Roxana-Mălina Chirilă

Adolescenții ăștia scandaloși…

Azi se întreba Zoso dacă e normal ca un copil de 15-16 ani să se machieze atâta:

(bine, Zoso mai spune: „cine plătește terapia după ce fetița asta e abuzată de unul convins că ea e femeia care vrea să pară cu atâta machiaj?”

….wtf? O_o Eu sunt femeia majoră care par a fi. Am trecut de vârsta de siguranță? Să-mi iau un spray paralizant?)

Răspunsul simplu e: da, e absolut normal să se machieze atât – în sensul de obișnuit, comun, pe toate drumurile. Nu, nu e un semn al decadenței din zilele noastre, nu e un semn al sexualizării excesive al adolescenților, nu vine Apocalipsa. Pur și simplu adolescența e o perioadă a experimentelor, a prostiilor, a exceselor de zel și de energie. În contextul ăsta nu mă surprinde că fetele care încep să folosească machiaj folosesc prea mult.

E normal să se machieze fata asta – și multe alte liceene, de altfel? Să țină cure de slăbire? Să vorbească de băieți? Să vrea petreceri? Da, e un fel de ritual de trecere al lumii sociale. Și, la fel cum adulții sunt capabili să aibă un loc de muncă și o viață personală în același timp, e destul de normal că și elevii sunt capabili să aibă școală și o viață personală în același timp. O viață personală autodistructivă uneori, o viață personală care e varză, haotică, în care apar relații „de dragoste” în care o dau în bară, iubiri neîmpărtășite și toate cele. E bine? Rareori. Dar e normal.

De exemplu. Când aveam 12-13 ani credeam că în momentul în care te îndrăgostești o să știi automat ce să faci în raport cu persoana pe care ți-a cășunat. Poate dacă ești babuin, dacă ești om pare să nu funcționeze așa. În liceu citeam revistele de fete/femei cu disperare, în speranța că urmau să-mi spună ceva util, orice, ceva, ca să aflu ce faci când îți place de cineva. Bună treabă, n-am aflat nimic. Revistele de femei au fost și continuă să fie de o inutilitate crasă, sunt un fel de ficțiune siropoasă de dimensiuni reduse cu pretenție de realitate și cu sfaturi care ori sunt evidente pentru oricine are doi neuroni, ori sunt imbecile. În viața vieților n-am reușit să aflu, de exemplu, pentru ce fel de reptilă mâncătoare de insecte sunt menite sfaturile gen „când îl săruți gâdilă-i cerul gurii cu vârful limbii”.

Și la fel cum eu aveam problemele mele pentru care stăteam în fața oglinzii dând din limbă cu stupefacție și cu sentimentul că cei de la Cosmopolitan și-au bătut joc de cititori și deci implicit de mine, alte persoane de aceeași vârstă aveau și au problemele și nedumeririle lor. Au și nebunii, cum să nu. E perioada din viață în care te machiezi, te tatuezi, te prostești în clasă, te îmbeți. Fiecare cu piticii – și nu sunt prima generație cu pitici pe creier. Doar că acum adolescenții sunt pe Facebook și pe Youtube, nu-i mai vezi doar cuminți, când sunt chemați la masă cu adulții ca să spună „săru-mâna lui tanti și nenea”, îi vezi în toată splendoarea lor buimacă. Unii devin mai moderați (majoritatea?), alții rămân blocați acolo.

Nu-mi fac griji cu privire la decăderea generațiilor tinere din perspectva machiajului sau a altor nebunii care pot foarte bine să fie doar temporare, sau care se pot dezvolta în niște hobby-uri sau chiar cariere. Mi se cam ridică părul în cap când mă gândesc câți fumători sunt printre elevi și studenți, dar modă? Machiaj? Dacă le fac cu cap și nu se gândesc doar la ele, care-i problema? E pictură pe față, e asortat de haine. Uneori sunt făcute prost, dar nu e o tragedie. Atâta timp cât nu sunt singura direcție pe care se dezvoltă omul – dar nu cred că lipsa acestor hobby-uri garantează succesul în viață. Cei de care nu se alege mare lucru după ce au fost copii cuminți sunt doar anonimi.

Când îmi fac griji, îmi fac din cauza nepăsării față de agramatism, din cauza rezultatelor de la Bac, care sunt cum sunt, din cauza faptului că este plin de oameni cu diplome de facultate care habar n-au ce fac și nici nu par foarte dispuși să se documenteze. Au ajuns acolo oare din cauza machiajului, a interesului pentru sexul opus – sau din cauză că profesorii sunt din ce în ce mai slabi, părinții sunt preocupați ca odraslele să treacă, nu să știe, și din cauză că „e important să ai o diplomă, nu contează ce”?

Ghidare? Da, au nevoie, mai ales unii (și nu mă refer la fata cu machiajul, pare să aibă habar ce face acolo, mult mai tare decât am eu când încerc să-mi pictez fața). Blamare? Nu neapărat.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |