Vecina de lângă casa mătușii ne-a cerut voie să intre pe balconul nostru de la bucătărie ca să-și tragă niște fire de-alea de întins rufe de la noi la capătul opus al balconului ei.

Nu peste mult timp, își pusese cearșafuri de jur împrejurul balconului, ca să poată să stea la aer fără să fie văzută deloc.

Merită menționat că nu prea iese pe afară fără soț și că n-am văzut-o niciodată fără batic.

***

Autobuzul Goreme-Ankara. Un student Erasmus (numit de aici înainte „Erasmus”), eu și mătușa. El a prins scaun peste culoar de noi, lângă o tipă.

Când a apărut controlorul, femeia și-a exprimat indignarea. Controlorul i-a spus mătușii să facă schimb de locuri cu Erasmus, pentru că Erasmus e de gen masculin și tipa din scaunul de lângă e de gen feminin. Ceea ce Nu Se Face.

După lungi discuții în care noi n-aveam chef să ne învârtim, femeia și-a luat catrafusele și s-a mutat într-un scaun altundeva, în careva din cele 75% din scaunele din autobuz care erau goale.

***

Vecina noastră și-a trimis fiul ca să parlamenteze cu un electrician, sau cu poștașul, sau ceva de genul. Personajul în cauză era bărbat și ea se ferește să fie văzută.

Fiul ei are vreo 10 ani și a făcut ture ca să explice din stânga-n dreapta ce și cum zice fiecare. Era micul telefon fără fir.

***

Livingul mătușii e lung – cam de vreo două ori mai lung decât o cameră normală. De fapt, se și vede la mijloc un toc gigantic de ușă, aproape cât lățimea camerei. Dinspre hol – 2 uși. Asta pentru că inițial chiar erau două camere. Una pentru femei, cealaltă pentru bărbați. Pentru că doar n-o să stea împreună bărbați cu femei!

***

În 1930, femeile aveau drept de vot în Turcia. În 1935 erau 18 femei în parlamentul turcesc. Ataturk le încuraja să se îndrepte spre educație, să facă parte din viața socială a Turciei.

În 2013, una din 5 femei din Turcia nu știu să scrie și să citească. Undeva, în 83 de ani, s-a pierdut avântul.