Am tradus un articol de Eliezer Yudkowsky despre raționalitate care e puternic legat de ce spun eu aici. Am vrut să-l am aici ca suport pentru demonstrații.

Dacă l-ați citit, ați observat că e o serie de 12 „virtuți”, expuse într-un stil care aduce aminte ori de New Age, ori de niște oameni îmbrăcați în robe negre, care se adună în cerc și pun lumea la cale. Oficial, didactic, împărtășește cunoaștere, cuvinte mari, exprimare cu ecouri mistice. Asta pentru că Eliezer Yudkowsky are simțul dramaticului, pe cel al actoriei și pe cel al scrisului. Bănuiesc că ar fi foarte încântat dacă i s-ar spune că de mâine face parte din Conspirația Bayesiană și trebuie să facă team building cu alți cercetători în cercuri trigonometrice, sau ceva de genul ăsta.

Pe mine mă amuză enorm prezentarea. Dar dincolo de ea, cele 12 virtuți ale raționalității sunt niște idei extrem de bune despre modul în care poți aborda orice situația legată de cunoaștere. Nu sunt informații aplicabile în situații reale în sine, nu descriu lumea, ci sunt mai degrabă niște obiceiuri pe care ți le poți forma, niște tipare de gândire utile ca să abordezi orice situație în care te afli.

Practic, cunoașterea pe care o învățăm de obicei arată așa:
-Pământul se învârte în jurul soarelui
-nu e bine să te prostituezi
-o funcție f crește pe un interval dat dacă, atunci când a<b, f(a)<f(b). -Chaucer a scris „Povestiri din Canterbury” -etc. Ceea ce e foarte ok. Învățăm multe lucruri despre lume, care sunt utile și care ne permit să ne descurcăm în tot felul de situații. Dar ce faci când ești într-o situație nouă? Când ești pus în fața unor informații noi? Cum le judecăm ca să vedem care sunt bune și care sunt neadecvate? Am văzut multă lume care crede că pe măsură ce ne maturizăm căpătăm, în mod magico-biologic, o gândire care ne permite să discernem ușor. Ceea ce nu e extrem de adevărat, pentru că deși multă lume ajunge la, să zicem, treizeci de ani, e clar pentru toți că discernământul unei persoane de treizeci de ani nu e neapărat egal cu cel al unei alte persoane de treizeci de ani. Dar oricâte informații am avea la dispoziție, sunt unii care aleg să creadă în cele mai absurde dintre ele dintr-o eroare de gândire - una din multe, multe, multe erori pe care le putem face. Ne putem atașa de anumite idei pe care să căutăm să le apărăm de dovezi contrare. Ne putem limita direcția în care gândim în așa fel încât să nu vedem decât anumite lucruri dintr-o imagine mai mare. Putem să nu luăm în considerare detalii care se dovedesc până la urmă a fi relevante. De obicei nu ni se spune clar ce învățăm, dar din punctul meu de vedere există două tipuri de lucruri care ajung la noi via părinți, profesori și persoane care au, chiar și momentan, rolul de a ne pasa cunoaștere: -informații despre lume, idei, cultură norme etc. -educație despre felul în care gândim. Concret: -Nu fuma - e o informație de primul fel; ți se dă niște înțelepciune de-a gata: fumatul nu e bun. -Gândește-te la sănătatea ta înainte să îți faci un obicei - face parte din educația gândirii. „Nu fuma” e o chestie care până la urmă poate fi combătută de alte lucruri: poate se inventează țigări sănătoase, sau dai peste droguri mai rele decât țigările, dar care să nu aibă asociat un „Nu”. „Virtuțile” lui Yudkowsky sunt utile din perspectiva modului în care gândim. Bine, aflăm tot felul de informații, dar cum le interpretăm? Ce folosim concret și ce nu? Cum putem ajunge să avem o imagine obiectivă despre lume, să decidem ce vrem cu adevărat și cum ajungem acolo? Practic spune, „uite care-i chestia. Ne păcălim mult. Aici sunt niște tipare care mai rezolvă din problemă.” Încerc acum să-mi dau seama cum să subliniez cât de important e să ai o gândire care te duce unde trebuie - mi se pare evident că nimeni nu vrea să se lase înșelat de farsori, de oameni bine intenționați dar prost informați, să fie dat peste cap neștiind ce soluție să aleagă. Dar mi se pare clar care e situația. Și mi se pare la fel de clar că dacă sunt alții care au sistematizat informațiile despre gândire, ne pot fi utile și nouă.