Roxana-Mălina Chirilă

Vegetarian într-o țară carnivoră

În general cunosc două tipuri de vegetarieni: cei care nu mănâncă carne și cei care îți scot ochii cu faptul că nu mănâncă carne. Când ieși cu ei la restaurant, primii comandă discret un cașcaval pane, sau legume nu știu de care. Ceilalți îți povestesc despre cum niște animale au murit ca să te hrănească pe tine și îți putrezesc ție acum în burtă și ei n-o să facă cancer, dar tu da, iar ei o să trăiască mai mult și tu nu.

Eu nu mi-aș mai zice vegetariană după ce am scăpat la somon (somooooooooon), dar am fost câțiva ani vegetariană get-beget, fără carne, fără pește și fără stresuri prea mare în privința asta. Am renunțat dintr-o serie de motive, printre care și intoxicații alimentare pe bandă rulantă (de-alea cu febră și zăcut la pat), idei religioase și faptul că găsisem scuza perfectă să nu mai mănânc cârnați, tolbă, sarmale și alte ciudățenii care altfel se teleportau la mine-n farfurie, nedorite.

Bun. Nu sufeream că nu mănânc carne, sau că cei din jur mâncau. Am zis că nu bat pe nimeni la cap cu treaba asta (doar menționam că sunt când îmi ofereau diverse) și am crezut că nimeni n-o să-și bată capul cu mine. Fals. Din păcate lumea din România e în general profund carnivoră și suspicioasă cu privire la cei care nu se bucură să înfulece porc, iar vegetarienii de tip doi au reușit să facă întreaga idee a vegetarianismului și mai dubioasă.

Vegetarianul a ajuns să se bucure (sau să se oripileze, după caz) de o aură de specie ciudată, de mâncător de pistiluri de flori care în timpul liber face fotosinteză. Dacă vrei să vezi un carnivor declarat și apucat trăgându-se trei pași înapoi cu groază, îi spui că salata lui de vinete e, de fapt, vegetariană. Dacă ești deosebit de rău, îi spui că prăjiturile lui sunt vegetariene. Cuvântul cu „v” trimite către filozofii obscure și chestii fanatico-sănătoase, către un extras de ulei de esență luat după fiecare masă și BIO ca mod de viață.

Secret: vegetarienii nu mănâncă carne. Asta-i tot. Nu înseamnă că nu se îndoapă cu pizza și cartofi prăjiți, că nu beau Cola în prostie, că nu rad trei tăvi de prăjituri dintr-o singură mișcare și că nu fac să dispară trei table de ciocolată și trei pungi de chispuri într-o zi. Am văzut vegetarieni grași, am văzut vegetarieni nesănătoși. Faptul că nu folosești untură de porc nu înseamnă că nu poți mânca chestii care plutesc în ulei. Există și vegetarieni sănătoși, care mănâncă dietetic, ok, cu grijă. Sunt oameni și oameni și nemâncatul de carne nu-i face pe toți la fel.

Presupunând că nu știi ce să-i dai de mâncare unui vegetarian (o problemă comună, mai ales când te aștepți ca vegetarianul să ceară flori de cireș marinate): tradiționalul cașcaval pane (merge și fără pesmet). Ochiuri. Cartofi fierți/prăjiți. Ciorbă de legume. Piure. Ciuperci la cuptor. Tocăniță de ciuperci. Ciuperci prăjite în unt. Caș prăjit/telemea prăjită. Paste cu brânză. Vinete. Ghiveci de legume. Salată de boeuf fără boeuf. Felii de roșii (cam un cm grosime), cu o felie de cașcaval deasupra, puse la cuptor șase-șapte minute. Dovlecei. Cartofi franțuzești. Sufleu de conopidă. Depinde cât de tare vrei să-ți bați capul.

Presupunând că dai peste un vegetarian de tip doi: în momentul în care îți spune că îți putrezește carnea în stomac, ai tot dreptul să faci mișto de el. Când îți dă de înțeles că ți-e superior moral că nu mănâncă carne, ai tot dreptul să-i dai peste nas. Dar dacă ai de-a face cu cineva care doar zice că nu mănâncă carne, lasă-l în pace. E de tip unu. Suficient bătut la cap, îi cresc șansele să se simtă victimă și să devină de tip doi.

Dacă crezi că e vegetarian ca să se dea mare: ignoră-l. Prefă-te că e o chestie perfect naturală.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |