Roxana-Mălina Chirilă

Despre păcat

Una dintre cele mai simpatice explicații ale păcatului pe care le-am citit vreodată, într-o carte în care un preot și o vrăjitoare stau de vorbă:

„Chiar acum are loc o dezbatere interesantă și intensă despre natura păcatului, de exemplu.”
„Și ce părere au? Nu că sunt împotriva lui?”
„Nu e chiar așa simplu. Problema nu e ori albă, ori neagră. Sunt multe nuanțe de cenușiu între ele.”
„Nu.”
„Poftim?”
„Nu e niciun cenușiu, doar un alb care s-a murdărit și mă miră că nu știi asta. Și păcatul, tinere, e atunci când te uiți la oameni ca la obiecte. Chiar și la tine. Ăla e păcatul.”
„E mult mai complicat de atât–”
„Ba nu-i. Când oamenii zic ceva mai complicat, înseamnă că încep să-și facă griji că n-o să le placă adevărul. Oamenii ca obiecte, de acolo începe.”
„A, dar sunt sigur că există lucruri mai grave–”
„Dar totul începe când te gândești la oameni ca la obiecte.”

Terry Pratchett – „Carpe Jugulum”.

E un motiv pentru care îmi place Terry Pratchett: spune chestii clare, la obiecte, spune bine și direct – și chiar dacă scrie despre o lume care se află pe un disc care e susținut de patru elefanți care stau pe carapacea unei broaște țestoase care înoată în spațiu, are întotdeauna ceva de zis despre lumea reală. Recomandat.

(și vrăjitoarea de mai sus e Granny Weatherwax, Bunicuța Weatherwax.)


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |