Roxana-Mălina Chirilă

Hai să nu mai fim generoși cu lucrurile altora

Un autor stă și scrie vreun an la un roman. Nu e o chestie universal valabilă (unii scriu un roman în 10 ani, alții îl scriu în 3, alții sunt foarte prolifici, trăiesc din scris, nu fac altceva toată ziua și-l scriu în câteva luni). Primește x% din prețul cărții. Dar stați, că nu e singurul care face ceva! Există un om care lucrează cu autorul și îi oferă critică și corecturi în linii generale. Apoi există altul care verifică greșelile de tipar și ale chestii de genul. Omul care aranjează romanul și-l face să arate bine. Cei de la tipografie, sau tehnicul, care-l transformă în carte fizică/digitală. Artistul care face coperta. Costuri pentru ISBN și alte alea. Comision pentru librării, fie fizice, fie online.

Dacă romanul e tradus în altă limbă, e altă distracție. Traducător, alte persoane care se ocupă de formatare, tipărire și toate cele, alte comisioane pentru vânzări. Plus bani dați în străinătate pentru drepturile de autor.

Știu ce înseamnă să piratezi că n-ai bani să-ți cumperi cartea, pentru că totuși trăiesc în țara asta. Și, sincer, ca traducătoare, știu că n-o să câștig foarte mult pentru că editurile nu vând enorm de mult ca să-și permită să mă plătească cu sume ca în Occident. „Nu se cumpără cărți” (oare de ce, fraților? Aaaa, stai că se piratează mult, oamenii consideră că e ok să nu cumpere dacă pot fura și în cele din urmă chestia asta mi se sparge și mie în cap, superb, superb). Așa că uneori, da, nu-mi permit – deși foarte des cumpăr cărți la ofertă, când dau de ele. Humble Bundle, reduceri pe Amazon, reduceri pe elefant.ro. Uneori într-adevăr ajung și eu în situația în care caut „pe net”. Din ce în ce mai rar, totuși, pentru că găsesc căi de rezolvare a situației altfel.

Știu că unii dintre voi o duceți și mai prost decât mine. Nu o să vă sar în cap să nu mai piratați voi înșivă, în privat, pentru că înțeleg. Chiar dacă un serial gen Stargate SG-1 costă doar vreo $10/sezon (tocmai și-a luat cineva, deci știu), uneori nu-s bani. Ok.

Dar hai să nu ne mai prefacem că toată chestia asta e normală și morală, că „nu furăm, că e conținut digital și artistul nu simte”, sau că „promovăm cultura” dând link-uri către cărți piratate. E vorba totuși de proprietatea altora – intelectuală, e drept, dar e proprietatea lor. Nu se cheamă „a fi generos” când dai gratis ce nu-ți aparține. Dacă te duci și cumperi 10 exemplare dintr-o carte digitală/fizică și le împarți la prieteni, da, ești generos. Dacă dai un link către exemplare piratate și zici că nu e nicio problemă, că tu faci asta că ești bun și cultura trebuie să fie liberă și că de-abia aștepți să te provoace cineva pe tine, Robin Hood, la faza asta, înseamnă că nu ești doar hoț de cărți (ceea ce la o adică pot ierta), ci că îi disprețuiești pe toți cei care au mișcat un deget ca să creeze acel lucru. Ceea ce nu mai pot ierta.

Cărțile costă, atitudinea nu. Lipsa de bani explică de ce furi, dar nu explică de ce etalezi furtul cu mândrie și superioritate. Nu ești haiducul promovării culturii, ești cel care le face viața mai grea celor care produc acel ceva care ție îți place. Nu doar pentru cele trei copii de cărți digitale, ci pentru atitudinea pe care o promovezi, în care munca intelectuală sau creativă nu trebuie răsplătită decât dacă vrea mușchiul tău.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |