Citisem mai demult „Zei americani” de Neil Gaiman, în traducerea lui Liviu Radu, o carte care se pare că s-a epuizat în România, că n-o mai găsesc nicăieri online. Povestea cărții e cam așa: a fost publicată în 2002, a luat premii mari pe direcția de science fiction și fantasy, a fost iubită de unii, urâtă de alții. În 2006 a fost publicată la noi, în 2012 a ieșit în engleză o ediție aniversară de 10 ani, „versiunea preferată a autorului” cum s-ar spune, cu adăugiri și mici modificări. Eu pe asta o am, ebook, cumpărată prin martie anul acesta, dar se găsește și pe hârtie. Întâmplător, a fost și pe Humble Bundle cu niște cărți care mă interesau, deci o mai am și în alt exemplar digital – începe să fie amuzantă colecția mea de „American Gods”, în contextul în care nici măcar nu e una din cărțile care mi-au plăcut suficient de mult ca să mă reped în prima librărie să le cumpăr.

Am crezut că în ciuda faptului că au trecut câțiva ani de când am citit-o, o să descopăr diferențele. Am crezut greșit, nu le văd și pace. Am dat pe Google, am comparat diverse bucăți, ceva sigur îmi scapă, dar n-o să mă apuc să recitesc ediția veche în speranța că de data asta văd modificările. Eh…

Acum, înapoi la cartea efectivă. Are o structură interesantă. Cea mai mare parte din carte se axează pe Shadow, care e un individ destul de obișnuit la prima vedere, care e în închisoare pentru că a bătut doi prieteni care voiau să-l înșele cu niște bani (obținuți dintr-un jaf, dar jaful n-a fost demonstrat în instanță). Cu câteva zile înainte să fie eliberat, e chemat ca să i se spună că i-a murit soția, Laura, într-un accident de mașină – și i se dă drumul mai repede ca să ajungă la înmormântarea ei. De aici lucrurile se complică puțin și încep să apară zeități și întâmplări supranaturale (orice asemănare cu zeități existente este complet intenționată).

Partea de „structură interesantă” vine din faptul că din când în când apar povestiri scurte prin carte, despre cum au ajuns diverși indivizi din popoare vechi sau străvechi în America, despre credințe și zeități și sacrificii. Citești ce citești despre Shadow și pe urmă te trezești cu un trib care crede într-o zeitate-mamut, sau cu un copil care e crescut în întuneric și apoi sacrificat.

E o carte dură din multe puncte de vedere, în care sexualitatea și violența nu sunt cenzurate deloc – probabil pentru că și vechile legende, mituri și credințe erau mult mai dure decât e cultura noastră actuală (sau decât își imaginează unii dintre new age-iștii de azi). Are câteva replici și descrieri foarte mișto, gen „Casa mirosea a mucegai, umezeală și a ceva puțin dulce, de parcă ar fi fost bântuită de fantomele unor prăjituri moarte de mult.” E și un ghid al locurilor ciudate și impresionante din SUA, pe care le poți căuta oricând pe net ca să le vezi (ceea ce am și făcut uneori).

E și surprinzătoare pe alocuri, de fiecare dată când crezi că știi la ce să te aștepți te trezești că lucrurile stau altfel, că rezolvarea problemei e alta decât cea care ar fi părut să fie la prima vedere. În schimb, pe cât de interesante sunt schimbările de situație, pe atât de opac pare să fie personajul principal, cu care până la final n-am prea putut empatiza.

E interesantă – unii o iubesc, alții o urăsc, alții rămân neimpresionați, dar are părți memorabile care o fac să merite timpul acordat.