petrec dezastre și dacă mor de boală nu e pentru că Gregorian Bivolaru a spus că nu e bine să se trateze clasic, ci pentru că nu și-au putut rezolva problemele subtile, emoționale…

Le spun că le trimit conferința mai încolo, cu bibliografia pusă la punct. Aia e a doua problemă a foilor scrijelite peste tot: am uitat să adaug bibliografia de la sfârșit, așa că am un (qtd. in Reddy 21) pe undeva, dar niciun loc unde să dau titlul cărții lui Reddy. Mi-aduc aminte vag că Gregorian Bivolaru spunea la un moment dat că are cărți documentate „chiar academic”, sau ceva de genul ăsta. Chiar aș vrea să știu ce înțelege el prin sintagma asta, pentru că la mine „chiar academic” înseamnă cu paranteze în care se specifică numele autorului și pagina la care se spune ceva, înseamnă bibliografie cu toate datele de publicare la sfârșit, înseamnă rigori și dificultăți care-ți intră în sânge și nu-ți mai ies de acolo, până când te trezești că și când mergi pe stradă și discuți liber spui „Conform tatălui meu într-o discuție pe care am avut-o acum trei săptămâni în mașină…” Și te întrebi cum citai o discuție privată pentru bibliografia de final.

La o degustare de vin (în fond Perpignan e într-o zonă renumită de vinuri), mă întâlnesc și cu Thomas Sackville, din Marea Britanie, care-mi spune că a auzit de MISA, da, dar nu prea vrea nimeni să-și dea numele în declarații ca să poată face ceva practic în cazul Mișcării. Ehe, greu cu numele, pentru că de obicei victimele MISA, femeile care s-au dus să danseze la bară sau să facă videochat erotic la îndemnarea lui Gregorian Bivolaru sau a sus-pușilor instructori, nu prea mai vor să se afle că s-au băgat în așa ceva. Îți vine mintea la cap, îți dai seama ce ai făcut, și ca o studentă care se trezește după o noapte de petreceri cu prea mult alcool și vede că e-n pat cu trei bărbați, ai prefera să nu afle nimeni de incidentul ăsta. Doar că petrecerea continuă, alcoolul curge și altă studentă va urma la rând în același pat…

Italienii știu bine subiectul MISA. Italiana mea e inexistentă, dar sunt româncă, așa că un lucru, două tot pricep, și cineva de pe acolo tot o rupe pe englezește, așa că îmi spun cu multă căldură că știu de MISA. Au auzit de ea și de Gregorian Bivolaru pentru că în spatele multor cursuri de yoga din țara lor, cursuri cu diferite nume, se ascunde tot MISA.

Pe scurt, prin Europa se mai auzise de problemă – pe ici, pe colo s-a mai luat poziție. (Continentul) America era mai puțin în temă, deși Mike Kropveld a spus că avea un dosar și pe tema MISA. „Nu știu dacă sunt și în Canada,” i-am spus. Dar până la urmă, contează? Școala de yoga a ajuns și în India, a trecut și prin SUA, s-a confruntat cu autoritățile în Argentina. Nu știi niciodată când mai prinde rădăcini pe undeva.

„Unde locuiești acum?” m-au întrebat mai mulți. Sackville, înșelat de accentul care a trecut dinspre un neutru-britanic spre un american-nedefinit din cauza faptului că am tot pălăvrăgit cu Kropveld despre MISA și secte, România și cum pui bazele unei organizații care să ajute oamenii care au fost înșelați de secte, a întrebat câți ani am stat prin SUA. Nu, nu, spun. România, doar România. Da, București, o vreme, dar acum sunt în tranziție. Altcineva întreabă, sunt șefa organizației anti-cult de acolo? A, nu, independentă, noi nu avem. Nu?… Aha, doar pe post de invitată și martoră, ce chestie. Îl văd pe David Clark, care se ocupă de consultanță legată de reformarea gândirii. Păi și m-am gândit să deschid un birou, ceva? Nu se fac bani, dar ajuți oameni. Încep să mă gândesc și eu, că e păcat că la noi nu există nimic, nimic, nicio organizație, niciun cabinet, niciun loc unde să te duci să-ți spui păsul. Branka Dujmić-Delcourt din Croația îmi spune că nu e așa de greu să faci ceva. Puțină bunăvoință, ceva timp și un minimum-minimorum de bani. Și ajuți oameni.

Mă gândesc la asta, acum. Ceva mic, intim. Unde să poți veni, să bați la ușă și să spui, „Salut, am fost la MISA/Martorii lui Iehova.” Un loc unde să zici, „Aici m-am păcălit” și unde să nu-ți dea nimeni în cap. La naiba, suntem oameni, greșim. Știu femei absolut ok care s-au lăsat convinse de instructori de la MISA să facă chat erotic, să se masturbeze în fața camerei, pentru că li s-a zis că așa trebuie, așa e bine, așa se feminizează. Că faptul că nu vor arată că nu sunt încă detașate. Nu sunt destul de femei, nu sunt destul de bune. Ideea repetată din nou și din nou… și apoi povestesc despre umilința de a face aceasta. O femeie spunea că s-a ridicat și a plecat, nici n-a vrut să ia banii pe care-i câștigase, dar să nu mai audă niciodată de așa ceva. O alta rar povestește despre așa ceva. O alta spune că o făcea crezând, crezând în toate poveștile, că era zeiță și era frumoasă și feminină și făcea ceva bun pentru că putea să coboare la nivelul acelora și să-i ridice de acolo, să-i înalțe prin spiritualitatea ei.

Ne place să credem că mintea noastră face ce vrem noi, nu ce vrea ea. Dar adevărul e că ne-am născut într-un context și de acolo ne luăm informațiile. Știm că nu e bine să omori, să chinui, să furi pentru că asta am fost învățați de mici. Știm că avem drepturi, pentru că ni s-a spus că avem. Dar în alt context, cu alte învățături, poate am fi ajuns în ghearele Inchiziției, sau chiar inchizitori, poate că noi, femeile, ne-am fi mulțumit să fim niște bunuri cu care te măriți pentru copii și avantaje, poate că bărbații s-ar fi aruncat în Dumnezeu știe ce. MISA e o re-educare lentă cu o logică insidioasă: dacă nu poți sau nu vrei să faci ceva, s-ar putea să fie pentru că nu ți-ai depășit încă acea condiție cu care ai venit în viața asta. În fond, o zeiță poate să facă ce vrea fără să fie întinată, o zeiță a sexualității poate ridica pe oricine prin sex – tu de ce nu poți?…

Dar ce poți face?… E o discuție despre ce s-a întâmplat din punct de vedere legal cu anumite culte pe ici, pe colo. Unul dintre cei din Rusia vorbește despre interzicerea cărților extremiste pe acolo și despre cum toată lumea ar trebui să ia măsuri în direcția asta. În sus sare cineva din Franța, cu un „non” elegant și categoric pe buze. Non, c’est pas possible! Nu poți să cenzurezi, nu poți să interzici. Franța, acea țară de care se plâng ortodocșii de la noi și de care se plâng și cei din MISA că este foarte laică, nepermis de laică, are o politică foarte clară în direcția asta: ai libertatea să crezi ce vrei, să publici ce vrei, să gândești ce vrei. Nu interzici. Dacă cineva e într-o sectă, îl îndrumi, îl consiliezi, îi areți. Niciodată nu forțezi, pentru că atunci ce ar fi? Ar fi o tiranie. Și adevărul e că legea nu e un instrument fin, nu poți cizela ușor cu ea să excluzi secta X, dar nu ideile Y. Libertatea e mai importantă decât oprirea sectelor.

Ascult și ascult și ascult și mă gândesc ce s-ar putea face pe la noi.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |