În cazul în care se rătăcește cineva pe aici care nu mă cunoaște, sunt liber profesionist. Lucrez „de acasă” (fizic vorbind, lucrez acasă, lucrez în casele altora, lucrez în cafenele, lucrez în pub-uri, lucrez unde mi se pare mie că stau bine). E un context interesant în care am de-a face cu un număr relativ mare de persoane cu diverse principii și doleanțe. Mai adaug la asta și ce aud de la colegi și prieteni și strâng povești despre colaborări cu duiumul.

Nu sunt o ușă de biserică a comunicării și a perfecțiunii, că mi s-a mai întâmplat să nu mai dau semne de viață dacă nici cealaltă jumătate a colaborării n-a mai dat semne de viață, dar în principiu după ce începe să meargă treaba, merge.

În perioada asta am noroc: toți colaboratorii mei de acum sunt oameni foarte ok, cu care lucrez bine. Știu ce vor, ne trimitem e-mailuri când e ceva, cu unii vorbesc la telefon. Dar lucrurile n-au mers așa cu toți oamenii cu care am avut de-a face – și știu și poveștile altora, că am urechi și prieteni cu care vorbesc.

Cele de mai jos sunt mai ales pentru angajatori, firme care vor să colaboreze cu un liber profesionist și așa mai departe. Poate o să vorbesc altă dată și cu liber profesioniștii și angajații, însă deocamdată mă gândesc la problemele cu care m-am confruntat eu și cu care s-au confruntat alții ca mine.

Încep cu câteva chestii care ar trebui să fie la mintea cocoșului, dar care uneori nu par să fie:

1. Informațiile importante trebuie să fie disponibile și clare.

Bun, ai găsit un om cu care să lucrezi, e profesionist, e tot ce trebuie. Acum urmează să-i dai detalii despre ce vrei mai exact. Chestia e că omul ăla e tot om și e bine să minimizezi pe cât posibil șansa de a apărea erori umane și neînțelegeri. Scrie informațiile importante. Scrisul rămâne, vorbele se pierd.

Scrie-le într-un mail, atașează-le într-un document word, dă un link către un site unde sunt scrise toate. Nu le povesti la telefon sau într-un call pe Skype, că în cazul bun o să fii contactat iar și iar să menționezi care era punctul 2, 4 sau 5. În cazul prost colaboratorul o să uite complet de punctele 2, 4 și 5.

2. Nu-ți pune angajatul în situații imorale sau ilegale, chiar dacă sunt minore.

Vrei să salvezi niște bani, am înțeles. Dar e nasol să-l pui pe om în situația în care să lucreze aiurea: nu-l pune pe angajat să folosească materiale piratate ca să-ți facă proiectul; nu-l pune pe angajat să spună în fața terților că are experiență într-un domeniu în care n-a făcut mai nimic.

Apropo, dacă îl pui pe om în fața faptului împlinit și află despre sine că e mare mahăr, coach de dezvoltare personală cu diplome în eneagramă și alte chestii, când el n-a făcut în viața lui așa ceva, meriți să fii demascat ca mincinos.

3. Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului.

Ilustrațiile de cărți nu apar din aer, actorii de voce care fac cărțile audio nu sunt entități fantomatice care înregistrează în eter, melodia pe care o pui pe fundalul clipului tău despre ceva sau altceva nu a apărut din neant. Nu te costă nimic să menționezi pe cine ai avut în echipă, e moral, e bine, e corect, unii ar spune chiar că e necesar.

4. Nu te zgârci unde nu e cazul.

Care e obiectul activității tale? Și care sunt lucrurile cu care muncești zi de zi? Bun. Acolo trebuie să bagi bani. În primul rând că altfel o să fii o firmă de categoria a treia pentru că n-o să poți oferi servicii/produse de calitate, în al doilea rând pentru că cineva care a lucrat suficient în domeniu o să-și miroasă lipsa de viitor în cadrul firmei tale. O să rămâi cu fomiștii și neprofesioniștii.

5. Gândește-te din timp la ce vrei.

Aici sunt două cazuri: cei care azi vor ceva și mâine altceva și care deci primesc o struțo-cămilă dizgrațioasă; și cei care vor un lucru dificil și îl vor ieri, așa că primesc o chestie șleampătă. Banii te ajută să angajezi un profesionist și să-l motivezi să lucreze repede, dar există limite fizice și psihice.

---

Așa, acum că am terminat cu bazele, câteva chestii utile. Mi se pare că intră la altă categorie, așa că numărătoarea o ia de la capăt.

1. Spune clar de ce ai nevoie și pentru ce.

Colaboratorul se poate adapta la necesitățile tale și poate veni cu sugestii… dacă știe ce faci. Bine, la mine e simplu cu cărțile pentru că de obicei sunt date la tradus ca să fie publicate, dar în alte cazuri e de preferat să spui care sunt doleanțele și scopurile.

2. Zi care e termenul-limită și de ce.

De cele mai multe ori oamenii ca mine sunt plătiți pe ce au făcut efectiv, deci e în interesul nostru să nu tragem mâța de coadă. Acestea fiind zise, însă, apar situații neprevăzute. Sau omul decide că are nevoie de o pauză, sau schimbă proiectele între ele ca să se ocupe de cel mai simplu, că de ăla mai greu n-are chef. Sau, sau, sau.

În momentul în care nu te deranjează să primești romanul ăla peste o săptămână, că oricum echipa de la editură se ocupă cu altceva acum, e bine de știut. Dacă în schimb e nevoie urgentă-urgentă ca o carte să fie gata pentru un festival, e și mai bine de știut. Colaboratorul tău o să aibă grijă să învârtă lucrurile în așa fel încât să fie lumea mulțumită – și fără să clacheze psihic, pe cât posibil.

3. Semnalează problemele.

De preferință, spune exact care e problema și ce ai vrea altfel. Dacă spui „De fapt sunt niște probleme” și nu mai adaugi nimic, persoana care lucrează pentru tine n-are cum să îndrepte nimic.

4. Nu te sfii să verifici ce se întâmplă.

Dacă ți se pare că ceva e în neregulă, dă un semn. Nu foarte des, că un mail pe zi cu „ce se mai întâmplă?” poate fi excesiv pentru diverse proiecte. Dar când ți se pare că ar fi trebuit să auzi ceva de la om, spune.

În ce mă privește, mi se întâmplă uneori să lucrez fix la proiectul respectiv și să nu mă deranjeze să detaliez subiectul. Alteori se întâmplă să lucrez fix la altceva și o întrebare de genul să mă facă să intru în pământ și să mă întorc în timp util la ce aveam de făcut la proiectul cu pricina.

5. Nu pierde timpul oamenilor.

Dacă îl pui pe om să completeze raportul X, raportul Y și raportul Z, nu-l pune să introducă aceleași informații în toate. E nasol.

Nu te apuca să ții conferințe video sau ședințe care sunt pline de umplutură, dar cu foarte puțină substanță în ele. Dacă plătești omul pe proiect, o să adauge perioda aia la orele lucrate și s-ar putea să decidă că nu-i ies banii. Dacă iei angajații pe care-i plătești la fel și dacă lucrează, și dacă stau să te asculte pe tine, ești mai ușor de iertat.

Și, favorita mea: nu lua vreo 7-8 oameni care par civilizați și foarte ok și să le explici că trebuie să se poarte frumos unii cu ceilalți și să se respecte. În condițiile în care fix asta au făcut până atunci. Practic nu doar că le pierzi vremea, dar mai dai și semne de pafarism social.

6. Crede în bunăvoința colaboratorilor – până la proba contrarie.

Pe unii oameni trebuie să pui biciul ca să facă ce trebuie. Pe alții nu. Dacă pui biciul pe cine nu trebuie, s-ar putea să te părăsească pentru că are parte de o atmosferă de lucru stresantă. Nu spun să te lași înșelat de fiecare Gică, ci să aștepți să vezi, chiar dacă o faci prudent.

Așa clădești încredere și o atmosferă de lucru ok – ba chiar dacă există probleme de partea ta, nici colaboratorul n-o să sară în sus să facă scandal. Și problemele apar mereu…