Unul dintre serialele la care mă uitam la începutul anilor 2000 era Gilmore Girls – nu mai țin minte pe ce canal era, dar l-au tot dat la TV și am rămas cu impresii foarte bune despre el. Dialoguri rapide și amuzante, un orășal american absurd, protagoniste simpatice și faze memorabile, pe care le puteam semi-cita din memorie la ani după ce le văzusem.

Teoretic, faptul că cei de la Netflix au anunțat că mai fac câteva episoade ar trebui să mă încânte, dar… nu prea.

Acum vreun an am luat serialul de pe Amazon (unde nu era prea scump) și dă-i și uită-mă la el de pe la începutul anului până acum vreo săptămână, episod cu episod. Șapte sezoane, o tonă de episoade + eu, care nu prea mă uit la seriale = luni și luni de Gilmore Girls. La început a fost grozav, exact cum mi-l aminteam. Doar că, în timp, a început să mă calce pe nervi. Întâi puțin, apoi din ce în ce mai mult.

Despre ce e vorba în serial și de ce era bun?

Lorelai Gilmore și fiica ei, Lorela „Rory” Gilmore locuiesc în micul orășel american fictiv Stars Hollow. Lorelai vine dintr-o familie bogată, dar a rămas însărcinată la 16 ani, a fugit de acasă și a crescut-o pe Rory singură. În momentul în care începe serialul, cele două locuiesc în casa lor, Lorelai conduce un hotel mic și Rory e o fată inteligentă, bună la suflet, care visează să ajungă la Harvard și apoi să devină reporteriță.

Problema e că, dacă vrea să aibă vreo șansă să ajungă la o universitate de prestigiu, Rory trebuie să se mute la o școală mai bună – în cazul de față, Chilton. Problema cu educația americană, evident, e că cea bună e pe bani, iar Lorelai n-are banii necesari. Așa că trebuie să apeleze la părinții ei cei bogați, pe care nu-i înghite – iar ei îi oferă un împrumut, cu singura condiție ca Lorelai și Rory să ia cina cu ei în fiecare vineri.

Serialul nu debordează de acțiune sau de profunzime realistă (cred că e clar), dar are câteva puncte forte: conversațiile, care sunt rapide și glumețe, cu multe miștouri; absurdul lumii în care trăiesc Lorelai și Rory (Stars Hollow are un festival tras de păr pentru orice situație); personaje memorabile, cu tot felul de pitici pe creier. O chestie simpatică: serialul are și vreo câteva personaje asiatice (cea mai bună prietenă din copilărie a lui Rory, Lane, e asiatică) și un negru (Michel, lucrează cu Lorelai), dar chiar au personalități, nu sunt acolo doar de decor. Iar Michel nu e „african-american”-ul lui pește, e francez înainte de toate.

În primul sezon, de exemplu, Rory are probleme de adaptare la școala cea nouă, chit că în Stars Hollow era una dintre cele mai bune studente. Simte că dă chix în stânga și-n dreapta, ia note minuscule, e stresată, nedormită, disperată – și când se chinuie să ajungă cu mașina la școală pentru un test, e lovită de o căprioară:

Normal că nu e crezută de jumătate din personaje.

Unde a început să scârțâie?

Cred că problema serialului (ca a multor alte seriale, de altfel) e că s-a lungit prea mult și, la un moment dat, n-au mai știut ce să-i facă pentru a insera conflict nou, interesant și bun. Cât timp poate Lorelai să aibă probleme în dragoste? Ce fel de drame mai poate să trăiască Rory în relațiile ei?

Și, din cauza lungirii constante a serialului, anumite lucruri care la început erau amuzante sau de detaliu au ajuns să mi se pară agasante sau să-mi sară în ochi ca fiind problematice. Încep cu o listă a lor:

1. Rory scrie foarte bine… ne spune serialul. Din nou și din nou, auzim oameni încântați de felul în care scrie Rory, de articolele ei, de editorialele ei. Dar noi nu le vedem niciodată. La început îi credeam pe cuvânt, la final însă începe să devină din ce în ce mai clar că e complet nepotrivită pentru o carieră în jurnalism. Poate că dacă am vedea și un singur paragraf din ce scrie, ne-am prinde dacă poate scrie măcar editoriale decente, însă serialul evită cu îndârjire așa ceva.
2. Bucătăreasa de la hotelul lui Lorelai e un angajat-dezastru. Sookie e cea mai bună prietenă a lui Lorelai și nu mă îndoiesc deloc că e o bucătărească excelentă – însă în timp devine clar că aruncă tone de mâncare, e de o neglijență criminală și controlează bucătăria în mod tiranic. E genul de persoană cu care te frigi rău după ce o angajezi, pentru că-ți provoacă daune și bătăi de cap cu nemiluita.
3. Lorelai și Rory primesc mereu. La un moment dat a început să mă agaseze numărul de daruri extravagante acceptate fără probleme de cele două: o mașină, 100.000 de dolari (sau așa ceva) pentru Lorelai, un apartament de lux închiriat pe câteva luni (Rory), o limuzină pentru o seară (Rory), redecorarea căsuței în care locuiește (Rory)… Uneori aveam senzația că Rory e atât de prințesă încât ar accepta orice ca fiindu-i cuvenit.
4. Lorelai e o persoană care lucrează în servicii, dar rămâne un client oribil. Returnează haine, cere favoruri „doar pentru ea”, face ochișori frumoși și se așteaptă să primească de toate. Meh.
5. Lipa de comunicare. Lorelai și Rory sunt identice din punctul ăsta de vedere: nu comunică. În fond, de ce ai comunica cu persoana cu care ești într-o relație? Sau cu cei dragi? Doamne feri să te ajute cineva când ai nevoie.

Astea sunt constante de-a lungul seriei. Dar pe lângă ele, vin și problemele care au apărut în timp, scârțâieli în firul narativ care nu existau la început, dar au apărut când s-a intrat în criză de idei.

1. Personajele principale își pierd farmecul și imaginația. După vreo trei-patru sezoane, parcă repetă aceleași gesturi mai mult din reflex decât din credință și, dacă la început ai senzația că fac mișto ca să facă mișto, la final ai senzația că se iau prea tare în serios.
2. Personajele secundare au scăpări extreme, oribile și agasante. Din nou și din nou, dacă e nevoie de ceva ciudat care să umple spațiul, se sacrifică cineva simpatic și ne scoate din sărite. Cred că cel mai clar exemplu a fost când Sookie, bucătăreasa, cea mai bună prietenă a lui Lorelai, era în spital după ce a născut al doilea copil. S-a întors spre soțul ei și i-a zis că i-a aranjat o vasectomie, că ea nu mai vrea copii. POFTIM?! În ce univers e asta o decizie normală la cap pe care s-o ia ea de una singură?!?!
3. Idioțenia devine importantă pentru firele narative și e pasată de colo-colo ca o minge a idiotului. Să zicem că ești tatăl unei adolescente, iar mama ei n-a vrut niciodată să te informeze de asta. Ce faci? Conform Gilmore Girls, ascunzi asta de logodnica ta, dar o chemi pe fată să petreacă timp cu tine în fața întregului oraș bârfitor. După ce logodnica află de fiică, îi interzici să intre în orice fel de contact cu ea. De ce? Pentru ca scenariștii să distrugă relația, de-aia. Și zău că nu e singurul caz de idioțenie crasă din ultimele sezoane.
4. Cei din jurul lui Rory sunt orbi la defectele ei. Pentru bunici, părinți și Stars Hollow, Rory rămâne o fată drăguță, splendidă, bună, inteligentă și simpatică. Chiar dacă demonstrează din nou și din nou că ia decizii oribile când e deprimată și că se lasă ghidată de impulsuri. Adică, zău, și ce dacă a furat o barcă pentru că cineva i-a rănit sentimentele? Și ce dacă își tratează iubiții ca pe niște preșuri?
5. Serialul ne repetă lucruri care nu prea bat cu ce vedem efectiv. Toată lumea e de părere că Rory e o jurnalistă excepțională, deși din cele două-trei titluri și idei pe care le-am auzit de la ea pare să fie mai degrabă încântată de propria inteligență decât capabilă să scrie, iar singura ei investigație există ca să o arunce în brațele unui tip. Se pricepe mai mult la organizat, din câte am văzut. Și totuși serialul insistă: jurnalistă, jurnalistă! La fel, serialul insistă: bunicii sunt oribili! Bunicii sunt oribili! Ehhh, din câte văd nu-i așa, dar ce contează?
6. **Distrugerea eficientă a unui personaj. **Aici e vorba de o singură schimbare în rău și mai rău, dar e una puternică: cea mai bună prietenă a lui Rory din Stars Hollow, coreeanca Lane. Bine, toate personajele suferă o degradare, dar în cazul lui Lane ai senzația că serialul o urăște și vrea s-o vadă suferind. La început, Lane e o fată rebelă, rockeriță, care ascunde tot de mama ei strictă și tradițională. Apoi, pe măsură ce-și pierde din importanță pentru Rory și serial, e făcută ferfeniță. La final e o mamă cu doi copii, fără un viitor prea strălucit și care pare învinsă și distrusă de destinul de casnică.

Începutul a fost grozav, dar undeva după ce Lorelai a început să-i spună tatălului lui Rory, proaspăt logodit, că e fericită că urmează ca el să se căsătorească, pentru că el a fost bărbatul pe care l-a așteptat toată viața și acum nu mai trebuie să-l aștepte…

…undeva după ce Rory are o aventură cu primul ei iubit, căsătorit cu altcineva între timp…

…undeva se pierde farmecul Gilmore Girls. Nu pot să spun că aștept cu nerăbdare noile episoade ale celor de la Netflix. Când un serial a îmbătrânit urât, nu simt nevoia să-i aplaud întoarcerea.