Vineri am vizitat-o pe fosta mea dirigintă din liceu. Mă întâlnisem cu ea prin oraș, a rămas că ne vedem la școală – dimineața i-am trimis un SMS în prealabil să o întreb dacă ora 10 este în regulă ca să vin în vizită. Am primit un răspuns că da.

Bun, la 10 aproape fix încercam să intru pe poarta Colegiului Național „Mihai Viteazul”, unde știam teoretic procedura. Am scos buletinul la poartă, am fost trecută în caiet ca vizitatoare.

„Unde mergi?” mă întreabă femeia de la intrare, pe care cred că o văzusem acum mulți ani în secretariat, așa că nu bag mâna-n foc că locul ei de muncă era la poartă.

I-am explicat.

„Păi doamna are ore acum, nu poți s-o vizitezi în oră!”

Era pauză, dar până i-am explicat că ba da, pot, n-o deranjez, da, știe că vin, da, e în regulă, nu, nu o deranjez, dar știți că de fapt ajung înainte de oră, ba da, ajung, sigur ajung, că mă grăbesc… Ei bine, până i-am explicat eu toate cele, s-a terminat pauza.

De când am terminat eu școala au apărut tot felul de reguli și regulamente noi. Nimeni nu mai are voie să intre pe poartă după ora 8 fix, pentru că poarta se încuie (și pentru elevi, și pentru profesori). Absențele nu mai pot fi motivate cu nimic altceva decât cu o hârtie de la medic. Toată lumea e în uniforme, cu cravate și toate cele. Mă simt de parcă aș fi dintr-o generație de pe altă lume, fără uniforme, fără poliție excesivă, fără să fii luat la ceartă de cineva de la poartă când vrei să ajungi din punctul A în punctul B.

Bun, am ajuns și în clasa dirigintei, unde ea tocmai reverifica și modifica datele elevilor de a 9-a pentru introducerea lor în sistem. CNP-uri, locul nașterii, numele părinților, numerele de telefon, media de la admitere, toate cele. Și cum multe erau greșite și două persoane pot corecta datele mai repede decât una, am trecut la tastatură.

Pe măsură ce verificam am remarcat o chestie ciudată.

„Doamna dirigintă,” am zis contrariată, „sunt câțiva care n-au medie la…” M-am uitat la E.N. și am decis că n-are cum să fie „engleză”.

„Evaluarea națională,” a răspuns, pentru că se pare că denumirea de _capacitate _era cam dură, sau poate prea ciudată, nu știu. „Da, înseamnă că n-au dat examenul.”

M-am uitat, am văzut o clasă plină de elevi care erau evident în a 9-a, evident prezenți, evident cei de pe liste.

„Ăăăă,” am zis cu multă elocvență.

„Înseamnă că au avut o corigență și n-au putut da evaluarea.”

„Ăăăă!” am zis, cu din ce în ce mai multă elocvență.

„După ce sunt admiși cei care au dat-o, rămân locuri libere și sunt admiși cei fără notă la evaluare.”

„!!!”

Mi-a aruncat o privire care spunea tot ce putea spune despre sistemul de admitere. Am aruncat din nou un ochi pe listele cu elevi, m-am uitat la note – unele medii de admitere peste nouă, altele peste 8… iar apoi, câțiva care intraseră doar cu media claselor 5-8, pe care le făcuseră la sate.

Din câte văd, am ajuns în situația în care e mult mai greu să intri în incinta liceului decât la liceu. Cerințele pentru intrat pe poartă tot cresc și cresc, cele pentru a intra în colectiv tot scad și scad.