Mi se pare mie, sau ne-a lovit o epidemie de diminutive? Merg la magazin, un casier (nu o casieriță) începe să vorbească de punguțe și bănuți. Discut cu o colaboratoare – „ai primit bănuții?”

Înțeleg tendința, dacă vorbim de o punguță în care încap trei bomboane și un mouse, sau dacă vorbim de monezile de 1 ban și de 5 bani. Atunci vorbim într-adevăr de niște obiecte mici, diminutivele sunt justificabile. Dar când iei un ditai pungoiul în care încap cumpărăturile pe o săptămână și banii cu pricina vin în bancnote mai mari de un leu, care e chestia? Până când vorbești de bănuți? Câteva sute de lei sunt bănuți? Câteva mii de lei tot bănuți or fi? Poți cumpăra o mașină cu bănuți? Dar o viluță, câți bănuți valorează? Câți bănuți le datorează statul celor de la FMI? Încape oare datoria externă a României într-o punguță cât Căsuța Presei, dacă e plătită în bănuți?