Roxana-Mălina Chirilă

Wheeee! Acasă.

Am ajuns ieri în Sf. Gheorghe, azi în Brașov. Momentan sunt la Cafetecă, unde am băut o cafea mișto, cu lapte și tot ce trebuie. Am atâta energie de nu-i adevărat. Ieri m-am culcat, ruptă, pe la 6-7 seara, m-am trezit pe la 1 noaptea și am început să alerg prin cameră ca bezmetica (fără să fi băut cafea sau alte alea).

Cred că-mi priește aerul de munte. Sau cel puțin îmi priește lipsa poluării de la oțelăria din Karabuk.

Marți am plecat din Istanbul pe la 2 PM, am ajuns în vamă pe la 5:10 PM (că mă uitam la ceas). Cred că bulgarii încercau să descurajeze contrabanda sau ceva de genul, că ne-au ținut până pe la 1 și ceva noaptea.

Când am coborât din autobuz în vamă a venit la mine un tip care, după felul în care vorbea româna, era probabil turc.

„Nu te supăra,” mi-a zis, „tu ești băiat sau fată?”

XD Nu mi s-a mai pus întrebarea asta de ani și ani de zile.

Buuun. Am câteva articole pe care vreau să le pun pe blog (despre Halloween e unul, că prea se dau în stambă ăștia cu „sărbătoarea satanică”, despre Ataturk, politică turcească și religie e altul), dar momentan editez la Flight from Hell. Că din cauza plimbării din stânga-n dreapta sunt ușor în spatele deadline-ului. Mă iartă cei de la Big World Network, că sunt simpatică, am mulți cititori pe site-ul lor, recuperez și pun umărul la treabă cu diverse chestii când e nevoie, dar nu-mi place să profit de bunăvoința celor cu care lucrez.

Un-doi-treabă.

(P.S. Citeam Khaled Hosseini pe autobuz încoace. Prin Turcia, vreau să zic, și pe unde sunt străzile mai bune, că altfel mi se face rău de mașină. Cartea asta, „Splendida cetate a celor o mie de sori”, e chiar mișto. Bine scrisă, dar apăsătoare rău. E vorba de două tipe din Afghanistan, genul celor care se ascund cu totul în haine și li se văd doar ochii. Chestiile descrise acolo nu sunt valabile pentru turcoaice, din câte știu, deși am auzit zvonuri proaste despre kurzi, o populație din SE-ul Turciei. Și deși sunt cupluri și în Turcia căsătorite din voia părinților. Oricum, e interesant de citit.)

 


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |