Roxana-Mălina Chirilă

Despre “Lone Wolf and Cub”

Lone Wolf and Cub e o serie de manga relativ veche, publicată între 1970-1976. A fost lăudată pentru realismul cu care prezintă epoca târzie a samurailor și lumea japoneză de la momentul respectiv.

Ceea ce nu înseamnă că personajul principal nu poate să bată măr un număr impresionant de inamici – totuși nu e cazul să se exagereze cu realismul într-o serie de aventuri, nu-i așa?

Ogami Itto e fostul călău al shogun-ului, care asista sinuciderile oamenilor importanți. Însă i se înscenează o trădare și, de unde avea una dintre cele mai importante poziții în societate, ajunge să fie un asasin plătit, în afara legii, care își caută răzbunarea. Însă în ciuda căii sângeroase pe care și-a ales-o, rămâne un individ cu un simț puternic al moralității și al onoarei, care merge peste tot însoțit de fiul lui, un copil mic, pe care-l duce cu el într-un cărucior.

Eu am doar primele două volume din serie (urmează să fac rost și de celelalte, nu că m-aș grăbi foarte tare), care sunt în mare parte povești fără o legătură puternică unele cu altele, dar cu o forță destul de mare fiecare în parte: povești despre bătălii între clanuri, despre samurai decăzuți, despre succesiuni și despre răzbunări. Structura e asemănătoare: Ogami e angajat să asasineze pe cineva, iar de-a lungul poveștii aflăm și de ce e angajat, care sunt dramele și tragediile care duc la un astfel de contract.

[lone wolf and cub 1][1]
Ogami îi oferă fiului său de ales între o jucărie și sabie -- între moarte, în care ar fi cu mama lui, și o viață sub semnul răzbunării.

Din când în când sunt inserate și povești centrate mai ales pe Daigoro – iar dacă tatăl lui e „lupul”, atunci e clar că și el e un „pui de lup”, care începe să-și arate colții: poate că e doar un copil, dar e unul care înțelege moartea și violența.

lone wolf and cub 2

Ce mi se pare interesant la Lone Wolf and Cub e mai degrabă lumea creată decât povestea în sine: mercenarii angajați de daimyo, situația prostituatelor din epocă, senzația palpabilă de lume dificilă și dură. În plus, poveștile au o anumită finețe în detalii.

Spre deosebire de majoritatea seriilor care ajung la noi (Naruto, Bleach, Fairy Tail, One Piece, ), LW&C nu se adresează copiilor sau adolescenților, ci adulților – nu numai ca perspectivă, ci și ca teme abordate: nuditatea și violența nu sunt evitate, ci apar acolo unde-și au rostul.

Una peste alta, nu e una dintre seriile mele favorite, dar are o forță și o profunzime care mi se pare că merită, mai ales pentru cei cărora ideea de manga le surâde, dar nu și ideea de literatură pentru adolescenți.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |