Povestea e cam așa: fiecare strecurătoare folosită la strecurat paste și/sau orez va fi aproape imposibil de curățat perfect după câteva folosiri. Rămâne utilizabilă, dar n-o să mai fie ca nouă niciodată pentru că undeva, în vreo 2-3 ochi, rămâne blocată o bucată de orez/tăiețel care nu se dă dusă decât dacă proprietarul e un om perfecționist, capabil să frece un vas cu o îndârjire supraomenească.

Eu nu-s mare bucătăreasă și nici expertă în ale casei, așa că deseori folosesc varianta necizelată de rezolvare a problemelor, mai ales dacă-mi face viața mai ușoară.

Se ia vasul în care a fiert orezul/au fiert pastele. Se pune capacul deasupra, tras puțin cu vreo 1-2 mm spre persoana care desfășoară operațiunea. Se toarnă apa în chiuvetă prin crăpătura aia de 1-2 mm (sau mai mult, dacă sunt paste mari). Dacă sunt paste gen cochilii sau tubulețe, se scutură oala și se toarnă apa care la prima tură rămăsese prinsă în paste.

Partea bună a variantei ăsteia de strecurare e că orezul nu pleacă din oală prin 1-2 mm de crăpătură, iar pastele nici atât. Partea proastă n-am descoperit-o încă.