Am citit în dimineața asta un articol la nwradu pe blog, în care zicea că înțelege cum a apărut Holocaustul: „prin frică, paranoia și incapacitate de înțelegere, toate izvorâtă din lipsa de educație.” Spunea asta în contextul refugiaților sirieni de azi.

Mă înduioșează faptul că oamenii au atâta încredere în natura umană încât trăiesc cu impresia că, dacă nu le-ar conveni un sistem tiranic, ar lupta împotriva lui. Mă înduioșează, dar mă și îngrijorează, pentru că nu sunt foarte conștienți de realitate.

Nwradu crede, de exemplu, că nemții au fost paranoici în privința evreilor, pentru că altfel nu le-ar fi permis naziștilor să-i omoare. Undeva nu s-a produs declicul, zice de naziști că au fost răi și că nemții au îndemnat la gazare… și mai jos zice așa:

Culmea, aș spune că românii ar trebui să arate mai multă compasiune decât, să zicem, vestul Europei. Românii au simțit comunismul, Securitatea, temnițele. Românii au fost deportați în Siberia.

Dar cine era în Securitate? Cine avea temnițele în subordine? Cine a împins pentru deportare? Românii. Și de o parte, și de alta: români. Cine a asuprit? Românii. Cine a fost asuprit? Românii. Cine a permis asuprirea? Tot, fir-ar ei să fie, românii. Ai naibii români, sunt trei-în-unu, și-au permis să se biciuiască singuri până la sânge.

Dacă e cineva care zice că treaba asta s-a făcut pentru că toți românii chiar credeau în egalitate pentru toată lumea și într-o viață mai bună în care se muncește după puteri și se răsplătește după necesități, e idiot. Poate că unii au crezut că Partidul a adus bunăstarea, frăția, egalitatea, libertatea, dar să nu-mi spuneți mie că majoritatea populației credea gogorițele astea. La fel și la nemți: unii or fi crezut că evreii sunt diavolul în persoană, dar alții au cântat în struna partidului muncitoresc național-socialist german pentru că nu voiau să fie târâți din rău în mai rău.

Ca să ne întoarcem la problema refugiaților: ei nu sunt ca evreii. Evreii au picat mereu de fraieri în istorie, dacă ceva nu convine, se dă vina pe evrei. Care sunt acuzați de obicei că ar conduce lumea prin finanțe și că ar mânca copii – însă nu au războaie religioase contra propriilor concetățeni, nu încearcă să impună altora evreismul lor, nu sunt acuzați că ar fi barbari și că ar încălca drepturile omului în mod constant. A, au un război în ogradă acum și mor oameni mai mult de partea opusă – dacă te uiți la cine atacă pe cine, vezi că sinucigașii cu bombe (inclusiv copii) sunt de partea celor cu care se războiesc. N-ai cum să n-ai mâinile pătate în cazul ăsta. Dar cu extremiștii islamici poveștile sunt mai multe, mai concrete și mai nasoale – începând cu atentate, trecând prin atacuri sinucigașe, ajungând la omorârea de femei care n-au fost cuminți și au fost violate de cine nu trebuia.

În condițiile astea, sirienii însă seamănă mai degrabă cu un popor comunist – nu ca idei, ci ca tip de problemă insidioasă. Sirienii asupresc, sirienii sunt asupriți, sirienii au permis asuprirea. Iar acum fug din țară în număr mare, sute de mii de oameni. Unii or fi ca românii de dinainte de ‘89: caută o lume mai bună, în care să-și reclădească viața. Dar de la noi fugeau câțiva, când puteau – dacă ar fi fugit un milion de români dintr-o dată, ar fi fost cât se poate de corect ca țările primitoare să se întrebe câți dintre ei sunt comuniști, securiști, agitatori ai Partidului. Oare or fi și asasini printre ei? Nebuni trimiși de Ceaușescu să „rezolve probleme”? Pentru că, dacă stăm să ne gândim, câți turnători au fost la noi, colegi de muncă binevoitori care dădeau cu subsemnatul? Câți securiști ascunși? Câți gata să promoveze Partidul pentru binele propriu? Ce ar fi însemnat un influx de astfel de lichele în Occident?

Problema islamicilor e că lichelele lor sunt mai violente și mai apucate decât ale noastre. Când am fost în Turcia, simțeam chestia asta în detectoarele de metal și paza de la intrarea în mall-uri, în paza și securitatea ca la vamă de la mormântul lui Ataturk. Și cum deosebești licheaua de omul bun? Nu știu – dacă diferența ar fi clară, după Revoluție România s-ar fi scindat în turnați și turnători, iar după 20 de ani oamenii ca Liiceanu n-ar fi rămas șocați să afle că au fost turnați de cunoscuți.

Da, e normal să existe teama de refugiați, pentru că nu știi cine sunt și ce vor fiecare din sutele de mii de oameni care vin deodată acum în Europa. Chiar și în privința oamenilor „în regulă” pot apărea probleme: ce faci cu sute de mii de oameni de altă cultură și limbă? Cum îi integrezi? Pentru că e absurd să crezi că vor trece brusc la valori europene – dacă ar trebui să fug dintr-o Românie în război într-o țară arabă pașnică, probabil că nu mi-ar conveni să-mi acopăr fața și să încep să trăiesc conform restricțiilor de la ei. Ați putea zice că e mai ușor să te adaptezi la libertate, dar restricțiile lor au un sens profund moral, deci nu e chiar așa simplu.

Avem deja un caz de popor neadaptat care trăiește la noi în ogradă și care nu se modernizează și nu se supun regulilor societății noastre: țiganii. Știm că fac nunți între copii de 13-14 ani și că nu-i oprește nimeni – dar știați că e împotriva Codului Civil? Știm că palatele lor nu sunt ridicate cu bani din afaceri de succes, dar că nu prea vine nimeni să investigheze situația. E o lume care nu e chiar a noastră, chiar dacă ocupă deseori același spațiu geografic. Poliția nu merge peste ei, regulile se aplică și nu se aplică la ei – iar țiganii sunt pașnici pe lângă nebunii islamici. Țiganii nu vor mare lucru de la noi ca persoane, nu încearcă să ne impună punctul lor de vedere. Aaaa, că fură, cerșesc și pe unii îi duc de nas cu „vrăjitoarele”, asta e una. Dar nu avem terorism țigănesc la scară largă, nu avem țigani care ne cer să renunțăm la una sau la alta ca să fim ca ei.

Cu musulmanii e mai complicat: ei chiar interferează, nu stau la marginea societății și se ceartă acolo pe trei case și două duzini de laptopuri picate din camion. Vor ca moralitatea lor să se extină. De exemplu, acum vreo doi ani cereau să nu se mai vândă alcool în anumite zone din Londra. Iar în Suedia e cu cântec integrarea. Chiar dacă am vorbi de familii de musulmani care ar vrea să se stabilească legal prin Europa și am trece peste toate celelalte probleme ridicate în legătură cu refugiații sirieni, tot am vorbi de altă cultură și de probleme de asimilare. Mai adăugăm și câțiva apucați (nu trebuie să fie mulți) și ajungem la o situație care e mai dificilă decât cred cei pro-refugiați. Lucrurile nu sunt tocmai albe sau negre.

Ce e trist e că bineînțeles că printre ei sunt oameni care ar merita azil și ajutor – nu neg asta. Dar teama, cea a oamenilor cu cap vreau să zic, e de lichelele care se află printre ei. Grijile apar și din cauza problemelor de adaptare, a diferenței culturale, apar din întrebarea „Bun, îi acceptăm – și pe urmă ce facem?”. E o tâmpenie să începi să faci bancuri proaste sau afirmații cum că ar trebui omorâți toți – dar nici să fii naiv și să zici că da, să fim ospitalieri, să ne deschidem casele și sufletele în fața lor nu arată prea mult realism.

E confuză treaba, e neplăcută, oricum ai lua-o sunt multe necunoscute la mijloc. E normal să-ți faci griji, e normal să te îngrijorezi, mai ales că dacă o situație începe să o ia razna e greu de îndreptat. Deci mai ușor cu acuzatul islamofobilor, că nu se îngrijorează degeaba. Mai ușor cu acceptatul tuturor, că nu știi pe cine primești. Teoria ajutorului și a compasiunii sună bine, în practică o să fie o perioadă grea, orice s-ar decide.

Prin asta nu vreau să spun că discursul plin de ură, de genul „ăștia toți ar trebui strânși și omorâți” e în regulă. Nu e deloc. Oamenii care vin cu idei violente și sar agresivi să comenteze că diverse categorii sociale merită agresate trebuie luați de o aripioară și întrebați dacă știu ce zic și înțeleg ce vor – pentru că au luat-o rău pe arătură.