Roxana-Mălina Chirilă

Amazon și benzile desenate

Tags:

Varianta pe scurt: Amazon vinde benzi desenate în format electronic, dar e greu să le citești.

Varianta pe lung: Amazon vinde benzi desenate în format electronic, dar e absurd de greu să le citești, luând în considerare faptul că sunt ditamai compania și s-au plâns și alții de situație.

Varianta explicată pe larg: Kindle are de obicei un ecran destul de mic și foarte alb-negru, așa că dacă nu citești manga, nu e tocmai varianta ideală de citire. Așa că, după ce mi-am luat un volum nou de benzi desenate de la ei, am decis să-l citesc în cloud reader. Cu alte cuvinte, de pe calculator – sau mai exact, din browser.

Mai jos, primul screenshot:

Cloud Reader Amazon, Screenshot 1

 

N-arată rău, neapărat, dar problema e următoarea: imaginea respectivă e în browser. Deci sus mai am partea de tab-uri, zona de URL, eventual bookmark-urile. Jos e bara de start. Între ele se află pagina de bandă desenată, încadrată frumos, pe mijloc, cu o zonă albă deasupra și o zonă albă dedesubt.

Ceea ce înseamnă, practic, că eu pe laptopul meu (care nu e tocmai minuscul) nu pot să văd nimic din ce e scris. Aș da zoom, ca tot omul dar aici intervine geniul Amazon: nu poți să dai zoom normal. Nu mărești tu pagina că așa vrei tu. Nu, pagina trebuie să fie întotdeauna vizibilă integral. Așa că în loc să mă lase să dau zoom-ul lui pește prăjit, îmi spune că pot să dau dublu-clic și-mi mărește un chenar de pe pagină, ca în imaginea de mai jos:Cloud Reader AmazonDupă cum se vede, diferența există, dar nu e foarte mare. În plus, chiar dacă efectul e simpatic, că ai un singur chenar vizibil și restul benzii e în umbră… ei bine, e enervant. Mai ales că dacă ai un personaj cu o linie mai dreaptă de sus până jos, reader-ul crede că se termină chenarul acolo.

Vedeți mai jos:

Bad Amazon Zoom

 

Bad Amazon Zoom 2

Așa că m-am mutat la desktop, care are un monitor cu diagonala de 23”, în ideea că poate citesc pagina fără să am nevoie de zoom-ul Amazon.

Vezi să nu. În condițiile în care ecranul are peste 50cm lățime și vreo 30 înălțime, pagina aia trebuie încadrată în așa fel încât să încapă pe verticală și să fie încadrată într-o zonă albă aflată în browser. Vreo 14×22 cm. Ceea ce înseamnă că, și pe ditamai ecranul, pagina e puuuuțin prea mică pentru a fi citită ușor. Un pic. Cât să trebuiască să dau dublu-clicul lui pește și să măresc chenarele rând pe rând.

Până la urmă am avut ideea de a pune browserul în full screen (F11), unde în sfârșit văd o pagină de aproape 17 cm lățime (adică aproape cât o bandă desenată tipărită). Ceea ce e absurd. Nu e normal să-ți trebuiască un ecran mare ȘI full screen ca să poți să citești o carte.

Poți să citesc benzi desenate în .pdf pe laptop fără probleme, că le măresc până ajung la o lățime care-mi convine și dau scroll în jos când termin cu prima tură de chenare. Am citit benzi desenate și .jpg, iar întinse pe tot ecranul (nu mai țin minte care program mă lăsa să mă mut între ele și să rămân la zoom-ul care-mi convenea). Dar Amazon? Nț. Nu se poate. Trebuie să fie toată pagina pe ecran. De ce? Nu știu. Că așa vrea mușchii lui, bănuiesc.

 


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |