Roxana-Mălina Chirilă

„Ce-i mai greu, en->ro sau ro->en?”

Mă întreba cineva: e mai dificil de tradus o carte din română în engleză, sau una din engleză în română? Am stat, m-am gândit, m-am foit… răspunsul e: depinde. Dar depinde rău, nu puțin, depinde de carte, depinde ce suport am, depinde cu cine colaborez și ce idei are.

1. Cea mai simplă variantă.

Cel mai simplu, am decis în cele din urmă, e să traduci cărți de dezvoltare personală/spiritualitate: autorii vorbesc simplu și se repetă de la carte la carte, de la autor la autor. După ce prinzi șpilul, merge de n-are treabă. Mi se pare la fel de simplu și din română în engleză, și din engleză în română, fix din cauza asta: nu e nimic neașteptat acolo, nimic necunoscut.

2. Engleză și română standard.

La volumele standard apar niște probleme: româna e o limbă mai crispată, în care scriem ceva și vorbim altceva. De exemplu, nu știu dacă e de la Windows 8 și setări legate de locația în România, sau de la Skype, dar când scriu „ăla” în Skype, mi se corectează automat în „acela”. Asta spune ceva despre felul în care folosim și percepem româna: scriem „Ce ziceați?” și spunem doar „Ce?”, scriem „Trebuie să mergem” și spunem „Trebe să mergem” sau chiar „Tre’ să mergem”.

În schimb, traducerea în engleză e un alt fel de teren minat, în care sucești și învârtești prepoziții și încerci să redai ce voia să spună autorul, cam cum voia s-o spună autorul, după care îți rozi unghiile și începi să schimbi câte ceva din ce a zis autorul cu ce și-ar dori autorul să fi zis – schimbări minore, fraze învârtite puțin, eventual rupte în două dacă în engleză s-a lungit prea tare povestea.

Aici depinde mult de carte, dar cred că prefer momentan traducerea în română. Poate pentru că standardele stilistice în română sunt mai coborâte și mă compar mai favorabil cu ce e prin jur și mă liniștesc mai ușor.

3. Prezența/absența autorului.

Pe urmă: la traduceri din engleză în română de obicei sunt singură pe parcelă, fac ce pot și asta e. La traduceri în engleză lucrez de obicei cu autorul, care știe ceva engleză și care spune că vrea asta mai așa, aia mai altfel, nu s-ar putea să fie timpurile verbale altele, expresia asta schimbată cu alta – chestie care e pe de o parte foarte faină, pe de alta dificilă, pentru că dă-i și caută să vezi dacă expresia aia există, dacă expresia cealaltă funcționează, care drac de formă gramaticală merge sau nu merge.

Dacă se poate, prefer asistența autorului. Nu-mi face viața mai ușoară, dar știu măcar că e de acord cu varianta finală.

4. Argou.

Le mai am cu argoul în engleză, deloc cu argoul în română. Mi-a picat o carte în care stăteam cu DEX-ul în față, că mai bănuiam eu ce spunea autorul, dar ca să traduc aveam nevoie de sensul exact. După care în engleză le mai traduceam, ba din cunoștințe, ba răsfoind dicționarele lor și asigurându-mă că respectivul cuvânt nu era nici prea obscur, nici cu conotații nasoale, nici, nici, nici…

N-am avut de tradus argou din engleză în română decât în facultate la un curs, când iar am stat cu dicționarul în față, căutând sinonime în genul celor pe care mi le-ar fi putut spune băieții de cartier care vorbesc vulgar – dacă i-aș fi cunoscut…

Iar, nu știu unde să zic că e dificultatea mai mare…

5. Cuvinte intraductibile și specializate.

Cel care a spus că „dor” e un cuvânt intraductibil n-a prea făcut traduceri. „Dor” se traduce cu „longing” în engleză. Sau „Mi-e dor de tine„ cu „I miss you”, dacă-i musai. Cuvinte pe bune intraductibile? Am nimerit odată ceva instrument de pescuit de care nu prea auzise internetul românesc, l-am căutat până am căpiat ca să înțeleg ce e și cum se folosește

Din engleză în română: termeni științifici și filozofici din ultimele douăzeci de ani. Românii care se ocupă cu chestii de genul vorbesc în principiu engleza și nu-și bat capul cu traduceri, așa că nu prea ai de unde să le scoți. Am avut noroc că la o carte plină de termeni de genul am avut susținerea autorului român care-și voia volumul tradus din engleză, că mai mult le dibuiam decât le știam. Am nimerit un procent mare de termeni corect, dar restul?…

În mod interesant, e relativ simplu să traduci nume de plante și animale, chiar și cele mai rare și neobișnuite. Nu trebuie să știi ce sunt, trebuie să dai peste denumirea oficială în latină și apoi peste un loc în care cealaltă limbă menționează denumirea uzuală a speciei.

Mi se pare mai nasol să traduc din engleză în română cărți pline de termeni neologici ai căror traduceri nu sunt încă standardizate decât să traduc din română în engleză chestii pline de undițele lui pește. În al doilea caz decid în funcție de carte cum abordez situația, în primul caz trebuie să umblu după specialiști să-mi spună ce și cum.

6. Poezie

N-am prea tradus poezii, dar prefer s-o fac din română în engleză. Mi-e mai ușor să mențin ritmul și rima în engleză, dacă au așa ceva.

Și din engleză în română e relativ ok, în afară de momentul în care poezia are și ritm, și rimă – și e și criptică, ca să nu-mi fie imediat clar ce vrea să spună autorul.

I have lived long enough, having seen one thing, that love hath an end;
Goddess and maiden and queen, be near me now and befriend.
Thou art more than the day or the morrow, the seasons that laugh or that weep;
For these give joy and sorrow; but thou, Proserpina, sleep.

(Swinburne)

Acesta este iadul. Noroc că n-am încercat să-l traduc pe Swinburne decât pentru plăcerea mea proprie și personală. Dar da, română în engleză, prefer de o mie de ori din română-n engleză.

7. Terții

În momentul în care traduc din română în engleză de obicei cartea e îngrijită de români. De unde pot să apară probleme: o bucată de text adiacent tradusă de altcineva, ca să nu mai apeleze la mine, schimbări făcute pe ultima sută de metri care nu prea se pupă cu gramatica.

În română de obicei mai au un corector care verifică să nu fie greșeli de tastare, chestii. În engleză nu prea angajează oameni de genul.

Asta e singura parte care mă îngrijorează pe bune, pentru că uneori ține și de mine, alteori nu mai sunt implicată în ultimele decizii și nu pot să văd dacă se strecoară greșeli. Asta e.

Una peste alta…

În principiu mi-e aproape indiferent din care limbă traduc în care. Mi-e puțin mai simplu din engleză în română pentru chestii standard, din română în engleză dacă sunt termeni mai ciudați sau dacă e vorba de poezie. Fiecare e cu avantajele și cu dezavantajele.

Dar. Și aici e un mare dar. Dar mi-e destul de egal pentru că vorbesc și engleza, și româna cam la același nivel, știu unde să caut ce-mi lipsește și am prieteni americani/englezi pe care să-i întreb câte ceva dacă e neapărată nevoie. (e evident că am și prieteni români pe care să-i bat la cap cu prostii, sper)

În principiu, traducerile română – engleză sunt clar mai grele pentru ai noștri. E mai ușor să pricepi decât să formulezi totul corect, fluent și cu cuvinte uzuale.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |