Uite o carte bine scrisă, care arată bine, se citește bine, e fain aranjată și una peste cealaltă reușește să te prindă. În condițiile în care e o carte despre fonturi. Adică Times New Roman, Helvetica și celelate variante pe care le alegi dintr-un meniu din procesorul de text.

Just My Type de Simon Garfield nu are o structură prea clară (sau nu are o structură deloc, mai exact), dar e o colecție superbă de povești despre stiluri de scris vechi și noi, despre tendințe și inovații de la Gutenberg (cel care a inventat tiparul) până la Wingdings. E plină de povești și despre oamenii care au creat respectivele litere, care trece de la maeștri caligrafi la dubioși care practicau incestul. Despre litere aruncate în râu ca să nu fie folosite de o fostă nevastă pe care creatorul literelor ajunsese să o urască. Despre un om care a avut o zi foarte dificilă pentru că a decis să evite să vadă fontul Helvetica în ziua respectivă. Despre naziști și un public supărat pe IKEA pentru că și-a schimbat literele din catalog. Despre cele mai faimoase fonturi și despre cele mai urâte.

E o carte absolut fascinantă care se adresează unui public care nu știe nimic despre subiect și e deci foarte accesibilă. E plăcut scrisă, paginile trec una după alta în ritm rapid, e plină de imagini și ilustrații – și majoritatea fonturilor pomenite sunt scrise cu litere din fontul respectiv (de exemplu, Calibri e scris în Calibri…) așa că aproape mereu ai o idee relativ clară despre ce vorbește autorul (nu mereu – bănuiesc că nu a reușit să obțină dreptul de a le folosi chiar pe toate).

O recomand. Călduros. Nu cred că merită luată în format digital, pe hârtie arată perfect.