Roxana-Mălina Chirilă

Costurile non-piratării

Tags:

Mi-am dat seama că nu mai piratez nu când am constatat că n-am niciun program de torente instalat și că nici n-am de gând să-mi pun, ci când am avut o discuție de genul, despre cărți de pe lista de citit:

Eu: Și mi-am luat și Rivers of London pe Kindle, că mi-a zis Ioana de ea și părea mișto.

El: Vrei să spui că într-adevăr am ajuns să ne cumpărăm toate cărțile pe care le citim?

Eu (încercând să-mi dau seama când am citit ultima oară o carte necumpărată): …Nu?

El: Nu?

Eu: Tocmai mi-a trimis o cunoștință autoare o carte, ca să o citesc și să-i scriu recenzia.

După care am început să discutăm despre faptul că eu citesc destul de mult, comparativ vorbind, și nu mi-am propus niciodată să nu piratez, doar am ajuns încetișor să n-o fac. Am cărți cumpărate, cărți primite, cărți împrumutate și cărți care sunt gratis de la natura lor.

Cred că la non-decizia asta de a nu pirata contribuie și faptul că sunt plătită decent și că înțeleg cât de multă muncă e ca să creezi chiar și o chestie cu un preț relativ mic, cum ar fi o carte. Sau un joc pe calculator. Pentru că nu, 50 de euro nu e foarte mult pentru un joc, comparativ cu faptul că o echipă de Dumnezeu știe câți oameni au lucrat cu lunile și anii la jocul respectiv. Dacă echipa aia ar produce o canapea, care nu se poate multiplica în așa fel încât costurile de fabricare să fie acoperite de multe, multe obiecte mici cu prețuri relativ reduse, ar fi cea mai scumpă canapea din lume. Ar fi deținută de Bill Gates și JK Rowling, dacă ar avea chef să irosească zeci sau sute de milioane de dolari pe o canapea.

În pus, non-piratatul e convenabil: cărțile îmi vin direct pe Kindle, se sincronizează unde vreau eu, iar dacă le șterg, continui să le am. Le pot împrumuta într-un cerc restrâns (Amazon te lasă să le împrumuți cărți membrilor familiei), sunt în formatul care-mi convine mie, fără bătăi de cap. La fel și cu jocurile: sunt pe Steam, când vreau unul îl downloadez într-o oră, două, dacă mă mut pe alt calculator nu trebuie să mă chinui să găsesc cine știe ce torente și să încerc să mă prind dacă sunt virusate. Le am, le joc, dacă am chef le împrumut.

Apoi, am văzut că ne-piratatul nici nu mă costă atât de mult pe cât aș fi crezut: am ajuns onestă cu bani pe care nu m-aș sfii să-i dau pe cafele în oraș. Jocuri la reducere, cărți la reducere, cărți ieșite din copyright, jocuri gratuite, abonament minimal pentru muzică, podcasturi gratuite, iar la seriale mă uit doar dacă propune cineva în mod expres activitatea asta, deci de cea mai scumpă distracție am scăpat.

Aș fi crezut că renunțarea la piraterie ustură rău de tot la buzunar. Când colo, cred că dau o sută de lei sau două pe lună pentru cărți, jocuri și muzică, dacă nu apare ceva excepțional. Dacă eram încă în facultate sau la masterat, unde discutam deseori de cărți academice care sunt scumpe în draci, probabil că mai piratam și acum, dar pentru necesitățile mele obișnuite ies chiar ieftin.

 


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |