Roxana-Mălina Chirilă

Traduceri din Goethe

După cum spune bara din dreapta a blogului, acum citesc Faust, varianta Goethe. Problema evidentă e că Goethe a scris într-o limbă pe care aș vrea s-o cunosc, dar din care înțeleg doar câteva cuvinte, așa că am căutat variante în limbi pe care să le cunosc.

Ce vreau eu de la o traducere în general?

  • să fie inteligibilă. Adică să poți pricepe despre ce e vorba fără să-ți petreci ani din viață descifrând fraze.
  • cuvintele și formulările să fie normale. Adică să nu existe chestii gen „- Da, mâine merg la piață, replică ea.” Pentru că în viața mea n-am auzit pe nimeni care să folosească verbul „a replica” cu sensul de „a răspunde”.

Dacă ar fi să iau lucrurile la bani mărunți, mai sunt și alte criterii, dar uneori și astea două sunt greu de îndeplinit. Prima oară am trecut pe la Project Gutenberg, unde era o traducere de secol XIX care suna așa, de am oftat din străfundurile plămânilor:

I, image of the Godhead, who began—
Deeming Eternal Truth secure in nearness—
Ye choirs, have ye begun the sweet, consoling chant,
Which, through the night of Death, the angels ministrant
Sang, God’s new Covenant repeating?

Ați înțeles ceva? Nici eu.

După alte câteva căutări, am ajuns la traducerea lui A.S. Klein (habar n-am cine e omul), care părea să fie scrisă într-un limbaj mai modern. Am luat-o, am pus-o pe Kindle, am zis că măcar e gratis, după care m-am chinuit cu Faust, Partea I. Și m-am chinuit. Și m-am chinuit. Inițial am zis că citesc eu neatent, dar parcă și când eram mai atentă tot trebuia să stau cu ochii pe Wikipedia ca să înțeleg ce se întâmplă.

Am abandonat-o și am căutat recomandări de traduceri mai inspirate. Am găsit o traducere în română de Lucian Blaga care pare citibilă, dar care e doar pe Scribd și are și formulări amuzante:

Mefistofel
Aceasta-i, iată, pentru ea. Rost vă făcui de-o cutiuţă
Aşa la repezeală dintr-un loc.
S-o aşezaţi în dulăpior, într-un ungher.
S-a pierde fata tot privind, mă jur pe cer.
Niscai lucioase lucruşoare
Am pus în cutiuţă,
Că vezi, copilul e copil, şi jocul joc.

Îmi place cum diavolul folosește diminutive: dulăpior, lucrușoare, cutiuță. Mi l-am imaginat ca pe un țăran pe la vreo 60 de ani care-și freacă palmele aspre și adaugă: „Bem și noi un vinișor bun, domnule Faust? Și cu puțină mămăliguță și o tochitură, eheheee, să vedeți ce-o să iasă!”

Deci nu Blaga. Am căutat recomandări și, după câteva săpături, am descoperit că varianta tradusă de David Luke și publicată de Editura Oxford s-ar putea să fie ce-mi doresc. Așa că am răsfoit-o puțin și am cumpărat-o (e asta de aici). Dacă nu mergea, nu mergea, a treia încercare n-aveam de gând să o fac prea curând – însă am avut noroc. Textul curge, e inteligibil, e chiar frumos pe alocuri – așa că am recitit Faust, Partea I, cu mult interes, mai ales că de data asta n-am mai avut nevoie de Wikipedia.

E o traducere pe care le-o recomand și altora. Faust e genul de carte pentru care e mai bine să ai un ghid – mai ales că a fost scrisă în vreo 30 de ani (Partea I a fost scrisă în 30 de ani, Partea a II-a e altă distracție). Sunt tot felul de mici detalii care nu se potrivesc, sau care par aruncate pur și simplu în poveste de dragul artei, locuri unde crezi că ți-a scăpat ceva. Însă David Luke e un ghid extrem de bun – explică legăturile între bucățele, motivul pentru care anumite lucruri nu se potrivesc între ele, mai povestește și de viața lui Goethe; una peste alta, reușește să ofere un fel de experiență completă.

Ce mi s-a părut interesant e că în introducere, pe lângă faptul că povestește de tot procesul prin care a fost creată piesa de teatru (și cum cu greu a ajuns să fie și jucată), Luke face apologia traducerii proprii, mai ales că Faust a fost tradus și retradus. Spune așa: cum ar suna traducerea dacă ar fi jucată pe scenă astăzi? Cum i-ar suna actorului? Cum i-ar suna auditoriului? Dacă vreunul dintre ei s-ar amuza chiar și în cea mai mică măsură, dacă ar fi ceva ciudat sau greu de zis, ar însemna că textul nu e exact ce ar trebui să fie.

Our imaginary actor should not only not be asked to say ‘methinks’ as an equivalent of mich d_ü_nkt, or to use ’thou’ and ‘ye’ for the du and ihr which modern German has been fortunate enough to preserve: we should also not expect him to talk constantly in dustily poetic inversions (the adjective following the noun, for instance, or the negative following the verb).

Cu alte cuvinte, omul evită exact genul de traduceri scorțoase pe care românii le fac în general cu mare mândrie și traduce de parcă Goethe ar scrie în engleză și ar vrea să cucerească publicul cu Faust chiar mâine. În plus, păstrează cât poate ritmul, rima, lungimea versurilor – ce mai, e un tur de forță. O să discut și despre Faust, piesa, dar până una-alta am zis că e important să menționez că Faust, traducerea asta, e excelentă.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |