Roxana-Mălina Chirilă

Ce mai înseamnă creștinismul azi?

Tags:

Am o discuție lungă, sau mai bine zis o discuție împărțită în episoade ocazionale, cu cineva care crede în creștinism. Nu, nu în sensul în care e creștin care merge la biserică, nu crede în Dumnezeul creștin și nu face gesturile creștine tipice, ci el crede în creștinism ca fiind un lucru la bază bun.

Zice așa: creștinismul adevărat ține de un set de valori morale care sunt în regulă (bunătatea și iubirea față de aproape, chestiile alea), Iisus pare că a fost un tip de treabă, iar de-a lungul istoriei cultura s-a păstrat în mănăstiri.

Într-un fel sunt de acord cu el: în fond până și știința, care teoretic se împotrivește religiei, s-a dezvoltat mai puternic în momentul în care niște oameni care voiau să ducă o viață mai virtuoasă/bună/plină de sens au decis să studieze Cartea Naturii (universul) pe post de practică spirituală. Nu, pe bune. Primii „oameni de știință” nu erau cercetători în ciuda faptului că erau creștini, ci și pentru că erau creștini (bănuiesc că aveau și alte motivații, dar sigur exista și cea religioasă). A spune că ar fi fost un impediment pentru ei să creadă e ca și cum ai spune că pentru descoperirile inițiale din domeniul chimiei era un impediment ideea pietrei filozofale. Nu, căutarea pietrei filozofale ar fi un impediment acum. Atunci a fost motorul alchimiei, care a dus la descoperiri importante. Prin contrast, dacă azi devii om de știință pentru că vrei să fii mai aproape de Dumnezeu cunoscând creația, tot nu e un impediment.

Dar creștinismul e vast, suficient de vast încât să poți să alegi dintr-o gamă largă de trăsături de-ale lui, să le alipești unele la altele și să dai peste „creștinism”, sau, și mai bine, peste „creștinismul adevărat”. Creștinismul e comunitatea de persoane care se calcă în picioare ca să pupe moaște, creștinismul e făcutul de cruce când treci pe lângă biserică. Creștinismul e iubirea de aproape, creștinismul e slujba religioasă, creștinismul e format din habotnici, creștinismul este legat de sărbătorile creștine cu ocazia cărora primim zile libere, creștinismul e Biblia (care e o carte sacră/oribilă), creștinismul este calea spirituală a iubirii de Dumnezeu, creștinismul e Arsenie Boca, creștinismul e cel care vrea interzicerea avorturilor pentru necreștini (și a anticoncepționalelor), creștinismul e cultura pe care o avem de hăt-demult, creștinismul este baza științei, creștinismul este anti-știință, creștinismul e cruciadele, creștinismul e opiul maselor, creștinismul e depășit/înapoiat, creștinismul e cel care ne-a dat morala pe care o avem, creștinismul e împărțit în ortodoxism, catolicism și celelalte ramuri, creștinismul adevărat e unul singur.

Ce e simpatic e că oamenii se pot contrazice la nesfârșit, se pot certa, se pot înjura pe temele astea. „BOR nu practică creștinismul adevărat, ci un fel de superstițio-comerț.” „Habotnicii nu sunt creștini adevărați că n-au înțeles esența creștinismului.” „Cre(ș)tinii se înghesuie iar la moaște ca niște găini.” „Crezi în Biblie? Ești fraier, Dumnezeul din Vechiul Testament ucide, pedepsește de nu-i adevărat, e de acord cu incestul și omoară pe oricine nu-i convine, așa vrei să fii și tu? În ăla crezi?”

Și nimeni nu pare să vorbească despre același lucru. Din când în când Dumnezeu ajunge să fie un fel de marionetă a vorbitorului, care-și amenință interlocutorii cu iadul și scrâșnirea veșnică a dinților pentru că el consideră că Dumnezeu e supărat pe ei (or fi având un telefon de sticlă cu care vorbesc direct cu Dumnezeu, să-l întrebe ce și cum). Evident, fără să-și dea seama că poate Dumnezeu n-ar fi de acord.

Mai demult era ceva mai clar ce-i cu creștinismul, erau elemente de doctrină importante pe care trebuia să le crezi, ritualuri importante din credință prin care trebuia să treci. De curând fiecare poate crede ce-l taie capul fără să fie nevoie s-o pună de-o schismă și fără să-i bată Inchiziția la ușă să-l întrebe de sănătate.

Așa că atunci când îmi povestește cineva de „creștinismul adevărat”, substitui sintagma cu „creștinismul meu”. „Creștinismul meu e despre iubirea de aproape.” „Creștinismul meu e despre codul moral.” „Creștinismul meu e baza culturii europene.” Parcă deja capătă altă logică și devine mai ușor de urmărit problema. În plus, devine mai sinceră, mai puțin universală, mai personală.

Dacă acei „creștini adevărați” care ne povestesc vrute și nevrute despre religie ar avea aceeași viziune, s-ar putea probabil evita situațiile penibile în care călugării dau sfintele sfaturi de marketing pentru salvarea sufletului și a carierei. Și poate și-ar da seama că pentru noi, ceilalți, Arsenie Boca e ușor straniu pentru că are idei gen cea în care sexul în timpul sarcinii duce la incest și zoofilie din partea copilului, chestii care-i vor reduce IQ-ul.

Dar nu-mi fac iluzii. În schimb, o să rămân doar pe înlocuirea asta de sintagme, o să fug de cei care vor să mă convertească și o să încerc să înțeleg perspectiva celor care nu încearcă să mă convertească, pentru că unii au câte ceva interesant de zis și nu-s creștinofobă. Iar creștinismul, în fond, a ajuns să însemne aproape orice vrea persoana să însemne.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |