În 1950, când calculatoarele erau într-o fază de început, lumea își punea veșnicele întrebări filozofice de început de tehnologie. În cazul de față, una dintre întrebări era: pot mașinăriile să gândească?

Alan Turing, unul dintre geniile care se ocupau de mașinăriile astea noi și gigantice(și care a lucrat din greu la descifrarea Enigmei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), a scris un eseu în care zicea că gândirea e greu de definit. Așa că a propus un alt test: ar putea un calculator să imite cu succes un om în fața altui om? Cu alte cuvinte, dacă cineva are în față un ecran și conversează ori cu un calculator, ori cu un om, poate să nu-și dea seama de diferență? Dacă e posibil, atunci se poate spune că acel calculator ar gândi.

Definiția a fost întoarsă pe toate părțile și a ridicat tot felul de obiecții de-a lungul timpului.

Problema cea mai mare cu ideea asta, însă, e că puțin mai des decât mi-aș dori dau peste persoane care scriu pe internet și care seamănă atât de mult cu niște spambots (adică programe făcute ca să spamuiască și să imite extrem de vag oamenii) încât mi-e greu să disting între stupiditate artificială și stupiditate naturală.

E un fel de revers al testului Turing. Nu știi dacă ce ai în față e un calculator sau un om, dar din cu totul alte motive decât putea Alan Turing în 1950, în perioadă de entuziasm al noilor descoperiri, să conceapă.

Întrebarea se pune: se poate considera că un astfel de individ gândește?

[Acest artiol a fost scris cu un sentiment de ironie profundă.]