Roxana-Mălina Chirilă

Sărmanul indignat nerealist

La Europa FM se dezbate în direct, prin telefon, problema femeii cu barbă de la Eurovision. Comentariile celor care sună la radio sunt superbe.

Un individ tocmai spunea că femeia cu barbă e sfârșitul lumii, prevăzut de Biblie. Moderatorul, Moise Guran sau cum îl cheamă, i-a explicat că femei cu barbă au tot fost de sute de ani și Apocalipsa se lasă așteptată. Mă întreb la cât era de uimit omul de păr pe față în plin secol XXI dacă face ochii mari de uimire de fiecare dată când aprinde și stinge careva becul de la buton. „Dar unde pleacă lumina când apeși întrerupătorul?! Și de unde vine?! Magie! Magie!”

De calculatoare și nave spațiale pe lună nu mai vorbim, că o să aibă sărmanul om atac de cord – deși la un moment dat ar trebui să citească una din superbele povestiri ale lui Sadoveanu, în care explică Ceahlăul literaturii românești cum e cu trenurile. (clișeul penibil e că Sadoveanu e Ceahlăul literaturii – dar cred că nu moare nimeni dacă-l încurcați și spuneți de el că-i Moldoveanul literaturii, tot un munte, tot un drac)

Alte câteva persoane spuneau că nu și-ar lăsa copiii să se uite la femeia cu barbă, că dacă vor și ei să fie femei cu barbă?! Vai, ce i-ai putea răspunde unei sărmane fetițe care vrea și ea barbă?! Păi, poți să faci cum a făcut Arghezi: îi spui fetei că las’ că și la femei le crește barbă, dar nu pe față, ci mai jos puțin. Și băieții care se îmbracă în rochie au ca precedent actorii lui Shakespeare, că pe vremea aia toate rolurile masculine au ba erau jucate de bărbați.

Mi-aș face mai multe probleme dacă ar fi vorba să las copiii să se uite la știri. Că văd modelele noastre de politicieni și înțeleg că ce se întâmplă cu mincinoșii, plagiatorii, îmbogățiții pe căi ilegale și lichelele e că ajung în fruntea statului și dacă au puțin noroc nici nu fac foarte multă pușcărie.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |