Am văzut acum câteva minute un R.I.P. scurt pe timeline-ul unei prietene. Am dat pe Google, să văd dacă la noi s-a scris ceva despre el de către cineva mai avizat ca mine. Doar agenții de presă care repetă aceleași știri despre premiul Nobel din 1995, că și-a donat operele Bibliotecii Naționale a Irlandei. Și, inevitabil, că e „unul dintre cei mai cunoscuți poeți din lume”. Cu toate astea, nu văd pe cineva care să fi scris vreun articol de parcă ar fi auzit de Seamus Heaney înainte de ziua de azi.

Aceleași idei, preluate și răspreluate, pe scurt, fără miez. Conchid că Heaney era cunoscut în lume, obscur la noi.

Dacă stau să mă gândesc, știu prea puține persoane care citesc poezie. Nici eu nu sunt mare cititoare de poezie și nu pretind că aș fi fost vreodată. Eu sunt cu proza, am fost mereu cu proza – poezia doar dacă era suficient de veche încât să suplinească rolurile de azi ale prozei.

Prima oară când am auzit de Heaney eram în facultate, la un curs opțional de poezie irlandeză unde profesoara era absolut încântată de el. Am citit Sloe Gin – Lichior din porumbe.

Lichior din porumbe

Vremea senină a ienupărului
s-a-ntunecat în iarnă.
Ea a hrănit porumbele cu gin
și a-nchis strâns borcanul.

Când l-am desfăcut
am simțit parfumul nemișcării
astringente a unei tufe
ridicându-se în cămară.

Când l-am turnat
era tăios
și strălucea
precum Luceafărul.

Beau în cinstea ta
în porumbe albastre-negre
prinse în marmură de fum, amare
și de încredere.

Traducerea îmi aparține. Interpretarea s-o facă cei care știu poezie.

Au mai fost și alte poezii. La sfârșit de semestru, având de ales între a da un examen sau a traduce o poezie dintr-un poet irlandez, am ales traducerea. Momentan ar fi foarte potrivit să spun că l-am tradus pe Heaney, dar de fapt l-am tradus pe Derek Mahon („Șopron părăsit în Comitatul Westford”), care mi s-a părut mai atrăgător la vremea respectivă.

Țin minte că Ioana Zirra, profesoara noastră de la acel curs și profesoara noastră de studii irlandeze la maesterat, era foarte încântată de el.

La un moment dat am descoperit traducerea lui Heaney la Beowulf, care e considerat primul poem epic în limba engleză (datează din primul mileniu al erei noastre). Și care e sigur primul lucru pe care-l studiezi la literatură engleză în facultate. __Nu se pune problema să-l citești în original – engleza veche seamănă foarte vag cu cea medievală, care seamănă aproximativ cu cea modernă. Uite aici primele patru versuri:

Hwæt! We Gardena         in geardagum,
 þeodcyninga,         þrym gefrunon,
 hu ða æþelingas         ellen fremedon.
 Oft Scyld Scefing         sceaþena þreatum,

Noi în anul întâi am avut o traducere extrem de dubioasă și complicată. Nu mai știu dacă era asta, dar cam așa suna:

Lo! the Spear-Danes’ glory through splendid achievements
The folk-kings’ former fame we have heard of,
How princes displayed then their prowess-in-battle.
Oft Scyld the Scefing from scathers in numbers

(traducere din 1892 de Lesslie Hall, Ph. D.)

Ceea ce evident nu e o plăcere cât o extragere de dinți prin mijloace de tortură literară. Părerea mea despre folosirea unui limbaj dubios în traduceri de cărți vechi am explicat-o deja cunoscută.

Când am dat însă de traducerea lui Heaney, era parfum și splendoare.

So. The Spear-Danes in days gone by
and the kings who ruled them had courage and greatness.
We have heard of those princes’ heroic campaigns.

There was Shield Sheafson, scourge of many tribes,

Pentru prima oară Beowulf putea fi înțeles, putea fi apreciat și gustat. Beowulf ieșea din atmosfera cărților vechi, de neînțeles, prăfuite și uitate, retrezite la viață ca să chinuie studenți, și redevenea o poveste reală, care se petrecea aici-și-acum.

Așa. Danezii-Lăncilor din vremuri de demult
și regii care-i conduceau aveau curaj și măreție.
Am auzit de campaniile eroice ale acelor prinți.

Printre ei era Shield Sheafson, năpasta multor triburi,

(traducerea mea din engleza lui Heaney în română)