1. Scriitorii stăpânesc perfect limba în care scriu și nu au niciodată probleme cu gramatica, punctuația etc.

Adevărul: Nu neapărat. G.G. Marquez spunea prin autobiografia lui că are editori care-i corectează romanele, pentru că el se încurcă în accente și alte alea. Confirm: și eu fac greșeli care-mi sunt corectate. Perfecțiunea limbajului din cărți se datorează mai degrabă editorilor și corectorilor care iau textul la puricat.

Însă: Dacă trimiți un manuscris care arată de parcă l-ai fi tastat cu piciorul stâng într-o limbă pe care ai învățat-o azi noapte, ai mari șanse să n-ajungi nicăieri cu el. Pentru că dacă tu îți bați joc de tine, de ce ai merita efortul altcuiva?

2. Romanele, nuvelele și povestirile se scriu având la bază planuri, schițe și fișe de personaje.

Adevărul: Am mai zis și altă dată că nu e adevărat. Se pare că sunt unii care își fac planuri și știu exact ce și cum vor scrie (gen Cathy Day, scriitoare și profesoară de creative writing) și sunt alții care încep să scrie și află despre ce scriu pe măsură ce scriu (gen eu; sau, dacă vreți pe cineva mai impresionant, Neil Gaiman). Ce merge, merge.

Însă: E indicat să știi cum funcționezi ca scriitor, ca să știi ce te ajută și ce nu.

3. Scriitorii adevărați au talent din fragedă pruncie.

Adevărul: La fel ca în alte domenii, talentul se mai și face. Pe măsură ce trece timpul și exersezi, înveți lucruri și evoluezi. Văd la mine că e o distanță mare între ce scriu acum și ce scriam în 2006-2007.

Însă: Ajută mult dacă ai de la bun început ceva pe care să te bazezi când scrii. Stil? Poveste? Dialog? Dacă simți că nu ai excelat niciodată, e suficient și să ai pasiune destulă cât să-i dai înainte.

4. Există cărți care te învață să scrii literatură.

Adevărul: Există și cărți care te învață cum să fii fericit, să ai succes sau „să fii femeie”. Asta nu înseamnă că și funcționează pe bune. Din câte am aruncat un ochi, multe din ele sunt scrise de oameni care nu scriu literatură (probabil pentru că scriitorii care au succes au altă treabă) și sunt pline de reguli care de fapt pot fi încălcate fără să plângă nimeni. Dacă titlul e ceva gen „Cum să scrii un roman de succes în 10 pași”, poți să arunci cartea la gunoi, împreună cu cărțile „Cum să faci bani nefăcând nimic” și „Cum să slăbești fără dietă, fără pastile, fără gimnastică, fără efort și fără să schimbi nimic din stilul tău de viață”.

Însă: Dacă citești mult, mai prinzi câte ceva. Dacă iei cărțile și pasajele care ți-au plăcut și încerci să-ți dai seama care sunt aspectele care te-au încântat, prinzi mai multe. Dacă te uiți atent cum anume sunt create aspectele respective și cum funcționează din punct de vedere tehnic, e cu atât mai bine. Dacă nu te limitezi cu cititul la un singur gen, ci citești ce apuci și de unde apuci, ai o plajă mai mare de idei/tehnici pe care poți să le folosești și poți să începi să și inovezi.

5. Scriitorii au ceva de zis și idei de transmis.

Adevărul: Depinde de scriitor. Unii vor să ajute oameni, alții vor să educe, alții vor să se exprime. Uneori scriu pentru că nu pot să nu scrie. Cei din primele categorii probabil că simt că au ceva de zis și idei de transmis. Ceilalți probabil că vor doar să povestească.

6. Scriitorii exprimă exact ce și-au pus în cap să exprime.

Adevărul: Știți întrebarea aia, „Ce-a vrut să spună scriitorul?” Dacă era atât de clar răspunsul, nu mai era nevoie să fie pusă. Scriitorii au în cap ceva, încearcă să exprime acel ceva și se vede pe urmă exact cât de tare au reușit să transmită ce era în capul lor. Dar pentru că oricâte descrieri și subtillități ai băga, tot nu poți să pui absolut tot ce ai în cap pe hârtie, șansele sunt ca nu toată lumea să vadă același lucru când citește. Și și dacă vede, s-ar putea să reacționeze diferit.

Însă: De cele mai multe ori, dacă e stăpân pe tehnică, o să exprime clar acele lucruri pe care vrea să le accentueze, sau care-l interesează pe el. Care sunt alea, depinde de scriitor. În „Micuțele doamne” de L.M. Alcott sunt clare lecțiile morale. În „Urzeala tronurilor” a lui G.R.R. Martin de care vorbește toată lumea acum sunt clare firele narative și trăsăturile de bază ale personajelor, din care fiecare înțelege ce vrea.

7. Romanele sunt scrise pe fugă, când vine inspirația și arată cam la fel la început cum arată la sfârșit.

Adevărul: Dacă n-ai inspirație, îți faci. Am văzut că există persoane capabile să scrie 12-13.000 cuvinte/zi, dar majoritatea oamenilor nu pot să scrie 25-30 de pagini în fiecare zi, în mod susținut. Pot să scrie o pagină/două, mai degrabă. Și durează. Și durează. Șiiiiii durează. După care cel mai adesea autorul își ia textul la modificat și corectat de vreo 2-3 ori (pentru chestii mari, gen schimbat de scene, reorganizare, rescris etc.), după care mai corectează puțin, după care trimit la editură și se corectează iar.