Roxana-Mălina Chirilă

Ce se poate face, efectiv, cu MISA – brainstorming

M-a întrebat mai multă lume ce s-ar putea face în direcția MISA. Hai să discutăm. O să pornesc discuția la un nivel puțin mai abstract și teoretic. Și dacă misanii vor să tragă cu urechea, foarte bine. N-o să pun niciodată pe nimeni să jure cu mâna pe Biblie că n-o să transmită mai departe anumite informații.

1. Lucruri de reținut

Multă lume care a trecut pe la curs e supărată și/sau afectată de MISA. Mă întâlnesc des de foști cursanți care spun, în linii mari, cam ce spunea F pe blogul lui Rapcea în dimineața asta: „Nu e usor sa recuperezi din punct de vedere profesional 16 ani pierduti.” Sau de recuperat emoțional. Sau de revenit când îți dai seama că ai trăit ani întregi o minciună.

Pentru mine e absolut evident că MISA le-a prins foarte rău multor oameni. Dar.

a. Oamenii au dreptul la libertatea de alegere, de religie, de a decide cu cine se asociază – chiar și atunci când ceea ce fac le face rău, în ultimă instanță. Dacă nu, s-ar ajunge repejor la tiranie, după cum spunea careva de la FECRIS.

b. MISA nu e aceeași grupare pentru toți. MISA înseamnă un lucru pentru, să zicem, Mădălina Dumitru și cu totul alt lucru pentru o bunicuță care face yoga în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Poate că fac cursul de yoga în cadrul acelorași cursuri, dar cred că ne e clar că experiențele lor diferă de la cer la pământ. Câte șanse ar avea bunicuța noastră, să zicem, să i se facă avansuri din mai multe părți, să fie inițiată practic în orgasmul urinar și să fie târâtă prin București ca să se demonstreze că s-a culcat cu Gregorian Bivolaru?…

c. Chiar și cei mai prinși și habotnici misani sunt tot oameni. Bine, poate sunteți ca mine și faceți mișto fără rețineri de, să zicem, lipsa de logică a celor care scriu articolele de pe Yogaesoteric sau de ipocrizia lui Mihai Stoian în ce privește MISA și pornografia. Dar dincolo de ceea ce sunt sub influența MISA, sunt tot oameni care s-ar putea trezi la un moment dat – și atunci se pot trezi că au zero pregătire profesională sau că au făcut atâta „karma yoga” că n-au rămas cu nimic. Sau că nu știu cum arată lumea de fapt și n-au de ce să se agațe.

MISA calcă deja pe cadavre. Aș prefera să nu fac la fel.

2. Ce se poate face efectiv

Un lucru vreau să subliniez: nu există „cei care pot” și „cei care nu pot” să facă ceva. Cecilia Tiz, care discută cu toată lumea și a ajuns maha-dușmanca MISA e pur și simplu o persoană care a hotărât să facă ceva. Nu a venit nimeni s-o ridice la rangul de Tiz Luptător sau ceva de genul. Știu că sunt persoane care n-o prea simpatizează din varii motive, dar ce vreau să subliniez nu e politica ei, nu e modul de acțiune, ci faptul că acționează în sine.

Mihai Rapcea nu a fost investit Critic din Interior. Și-a asumat singur rolul pe blogul lui.
Eu nu m-am trezit într-o dimineață Expertă în Secte, cu Permisiune de a Fi Conferențiar, sau cu Calitatea de Martor MISA.
Mahashakti (mai populară printre străini decât printre români) nu are brevet pentru blogul ei critic la adresa MISA-ei. Și nici măcar nu-i știe cineva numele.
Intenselight nu a coborât din Consiliul Academicienilor Planetari ca să remarce că anumite texte de la MISA sunt plagiate, traduse aiurea, modificate etc.

Dacă vrei să faci ceva, întrebarea e: ce vrei tu să faci? Care sunt calitățile tale? Cât de tare vrei să te implici? Ce anume te-ar deranja, ce nu vrei să se afle, până unde poți să mergi ca să te simți bine și împăcat cu propria persoană?

Bun. Concret, câteva chestii la care m-am gândit eu:

a. Un site în care să fie puse mult mai puține informații decât sunt pe exmisa.
Pentru cine: Cei din afara Mișcării.
Idee generală: Informații puține, dar la obiect și clare. Pe exmisa sunt tone de informații și cineva care caută să se informeze pe larg despre Mișcare trebuie să facă ditamai eforturile ca să afle ce vrea să afle. Pe un site de genul s-ar putea posta și chestii care n-au legătură directă cu MISA, de exemplu informații legate de secte în general, despre semne după care recunoști secte, cum ieși din ele, cum îi ajuți pe cei din interior (am permisiunea celor de la Info-Cult să traduc cartea lor despre secte și să o pun la dispoziție gratis celor interesați, de exemplu).
De ce: Pentru că yoghinii de la curs nu sunt singurii care au o tangență cu MISA – rudele și prietenii lor sunt și ei implicați; și apoi, mai pot fi persoane care caută informații despre MISA pur și simplu. Și de asemenea, pentru că MISA nu e singura grupare religioasă contestată din România. Nu e nici cea mai mare. E doar cea mai mediatizată.

b. Cercetare, rapoarte, studii etc. despre diferite aspecte ale MISA
Pentru cine: Oricine are nevoie de mai mult decât informații despre MISA – pentru cine are nevoie de informații verificabile.
Idee generală: Informațiile în sine sunt bune și frumoase la nivel informal. Ca să le poți folosi la orice nivel (de exemplu, ca să le prezinți într-un cadru oficial), trebuie să fie sub o anumită formă și trebuie să fie verificabile, demonstrabile, cu referințe spre locuri unde poți găsi informația primară. Sunt câteva principii după care se scriu textele de genul ăsta, dar nu sunt foarte greu de stăpânit.
De ce: Pentru că trag mai greu la „cântar” și sunt o formă organizată a unei demonstrații că lucrurile stau cum spui tu. E una să spui că MISA crede în extraterești și centuri fotonice. E mai profesionist să indici exact locurile unde au scris cei din MISA despre chestiile astea (pentru YE: da, am indicat clar în textul conferinței din Franța). Deci dacă vrei să ai un impact mai mare în fața forurilor străine, asta ar fi calea, cred eu.

c. Consiliere profesionistă pentru cei ieșiți din MISA.
Pentru cine: Cei care au plecat/pleacă din MISA.
Idee generală: Sunt mulți care cred că o consiliere de genul ăsta ar trebui oferită gratis. În unele locuri e. În altele nu. Steven Hassan, una din personalitățile care erau pe la FECRIS, consilier pentru cei care ies din secte, face treaba asta pe bani – și nu e singurul. Chestia e că știu mai multe persoane care au trecut pe la psiholog după ce au plecat din MISA și nu cred că psihologii ăia au fost dornici să-și ofere serviciile pe gratis. Cred că foștii cursanți care au apelat la psihologi pentru bani ar fi apelat și la persoane mai specializate, tot pentru bani. Contează mult să știi că persoana la care mergi chiar înțelege despre ce e vorba, înțelege prin ce ai trecut și cum e posibil să te simți acum.
De ce: Pentru că e nevoie.

d. Susținere neprofesionistă pentru cei ieșiți din MISA.
Pentru cine: Cei care au plecat din MISA.
Idee generală: Persoane neprofesioniste care să fi trecut prin MISA, care pot să stea cu tine la o cafea (sau un ceai, na) și să discute despre rahaturile prin care ai trecut. Pe gratis, normal.
De ce: Pentru că uneori ai nevoie de cineva care să știe și care să te ajute. Nu știu ce-aș fi făcut fără câteva foste cursante cu care să bat cafenele și restaurante și cu care să fac haz de necaz. Sau cu care să discut pe messenger despre rahaturi de zi cu zi.

e. Atacuri legale împotriva MISA
Pentru cine: Pentru suflețelele noastre, na. (mi-am făcut formatul ăsta, acuma mă țin de el)
Idee generală: Nu mă refer la dat în judecată (câtă bătaie de cap), ci la mici chestii care se adună. Din câte țin minte, amestecurile de plante pentru transă n-aveau ingredientele scrise pe ele, ceea ce e neregulamentar. Nu știu unde te poți duce ca să verifici dacă au autorizații de construcție/funcționare, dar mă întreb dacă sunt toate în regulă. Cortul ăla de la mare?… Nu prea are numărul regulamentar de toalete, din câte știu. Etc.
De ce: Pentru că cineva poate să ia plantele de la transă și să fie alergic la una din plante. Pentru că poate izbucnește un incendiu în ashram. Pentru că nu e frumos să ții lumea la cozi de sute de persoane ca să meargă la toaletă. MISA e ditai organizația, dacă nu respectă regulile poate să pricinuiască neplăceri/probleme multor oameni.

Alte idei? Comentarii? Voi ce ziceți? Dacă se adună destulă lume, putem face o organizație, dar ar fi important să ne cunoaștem întâi, să aflăm cât putem face, ce vrem să facem. Eu, personal, am un timp limitat de oferit și resurse la fel de limitate. Cred că ar fi mai utilă o abordare dintr-o perspectivă mai deschisă, care să le fie de ajutor nu doar celor legați de MISA, ci și celor din alte grupări religioase cu caracter discutabil, pentru că MISA s-ar putea să dispară, dar problema persoanelor care intră în tot felul de chestii să rămână.

Aveți spațiu de desfășurare în comentarii, o să moderez mai mult decât o să discut (mi-am cam consumat minutele alocabile pentru MISA de azi). Dacă sunt idei clare și concrete, o să le dau copy-paste într-un articol ulterior.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |