Roxana-Mălina Chirilă

Minciuni mai vechi

Ascultam acum Junky de William Burroughs, o carte pe care am luat-o la careva din turele de Humble Bundle. E chiar bine scrisă, suficient de bine scrisă ca s-o ascult deși e despre droguri și drogați, subiect care de obicei nu mă interesează.

Și tot ascultam cum ba Burroughs era dependent de heroină, ba scăpa temporar de ea, când mi-am adus aminte că în liceu au venit unii de la poliție să ne țină o lecție despre droguri și efectele lor negative. La careva din ele au zis că „vezi sunete și auzi imagini”, în rest nu mai țin minte foarte tare ce spuneau că nici la momentul respectiv nu eram foarte interesată.

Dar de heroină țin minte, pentru că polițistul care a venit la noi vorbea de ea ca de drac, că după ce o folosești o dată ești dependent pe viață, că mori repede după ea, că niciodată nu mai poți scăpa și alte chestii pe care nu le-aș fi reținut dacă nu m-aș fi întrebat cine și de ce e suficient de nebun ca să se bage în așa ceva, știind toate astea. Ce fel de senzații trebuie să dea heroina ca să convingă pe cineva că merită?

William Burroughs a trăit până la 83 de ani, în condițiile în care a dat de heroină pe la 30. Descrie faptul că îți ia ceva timp să devii dependent și că nu-ți dai seama că ai devenit decât după câteva luni, când fără ea ți se prăbușește fizicul. Povestește cu lux de detalii zilele în care se lăsa de drog și dificultatea de a o face. Faptul că se reapuca iar, pur și simplu, și redevenea dependent aproape instantaneu.

Toată cartea reflectă o deprimare și o lume închisă și mohorâtă de care un om normal s-ar feri ca de drac. Mă întreb de ce polițiștii hotărâseră însă să ne bage în sperieți la liceu cu povești nemuritoare. Da, pe de o parte ne-a intrat în cap (cred) că drogurile sunt foarte nasoale. Dar în momentul în care cineva chiar ar fi ajuns în contact cu drogați și droguri, la ce l-ar fi ajutat basmele? Să vezi un bătrân de 60-70 de ani cu acul în mână, spunându-ți că face asta de 20 de ani… o chestie de genul ăsta și și cel mai prost dintre noi s-ar fi prins că poliția încerca să ne facă să fugim de bau-bau. Și adevărul? Păi, dacă poliția minte, drogurile n-or fi așa rele…

Uneori mă întreb ce e în capul celor care vin să sperie liceenii.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |