Acum ceva vreme am primit împrumut „Pendului lui Foucault” de Umberto Eco, ediția 2005, scoasă la editura Polirom (puțin altă copertă decât cea din link). Acum vreo două zile mi-am adus aminte de ea, că era pe noptieră și pe mine mă ținea trează o insomnie ca la carte.

Cartea începe prost, dar promite să continue bine, că nu degeaba e Eco mare scriitor. Însă traducerea începe prost și continuă cam la fel.

Atunci am văzut Pendulul.

Sfera, mișcându-se la capătul unui fir lung fixat de bolta corului, își descria oscilațiile-i ample într-o izocronă maiestate.

Nu știu alții cum sunt eu nu folosesc forma posesivă cu -i, -li etc. la capăt decât când e necesar. Altfel, tendința-mi e să n-o folosesc. Nu zic că nu-i corect, dar nu face parte din tradiția-mi orală. Și nici din tradiția-vi și tendințele-vi, bănuiesc.

Dar no, mai ignorăm ciudățeniile-i.

De-abia pe la pagina 40 m-am enervat.

Trebuia procedat prin ipoteză. La ce cuvânt s-ar fi putut gândi Belbo? Întâi de toate, era oare un cuvânt pe care-l găsise la început

Hă? Ce mă? Cum trebuia procedat? „Întâi de toate” – chestia asta e corectă? Că mie-mi sună incorect. „Înainte de toate”, sau „mai întâi de toate” eventual.

La ora 12 noaptea, când citeam chestiile astea, m-am ridicat brusc din pat. Țineam minte că undeva în bibliotecă aveam un volum vechi din „Pendului lui Foucault”, pe hârtie galbenă și proastă, de mori când citești. Și într-adevăr, după ceva căutări de mic obsedat cu capsa pusă, am reușit să-l găsesc. 1991, Editura Pontica.

Ce să vezi, e aceeași traducere. Fir-ar. De aceiași traducători, Ștefania Mincu și Marin Mincu – de fapt, pe cartea de la Polirom scrie că e ediție revăzută.

Effffff.

Nu-i nimic, să văd dacă diferă cu ceva. Am dat la pagina 38 din volumul vechi, care corespunde cu 40 din volumul nou.

Trebuia procedat prin ipoteză. La ce cuvânt s-ar fi putut gândi Belbo? Mai întâi de toate, era oare un cuvânt pe care-l găsise la început

În ediția mai veche se pare că traducătorii erau mai la curent cu limba română, iar în ediția revăzută au zis că romanul nu era destul de alambicat, mai trebuia să fie chinuit un pic la editare. Dar în continuare procedau prin ipoteză, o chestie misterioasă.

Investigația continuă. Eco a scris în italiană, dar eu nu vorbesc limba cu pricina. Nu-i nimic, se pot obține edițiile în engleză și italiană ale cărților de pe site-uri rusești și se poate compara echivalentul paginii 40 din ediția 2005, Polirom.

Italiană:

Bisognava procedere per congettura. A che parola poteva aver pensato Belbo? Anzitutto, era una parola che aveva trovato all’inizio,

Google translate îmi zice: „A fost necesar să se procedeze prin presupuneri. Un cuvânt care ar putea fi crezut Belbo? În primul rând, acesta a fost un cuvânt pe care el a găsit la început,”

Buuun, congettura aia o fi ca la noi, prin conjunctură, presupuneri etc. „Procedere” am căutat și poate însemna și a „continua”, ca englezescul „proceed”.

Ce-or fi făcut englezii? (traducere de William Weaver)

I would have to proceed, instead, by inductive guesswork. What word would Belbo have chosen? Was it a word he had decided on at the start,

Văd că traducătorul a băgat un „instead” („însă”) pe acolo, care nu era în original, dar engleza e mult mai lizibilă.

N-o să-mi dau cu presupusul legat de cum anume se poate traduce pasajul din italiană (pentru că e în italiană și nu sunt sigură că diverse cuvinte înseamnă ce cred eu că înseamnă), dar spun atât: e păcat de carte, că are mici părți unde trebuie să te uiți chiorâș ca să te prinzi despre ce e vorba.

Sper să fie mai ok mai încolo.