Roxana-Mălina Chirilă

Michael Young – The Frozen Globe [recenzie]

The Frozen Globe e ultima carte din seria Canticle a lui Michael Young – ultima carte publicată, că e o sugestie la final că povestea ar mai continua.

Mi se pare că Young a avansat destul de mult ca scriitor de la prima carte pe care a scris-o în serie și reușește în sfârșit să găsească un echilibru între numărul de personaje, complexitatea acțiunii și detalii: e o carte care mi s-a părut mai citibilă decât The Canticle Kingdom. Chiar nu m-am mai încurcat între personaje și n-am mai uitat ce făcea fiecare.

E destul de greu să discuți despre a treia carte din serie fără să spui ce s-a întâmplat în primele, dar dacă aș începe să vorbesc de primele atunci aș spune prea multe.

Așa că, fără să dau prea multe în vileag…

În primele două cărți acțiunea se petrecea mai mult în regatul Canticle, care există într-o cutie muzicală, genul care începe să cânte când o deschizi. Cu o excepție, cea a originii regatului în sine, lumea reală e mai mult un fel de fundal pentru poveștile din regat, în care un vrăjitor rău vrea să cucerească totul pe diverse căi și i se opun niște cavaleri curajoși – și apoi și niște copii curajoși, în al doilea volum. Și, bineînțeles, unii dintre cei care-și duc veacul prin regat vin de fapt din lumea reală…

În The Frozen Globe, câteva personaje din cutia muzicală ies din regatul Canticle, ajung în lumea reală. Unde evident că dau de personajele din lumea reală care trăiau înainte prin regat și de toate lucrurile pe care o lume fantasy-medievală nu are cum să le cunoască: avioane, mașini, ruși în timpul blocadei Berlinului și avioane care aruncă bomboane în Berlin

Un lucru care-mi place la Young e că are personaje inteligente și capabile să se adapteze. Cei din regat care vin în lumea reală au reacții ciudate la chestiile care se întâmplă pe aici – dintre care cea mai mișto e că trag cu praștia să vadă dacă nimeresc vreunul din pereții lumii noastre; în fond vin dintr-o lume aflată într-o cutie, nu? – dar le au cu măsură. Aha, bun, avion: zboară, face zgomot, se sperie puțin, după care întreabă ce și cum, află că te sui în el și te duce: poate ajunge și la destinația lor? Da? Perfect, nu-și bat capul cu alte detalii și nu stau să se minuneze la fiecare pas.

Un alt lucru care-mi place la Young e că se învârte pe mai multe fire narative deodată – și de data asta fără să mă zăpăcească. Jonglează cu diferite planuri care se influențează între ele, are personaje puternice și interesante și e o plăcere să-l citești.

Seria asta e din ce în ce mai recomandată pe măsură ce continuă.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |