Roxana-Mălina Chirilă

Bine e să fii BOR

Tags:

Stăteam zilele astea și mă gândeam: bă ce bine e să fii cu Biserica Ortodoxă Română. Primești niște bani de la stat, chiar dacă sunt doar pentru 60% din salariile pe care le dai preoților. Tot e mai bine decât în cazul unei afaceri private, mai ales că ești scutit de impozite.

După ce iei banii ăștia de la stat, ai parte de donații, pentru că na. Credincioșii vor să dea, că așa e creștinește – am auzit deunăzi de la o Sf. Gheorgheancă că anul trecut se aștepta ca familia de credincioși să dea 500 RON pentru construirea (sau renovarea? nu mai știu) unei cupole. Ea n-avusese să dea decât 300 și se întreba dacă din cauza asta nu mai venise preotul anul ăsta de Bobotează. A, și cei 500 RON? Fără chitanță. În mână.

Pe urmă, preotul ia bani când trece să-ți sfințească casa – parcă țin minte faza asta de când eram prin Sf.Gh. Dar de ani de zile am evitat treaba asta, așa că nu știu. Mai dai bani la botez, la înmormântare și la ce-o mai fi. Acuma dai bani și ca să-ți sfințească mașina.

Deci, ce mai. Viață tihnită. Și ca să nu se gândească unii că poate Biserica ar trebui să stea la locul ei, mai bagă câte un protest legat de Constituție sau de legi, mai spune că nu e de acord cu incinerările, sau cu cimitirele care nu-i aparțin. Îți trimite preoții prin școli la ore de religie, nu dă socoteală nimănui cu privire la ce se predă pe-acolo. După care stă liniștită, că oricum românii o iubesc și sunt un popor credincios.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |