Roxana-Mălina Chirilă

Eleva cu 10 la Bac care a picat la admitere

O fată din Piatra Neamț a luat 10 pe linie la Bacalaureat, dar a picat admiterea la facultate, fix la secția pe care am făcut-o eu: japoneză, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti. Am aflat chestia asta din ziarul Gândul.

Hai să vă explic de ce a picat admiterea – și nu e vina „sistemului”, ci a ei. Pentru că și-a dorit să facă japoneza, dar așa, foarte în lehamite.

Ajunsă însă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine, secţia de limbi orientale – japoneză, cu dosarul pregătit, deoarece absolventa „magna cum laudee” aşa crezuse că se va face admiterea, surpriză! Secretara îi spune: „Nu, domnişoară! Se dă examen!”

Ăsta a fost momentul în care am rămas cu gura căscată. Nu pentru că au schimbat cei de la Limbi Străine sistemul de admitere cu două zile înainte de depunerea dosarelor, ci dimpotivă, pentru că sistemul de admitere e neschimbat de mulți ani încoace.

Când am dat eu admiterea, am căutat pe net și am aflat că:

  1. Se dă examen.
  2. Dacă vrei să mergi la engleză, chiar și ca limba a doua, dai examen din engleză.
  3. Dacă vrei să mergi la japoneză, dai examen din ce vrei tu.
  4. Subiectele sunt în principiu de gramatică.
  5. E o concurență foarte mare pentru japoneză și locurile la buget sunt puține.

Nu pricep cum poate cineva cu un dram de seriozitate și minte să se arunce cu capul înainte într-o situație care-i decide viitorul, mai ales dacă poate găsi ușor informațiile necesare după câteva căutări pe Google? Cum? Nici măcar nu poți da vina pe zăpăceală, ci pe pură indolență.

Gramatica a fost foarte grea, iar în liceu nu s-a făcut, deci am rămas cu gramatica studiată, din clasa a VIII-a”, ne-a spus eleva. Explicaţia fetei pentru nota de la română este scuzabilă, prin consultarea programelor de liceu

După cum ziceam, eu știam că dau examen și că proba o să fie din gramatică. Așa că am găsit din timp o profă de română care mi-a predat toată gramatica limbii române într-o zi, am învățat-o în alte două zile, după care am fluierat prin subiecte.

Mai greu se poate explica obţinerea notei 4,35 la engleză, când la bacalaureat obţinuse nota 10, cu doar 3 săptămâni înainte.

Hai că vă explic eu, că jurnaliștii dau din umeri și se pare că n-au întrebat-o pe fată ce i s-a părut ciudat acolo. Și la engleză se dă din gramatică și nu există glumele alea de întrebări și răspunsuri care sunt la bac, care sunt acolo să te ajute să treci.

Deci, pe scurt: admiterea se dă din altceva decât Bacul. Lucru pe care l-ar fi aflat dacă ar fi stat câteva ore să caute, doar că nu s-a obosit să verifice că ce-și imagina ea e adevărat. Dacă ar angaja-o cineva în clipa asta, ar fi un risc major – știe câteva scheme și subiecte de bac, dar nu are deloc gândire practică.

Însă dincolo de _explicația _notelor, e o greșeală să discutăm despre scuzabilitatea lor. Nu e vorba de faptul că „e scuzabil” sau „nu e scuzabil” să iei o notă, nu după ce termini școala. Pentru că viața nu-ți ține loc de părinți, să te mângâie pe cap când ești cuminte și să se uite mustrător la tine când greșești. Dacă vrei ceva, nu e cazul să-ți găsești scuze, ci să cauți soluții și căi de a obține ce-ți dorești. Altfel degeaba, că nu vine nimeni să-ți spună ce și cum să faci ca să „fie bine” și chiar dacă e scuzabil că ai un salariu prost și un loc de muncă aiurea, tot n-o să te încălzească cu nimic.

Articolul căinează trista „cădere” a fetei și în final pune întrebări retorice și foarte dramatice, dar greșește aiurea. Fata a picat admiterea pentru că bacalaureatul se bazează pe scheme, dar viața reală nu. 10 la Bac înseamnă să știi niște lucruri foarte standardizate foarte bine – nu înseamnă că ești inteligent. 10 la Bac înseamnă că știi multe, multe detalii potențial inutile, nu că știi să te descurci în mod real. Iar dacă n-ai bunul simț să te interesezi măcar _cum _poți obține ce-ți dorești, meriți să nu primești acel lucru.

posmag
Acest posmag nu-i muiat.

Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |