Roxana-Mălina Chirilă

Am aflat ce-i cu chick bonus

Acum ceva timp discutam cu un blogger care-mi spunea că o să am un trafic decent pe blog din cauza simplului fapt că sunt femeie – o chestie pe care el a denumit-o „chick bonus” (de la englezescul „chick” = gagică, evident, chiar dacă e tradus cu „puicuță” pe la noi din cauza faptul că chick mai înseamnă și pui de găină – dar n-are aceeași conotație). Discuția a mers în contradictoriu o vreme, pentru că nu vedeam exact în ce fel ar influența asta vizitatorii. Ori îi plictisesc, ori îi prind, și asta ține de ce scriu și nu de fizicul meu, mai ales că sunt tone de tipe care arată mai bine ca mine, și sunt tipe care arată mai mult ca mine (în funcție de gusturi).

Azi, în urma unui comentariu aruncat aiurea la Arhi pe blog, am aflat exact ce spunea, dat fiind faptul că m-am umplut de vizitatori care căutau poze cu mine (cei 18 sunt în 5 minute):chick bonus arhi

(Editare mai tardivă: la vreo câteva ore de la faza asta aveam vreo 290 de click-uri venite de la Arhi la faza asta)

Una peste alta, blogger-ul a avut dreptate. Chestie care momentan mă amuză la culme, pentru că oamenii au căutat, au dat peste toate pozele neclare și mișcate, peste poze din Turcia care nu-s foarte bune – și acum au găsit-o pe cea cu corsetul.

O să-i dau blogger-ului o bere tardivă pentru că nu l-am crezut. Eh, înapoi la treabă cu mine.

Chick BONUS


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |