Cuvintele din titlu sunt nasoale rău, nu? „Cactus”. „Cacao”. Cacao e o urâțenie de cuvânt. E necesar doar să-l pronunți, că te apucă scârba. Cacao. Nasol rău. Nu? Hai că mai am unul. Macac. E un gen de maimuță, dar pfuai ce nume nasol are.

…nu, nu vorbesc serios. Mi se par niște cuvinte absolut ok. Dar ce au toate în comun?

Cactus. Cacao. Macac. Dacă te uiți puțin la ele, sunt niște cacofonii rezumate într-un singur cuvânt. Doar că nu le remarcă nimeni. Aceleași persoane care fac jonglerii ca nu cumva să spună că câinii din vecini urlă noaptea vorbesc liniștite de o cacao cu lapte. Poți să vorbești de succesuri, dar nu de ceva care are succes ca cartea Harry Potter.

Româna, o limbă pe care o chinuie oricum tot poporul în diverse feluri și moduri, o limbă care se trezește cu o scorțozitate uimitoare în orice discurs mai acătării, în care te apucă transpirația când e vorba să pui timpurile cum trebuie într-o poveste la persoana I, singular, trecut… are veleități. Mult e dulce și frumoasă, așa că nu se cuvine să n-aibă niște standarde de frumusețe care sar mai tare în ochi decât greșelile de gramatică, decât scorțozitatea – decât chiar înjurăturile.

Am ajuns în situația în care un dialog de genul ăsta n-ar fi deloc departe de realitate:

„Băăă, iar a sărit în sus și-n jos ca calul tâmpitul ăla de copil din vecini, lua-l-ar naiba!”

„Haha, ce prost ești, ai făcut o cacofonie. Ca calul, haha.”

Ni se bagă în cap de la școală că e un fel de crimă lingvistică să produci așa ceva. Că e îngrozitor de urât. Lumea spune „virgulă” ca să evite situația, iar „ca și”-ul s-a împământenit destul de tare încât mă trezesc folosindu-l fără jenă când zic „Mihai Rapcea, ca și avocat al lui X” – îl citesc deja ca pe o construcție în sine, diferită de „ca” (sensul din capul meu: în funcția de, cu rolul de, în capacitatea de). Ca să mi se atragă atenția că nu, de fapt inițial era o metodă stângace de evitare a cacofoniei.

În schimb, dacă calul, săracul, e deja cuvânt stas în formarea exemplelor cacofonice, cactușii împânzesc fără grijă casele și vocabularele patriei. Ca să nu mai vorbim de cacao, cu care n-are nimeni nimic.

Nu ader la isteria cacofonicelor. O observ, uneori o respect pentru că n-am chef să mă cert pe teme lingvistice, dar alteori mi se fâlfâie enorm. Consider, în mare, că e un moft afectat și inutil care s-a ridicat la rang mult prea înalt. Așa că dacă vedeți că fac cacofonii… sunt cu je m’en fous. N-are sens să mă corectați pentru că nu consider că merită corectate.