Am decis să-i fac cadou o carte, una care m-a lăsat cu gura deschisă, care mi-a adus lacrimi în ochi pentru că atinsese un nivel de perfecțiune de care eu nu sunt aproape, cu care am dormit în loc de pernă și pe care le-am făcut-o cadou și maică-mii, și profei care mi-a coordonat licența (după ce se încheiase toată povestea cu licența, evident, nu înainte – îmi spălam păcatele că am chinuit-o cu benzi desenate și mai ales cu Sandman, o serie pe care n-a prea avut-o la inimă).

Partea interesantă e că, printre altele, și el a decis să-mi facă cadou o carte, una care l-a marcat, care l-a făcut să se gândească, una pe care probabil că aștepta să i-o dea cuiva care are capacitatea să o înțeleagă, să o aprecieze și să o respecte la adevărata ei valoare (și care n-avea deja volumul).

Eu am fost prima. Jonathan Strange & Mr Norrell, excelentă și în română, și în engleză (a lui e în engleză, a maică-mii e în română). A urmat el, cu Operating Systems, a modern perspective ed. 2.

Ne-am uitat amândoi la cărți, le-am răsfoit și am ajuns unanim la o primă concluzie:

„Ce lungă e!”

---

(bine, până n-are cineva impresii greșite, chiar pare interesantă aia cu sistemele de operare și se pare că Jonathan Strange l-a prins și pe el)