Roxana-Mălina Chirilă

Prețul facultății

Tags:

Cred că știm toți că diploma de licență s-a tot devalorizat până când a ajuns să nu mai valoreze mare lucru. Mai mult decât atât, șefa de masterat ne spunea la primele cursuri că ne vom putea folosi diplomele ca să câștigăm un post de vânzători de pantofi. Femeia mi-a fost și îmi este antipatică din o sută de motive mici și mari, dar avea dreptate în felul ei: dacă vrei, poți să ieși din facultate cu o diplomă care să nu valoreze nici cât hârtia pe care e tipărită.

De fapt, asta e situația care cauzează tone de plângeri: cutare are o facultate sau două facultăți, dar ajunge vânzător sau chelner sau taximetrist. Celălalt are nu știu câte cursuri terminate și diplome – și la ce-l ajută?… La nimic.

De cealaltă parte, se aud plângerile legitime ale unor angajatori care nu-și găsesc oameni: diploma nu doar că nu mai valorează nimic, dar nici nu mai reprezintă nimic. Proaspătul licențiat nu reușește să priceapă mare lucru din ce se cere de la el, darămite să mai poată și rezolva ceva. Să ne înțelegem: nu vorbesc de angajatorul ăla de duzină, care are 4 „bisnisuri” nelegate între ele și vrea peste tot angajați responsabili și profesioniști care să stea peste program, să lucreze fără pauze și să fie fericiți că iau sub 2000 de lei în mână pe lună. Vorbesc de locuri de muncă normale la cap, la firme profesioniste, cu perspectivă de carieră, beneficii, salariu, care au grijă de angajați.

Între timp, acum au loc admiteri. Pe bază de examen, pe bază de dosar, toată lumea intră undeva, mulți freacă menta în facultate -- unde profesorii freacă și ei menta. Examenele se trec cumva, că dă bine să se treacă: dă bine pentru studenți, dă bine pentru secție, dă… Și studenții știu, așa că fac ce fac și trag mâța de coadă trei ani.

O să pun o întrebare pe care nu și-o pun suficienți: care e costul tragerii de coada mâței? Nu din perspectiva angajatorului potențial (care are mai puțini oameni bine pregătiți din care să aleagă), nici din perspectiva învățământului românesc (care scade ca valoare per ansamblu). Ci ca o persoană cu simț practic, care vrea mereu să câștige ceva pentru efortul depus: care e costul facultății?

Listă:

  • Timp. Fie că dai des pe la cursuri, fie că dai rar, îți ocupă o parte destul de mare din 3 ani.
  • Bani. Da, poți să intri la buget la facultățile de stat, dar. Tot o să ai nevoie de un loc unde să stai – doar cei norocoși nu plătesc nici buget, nici chirie. Mâncare. Manuale, xeroxuri – în cazul anumitor facultăți ai nevoie și de cine știe ce cheltuieli adiționale.
  • Nervi. Întotdeauna va fi ceva chin cu examenele, chiar dacă nu le treci.
  • Dacă singurul lucru pe care-l obții din facultatea aia e o diplomă, ai făcut o afacere deosebit de proastă. În 3 ani puteai învăța o meserie oarecare (să faci mobilă, de exemplu). Sau puteai pleca să lucrezi în străinătate – chiar și cu un salariu mic, e mai mișto să freci menta într-un fel care dă interesant și la CV, cred. Sau puteai să faci multe chestii.

    Dar iluzia diplomei de licență e că știm că nu contează, dar credem că totuși pentru unii contează, chiar dacă nu vedem semne concrete că ar conta. Contează, nu contează, contează, nu… e un vârtej sentimental, o auto-păcăleală care se bazează pe ideea că diploma simbolizează facultatea, iar facultatea contează, nu?

    Ei, aici e șpilul: facultatea e (teoretic vorbind) un loc unde ai acces la educație. Nu faptul că mergi la examene te face învățat, ci faptul că rămâi cu ceva te face învățat. E o ocazie, nu un dat, și fiecare face ce vrea cu ocazia. Unii vor doar o diplomă și nu le pasă că irosesc trei ani, pentru că-i irosesc treptat, fără bătăi de cap. Alții profită, mai mult sau mai puțin.

    Aici intervine o altă chestie interesantă: percepția asupra profilului. Câteva secții sunt „bune” pentru că duc la „meserii bănoase”: programare, drept. Altele sunt „bune” pentru că sunt „serioase”: medicină, drept. Mai sunt cele populare pe moment: comunicare și relații publice. Cele de stat cu burta la soare: filozofie, litere. Cele moarte: istorie, geografie. Cele… Ați prins ideea. Doar că, deși sunt și eu de părere că unele sunt sortite să fie alegeri mai proaste de felul lor (relații publice? Jurnalism?…), încep să apară amendamente.

    Unii investesc 3 ani și bani, dar vor să-și scoată investiția. Învață, că vor, că pot, că dacă știu chestii, poate pot să le folosească undeva. Se formează, lasă ideile să le schimbe percepția despre lume. Alții investesc, dar nu vor decât diploma.

    Diferența se vede apoi în oportunitățile care pot fi înhățate, în felul în care privesc lumea și abordează probleme. Și atunci devine amuzant să vezi cum cineva care a terminat informatica se descurcă mai prost decât cineva care a terminat filozofia…

    Cred că aici e șpilul pentru cei care vin din urmă, care-și pot cumpăra lucrări de licență de pe net, care n-au o problemă să pice de n ori un examen și care știu că profii trec un anumit procent de studenți: să-și dea seama că simplul fapt de a face facultatea implică un preț. Să se întrebe dacă prețul respectiv merită – dacă da, în ce condiții? Ce pot să obțină de pe urma ei? Și să devină conștienți că „un post bine plătit” nu va face parte niciodată dintre recompensele asigurate prin obținerea diplomei.


    Distribuie: | Mastodon | Facebook |

    Comentarii: e-mail | facebook |