Brașovul are în dotare un munto-deal căruia i se spune Tâmpa. Îi spun munto-deal ca să nu vă imaginați că are un ditamai Ceahlăul în incintă, deși Wikipedia insistă să-i spună Tâmpei „munte”. E ca un fel de deal lăsat prea mult la crescut, care a scăpat ușor de sub control și s-a umplut de păduri și de urși. La un moment dat urșii au fost luați și duși în altă parte, așa că au rămas mistreții și turiștii.

Așa. Tâmpa asta se ridică la vreo 400 de metri deasupra orașului, ceea ce înseamnă că deși nu e o diferență enormă între temperatura de la baza munto-dealului și temperatura de la vârful munto-dealului, azi am putut vedea cum vine zăpada spre Brașov, pornind frumușel de pe vârful Tâmpei și coborând încetișor-încetișor spre centru. La mine ploua, în vârf însă începuse să se depună zăpadă. Cătinel, cătinel, pădurea se înzăpezea. La un moment dat a început să fulguiască și la mine, deși încă se topește orice atinge asfaltul.

Singura parte proastă la Tâmpa e că se umple de ceață când ți-e lumea mai dragă. De exemplu acum. Așa că toată distracția primei zăpezi care se apropie pas cu pas a fost întreruptă, probabil ca să-mi taie mie elanul poetic de pe blog. Tătă lumea tre’ să critice…