N-am o denumire pentru tehnica asta literară, dar vreau s-o disec ca să explic ce am făcut, de ce, cum funcționează și la ce folosește.

Situația: un personaj (Nakir, înger) foarte stresat, în criză existențială + semi-atac de panică, ca să spunem așa. Alt personaj, supărat (Sara) care a decis să-l ia la palme verbale.

„Îngeri,” pufni ea. „Sunteți o trupă de idioți. Nu vă dați seama când ar trebui să vă dați un pas înapoi și să vă uitați care vă sunt limitele. Vreți să salvați lumea, să ajutați oamenii, să le aranjați viețile după cum aveți chef. Nu sunteți salvatori, sunteți tirani și nici măcar nu vă dați seama. Poate că aveți un complex, vă credeți Dumnezei. E foarte oedipian din partea voastră, vreți să vă omorâți tăticul și să stăpâniți creația, ștoarfa lui.”

Nakir îi spuse să se ducă învârtindu-se.

(din Flight from Hell, sezonul 2, episodul 12 (nepublicat încă). (Am spus vreodată că-mi displace la culme să mă traduc singură? Îmi displace la culme să mă traduc singură.)

Conversația continuă în același stil. Ea: didactic, lung, afluență de cuvinte, filozofeală. (în contrast cu felul ei obișnuit și aproape laconic de a vorbi)

El: nu-l auzi vorbind. Vezi doar chestii gen „îi spuse să se ducă învârtindu-se”. Replici scurte, redate de narator.

De ce? Aveam nevoie de ceva care să redea ideea că ea atacă, iar el e foarte obosit, cătrănit, vrea să fie lăsat în pace. Simți rafala de cuvinte, frază după frază de acuzații indirecte, insulte, chestii menite să rănească și să enerveze. Simți superioritatea cu care vorbește Sara, felul în care ea folosește un întreg arsenal indirect pe care ai nevoie de energie să-l combați. Nakir efectiv nu are energia asta.

Nakir îi spuse să se ducă învârtindu-se… De ce nu-i spune direct, între ghilimele de dialog?… Ceva mai jos, nu e foarte clar nici dacă mai vorbește sau nu mai vorbește. Ea spune ceva gen „Vrei să știi adevărul?” Și suntem informați că Nakir nu vrea, dar Sara continuă oricum. A zis că n-are chef să mai audă? Doar a gândit? Nu e clar, dar ce e clar e că n-are niciun chef de toată conversația.

Pentru că știm exact ce spune Sara, simțim impactul vocii ei mult mai tare. A lui se pierde în peisaj. Ea e peste tot în paginile alea și el devine mic, pasiv, aproape absent.