Un articol de pe hotnews pe baza căruia se face foarte mult caz este cel despre elevii din Finlanda care nu mai învață să scrie de mână. După cum spunea Eftimie, scrisul din articolul original se referea la scrierea cursivă de mână, nu la toate tipurile de scris de mână.

Ceea ce nu înseamnă că s-au lămurit confuziile, că încă sunt unii care confundă scrisul de mână cu scrisul cursiv, sau care spun că ar fi mai rapid sau că e „ce trebuie”, că e importantă caligrafia, că așa trebuie predat etc. Și cum îmi place să mă sacrific pentru voi, cititorii mei, am scris o pagină de mână, care începe cu scris cursiv și se termină cu scrierea de mână pe care o folosesc pe bune și azi, care nu mai e cursivă, ci cu fiecare literă scrisă separat.

Pentru claritate o să redau tot ce am scris de mână rescris la tastatură. Că deh, n-am scris și nu voi scrie niciodată frumos. Și în partea de jos a paginii mi s-a deschis cerneala la culoare, că așa face ea. Așa că nici partea aia nu e foarte lizibilă, dar din alte motive.

Eu am învățat să scriu cursiv în școala primară, când mi s-a predat așa la școală. În fiecare zi mi se spunea să scriu mai frumos, ceea ce e de înțeles. Mai ales că scriam repede și ușor neglijent.

Paragraful ăsta e scris atent, mă chinuiam suficient de tare să fac fiecare literă mai lizibilă ca să uit de la mână până la gură ce voiam să spun. Deci am scris prostii, vă rog iertați.

Ce e mai sus e scris cu grijă ca să poată fi citibil. Aici deja mă grăbesc. Încep să-mi scape dimensiunile buclelor. Devine o corvoadă să scriu rapid și nici cititorul nu e mulțumit.

Cititorul nu e mulțumit pentru că nu poate citi aproape nimic fără specialiști care să-l asiste. A se observa felul în care „b” se pierde, începe să semene cu un „l” lângă care e un fel de buclă plutitoare. Cuvântul „buclelor” e o varză completă, aproape ilizibilă, mai ales cu „c”-ul care din grabă nu mai e curbat.

Scrie mai frumos!!! <- mesaj constant în primară și gimnaziu

Aici „S” nu e cursiv, am dat-o pe semi-cursiv, semi-normal. După săgeată am revenit la cursiv.

În liceu am avut o colegă de bancă care scria foarte frumos. M-am uitat la ea ce făcea: scria fiecare literă separat. În scurt timp am început să prind ideea și să separ și eu literele. Am păstrat câteva chestii din scrierea cursivă: l -> L, e -> E. Nu e vina mea că seamănă. E scrierea cursivă. (apropo, vezi E-ul scris E)

Pasajul ăsta e cum scriu de obicei când mă grăbesc – nu mai e cursiv, ci dezlegat aproape total. Bine, E-ul e preluat pur și simplu din cursiv doar în cazul de față pentru a vă aduce aminte cât de absurd e făcut și cu câte bucle imposibile. De fapt îl scriu de obicei mai de tipar.

Pas cu pas am renunțat la anumite reminiscențe cursive: la a doua încercare de scriere necursivă, am început să înlocuiesc l cu l. E și mai rapid, și mai clar.

Dar mi-era în sânge bucla buclucașă a lui l cursiv, așa că am rămas cu ea cu excepția momentelor în care chiar sunt atentă să fac un bastonaș de unul singur acolo. A doua încercare de a-mi mai modifica scrisul a rămas în mare un eșec – însă e bine că am rămas cu prima. S-au eliminat multe puncte de confuzie, cum ar fi a doua buclă a lui b, legăturile care te fac să te întrebi dacă un „c” face parte dintr-un „u”, chestii de-astea.

Spuneți-mi iar cum scrierea cursivă e mai rapidă, mai frumoasă, mai lizibilă și mai eficientă. (Bine, tot scriu l ca l dacă mă iei repede)

Aici am avut vag puțină grijă să scriu mai lent și mai citeț – vag. Nu cu mult, în niciun caz chinuiala de la începutul paginii.

În stânga jos e un tabel cu diferențe cursiv-necursiv. Uitați-vă cât de mult trebuie să se plimbe stiloul pe hârtie în primele cazuri, cât în al doilea. Cursivul nu e mai rapid: doar încerci să nu iei stiloul de pe pagină pe cât posibil. La E, de exemplu, se face un semicerc în sus, se coboară în buclă, altă buclă la mijloc, semicerc jos: învârți acolo în disperare. E-ul normal e făcut din trei linii (una îndoită), deci ridici stiloul de două ori. Dar e mai rapid.

Știu sigur, că am folosit o variantă lung, cealaltă variantă cam la fel de lung. Și deși toată lumea preferă să scriu la tastatură, știu foarte clar ce viteză aveam pre-schimbare și post-schimbare – și ce lizibilitate. De bine, de rău acum chiar pot să scriu chestii pe care să le citească și alții, dacă insist. (dar nu mama. Maică-mea nu poate citi ce scriu cursiv, necursiv, cu grijă sau fără grijă. Dacă aș avea un jurnal secret aș putea să-l pun pe masă în sufragerie și n-ar afla nimic nou)