Cu multă, multă plănuială și amânări și toate cele, amica Linda, fostă colegă de facultate și de masterat, prietenă scriitoare și în general persoană mișto, a decis că vine în vizită la Sf. Gheorghe/Brașov ca să mai scape de căldura moldoveană și de non-cheful de pe acasă.

După multe verificări de trenuri (ca să ajungi din Suceava în Brașov trebuie să schimbi în București sau în alte locații nu mai puțin bulversante) și căutat de variante de transport, Linda mi-a spus că vine cu autobuzul. Până în Brașov. Am zis ok și i-am zis să dea un semn când are detalii.

Acum vreo două săptămâni zicea că vine pe 20-21, vineri zicea că vine pe joi, duminică era la Suceava la festivalul medieval, luni era în drum spre alt oraș moldovean (sorry, Linda, nu mai știu care) și nu la mult timp după mi-a zis că a avut o săptămână aiurea și că a aflat (târziu) că exista un autobuz care pleca din Suceava și ajungea direct în Sf. Gheorghe. Doar că, evident, nu se mai întorcea în Suceava. Avusese o săptămână aiurea, cu insolație (sau ceva asemănător), un autobuz ratat din Suceava în celălalt oraș moldovean, multe bagaje de făcut și alte porcării.

Până la urmă, pe marți, mi-a zis că vine sâmbătă, pe la două, și ajunge la Kaufland.

Azi e sâmbătă, da?

M-am trezit de dimineață, am stat la o șuetă cu cineva așteptând să se facă ora două, am returnat Politice de Patapievici, am mâncat ceva și apoi am primit un mesaj de la Linda că mai are 35 km și că tot drumul a fost încântată că vede munți. Buuuun. Am mai stat puțin, după care am plecat după ea.

Am ajuns la Kaufland, cu o ușoară întârziere. Unde am constatat că n-o văd pe Linda. Dar, na, zona e mare, probabil că nu era chiar, chiar la Kaufland. Am sunat-o.

Eu: Băi, deci, nu te văd. Unde ești? La Kaufland?

Ea: Aproape. E o stație de autobuz lângă.

M-am uitat în jur. Nu vedeam stația. Am întrebat-o dacă vede un bloc mare, verde, unul portocaliu după, unul roz mai departe. Mi-a zis că da – aproximativ. Și ceva în construcție. Și o clădire delapidată.

M-am învârtit în jur până am găsit stația de autobuz (ditamai chestioiul), clădirea delapidată și chestia în construcție. Până la urmă, tot căutând-o pe Linda care nu apărea, am întrebat-o cât de înaltă e clădirea delapidată. Mi-a zis că are un etaj. A mea avea mai multe. Moment în care am întrebat-o de macara – și mi-a zis că nu era nicio macara în zona de construcție. Acuma, nu vreau să fiu rea, dar prima chestie care mi-a trecut prin minte a fost, „Mă, fata are ochelari, poate n-a văzut-o de la distanță. Sau poate era prea aproape de ea și n-a remarcat-o, că se întâmplă.”

Moment în care am întrebat și eu ca tot omul care nu știe ce reper mai mare și clar să caute:

Eu: Dar munții îi vezi?

Ea: Aproximativ.

Eu mă uit în jur – ditamai masivele, știi? Cu vârfuri în nori, pline de ceață care se rostogolea amenințător, a ploaie, în jos pe versanții împăduriți. Cum naiba să vezi „aproximativ” munții?!

Eu: Adică, aproximativ?!

Ea: Păi îi acoperă Kauflandul.

Eu mă uit și văd că, într-adevăr, Kauflandul acoperă și la mine gigantismele muntoase. Fata o fi vrând să fie cât de exactă posibil – nu veții munții de Kaufland. Corect. Dar în cazul ăsta, mai trebuie să fie și la dreapta un șir de munți.

Eu: Dar în ce părți îi vezi?

Ea: În toate părțile.

E adevărată și asta – ai senzația că sunt peste tot munții ăia. Așa că m-am apucat să menționez puncte cardinale, dar era o cauză pierdută oricum. În disperare de cauză zic că poate am ajuns la Kauflandul greșit. O mai fi vreunul prin Bartolomeu, sau naiba știe. Îi zic să aștepte puțin, sun un brașovean mai brașovean ca mine. Unul de le știe pe toate, de la istoric la orientare urbană.

Eu: *explic repede situația* Sunt la Kaufland, Linda e la Kaufland și nu știu ce să fac! N-o găsesc pe fata asta nicăieri! Câte Kauflanduri sunt în Brașov?

El: Unul singur.

Eu: Mă, nu știu! N-o văd, n-o găsesc, zona corespunde și nu prea.

El: Dă-mi numărul ei de telefon.

I-l dau și aștept. După câteva minute mă sună el înapoi.

El: Ei, e la celălalt Kaufland.

Eu: No, vezi?! *disperată* Unde?!

El: În Sfântu Gheorghe.

……………………………………………….BASZD MEG!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

El începe să râdă de mine în hohote, eu încep să anunț că spânzur pe toată lumea, începând cu Linda și terminând cu mine.

Bun, la naiba. Ea – în celălalt oraș. Eu – în celălalt capăt de oraș față de microbuzul care putea să mă ducă în celălalt oraș. Calculam deja distanțe în minte, încercam să mă prind cât de repede ajung și cât timp îmi ia să o strâng pe Linda din stația de autobuz din Sfântu-fucking-Gheorghe, unde putea ajunge la mine acasă mai repede mergând într-un picior și vânând pisici ca să-i târască bagajele.

Îmi calc peste mândrie și-o sun pe mama.

Eu: Auzi, nu-mi faci o favoare mare, mare, mare, mare, mare, mare de tot?

Ea: (cu suspiciunea tipică a cuiva căruia i se cere să facă o favoare mare, mare, mare, mare, mare, mare de tot) Ce anume?

Eu: Poți s-o iei pe Linda de la Kaufland? Că eu sunt în Brașov și ea e în Sf. Gh.

Ea: (fără să se mire absolut deloc, fără să pună întrebări suplimentare, cu o ușoară dezamăgire gen „hm, tipic”) Nu, că am băut un pahar de bere.

Eu: !!!!!!!!!!!!

Ea: Hai că rog pe altcineva.

Eu: Mersi mult. Hai că apar și eu în curând.

Ea: Ok. Avem sufleu de conopidă la cuptor.

Așa că uite-mă-s în Se-Fe Ge-Haș. Cu Linda. Și cu roșii cherry la ghiveci, ținute în grădină. Și doar pe microbuz, la jumătatea drumului încoace, mi-am pus problema cheie, legată de acel element complet derutant: ce munți vedea Linda în Sfântu Gheorghe?!