Cred că am mai zis în câteva rânduri că am o pasiune pentru puzzle-uri. Dimensiunea standard pe care o prefer e de o mie de piese: distracție de vreo zi sau două, numai bună pentru un weekend în care am chef să ascult o carte audio sau podcast-ul ICR (nu, nu cei finanțați de Stat).

Am și câteva puzzle-uri mai mari, de exemplu un Clementoni de 1500 de piese cu poza asta cu turnul Babel:

Mi-a luat o săptămână să-l fac. Mai am și unul de la Clementoni, cu 4000 de piese, podul din New York, poza asta:

Mi-a luat câteva luni, în care l-am mai și lăsat în pace pentru că n-am mai avut chef, sau alte asemenea.

De curând am luat puzzle-uri și de la Noriel. Mai exact, unul din colecția Vintage, cu o reclamă făinuță la Coca Cola. Am o măsuță în sufragerie care e perfectă pentru puzzle-uri: e ceva mai mare decât un puzzle de 1000 de piese (de dimensiuni standard), are roți și are marginile un pic ridicate, numai bine să nu împrăștii cu piese în toate părțile.

Așa, am scos puzzle-ul pe masă și dă-i. Și dă-i. Și la un moment dat mă prind că e cam al naibii de greu și că-mi ia mai mult decât altele de 1000 de piese, că nu găsesc nimic și că tot pun piese aiurea.

Prima problemă: piesele sunt făcute pe un tipar cam asemănător, așa că se potrivesc dintr-o parte în alta. Vedeți zona de jos, cu decorațiunile ovale? Acolo, de exemplu, nu mă prindeam decât când încercam să pun piese în jur că ceva nu bate și că iar e o piesă greșită.

A doua problemă: poza e neclară. Știu că nu pare la dimensiunea asta, pentru că și pe cutia efectivă pare în regulă. Însă, dacă ai un puzzle de 50 x 70 cm, se vede brusc rezoluția proastă. Până la urmă am renunțat din pură frustrare să mai încerc să fac puzzle-ul.

Însă mai aveam încă un puzzle de la ei, acesta cu Tokyo-ul. Bine, când zic „Tokyo”, vreau să spun că e de fapt Hong Kong, doar cutia e indecisă.

Ce vedeți aici e luat de pe site-ul lor, pentru că mie mi-e mai peste mână să-i fac o poză clară. Pe cutia mea, pe față, scrie „Hong Kong”, dar pe spate scrie că ar fi Tokyo. Până la urmă am căutat pe net poze cu districtul de afaceri din Hong Kong și am găsit imagini cu clădirea din fundal din stânga, cea cu zig-zaguri luminate, care e, se pare, de la chinezi, nu de la japonezi.

E un început prost, dar să zicem că e scuzabil să încurci două poze cu orașe.

Așa că m-am apucat de el. Și, ce să vezi? În afară de liniile luminoase roșii și galbene, care erau suficient de ok în felul lor, iar nu reușeam să găsesc mai nimic. Iar era poza neclară, iar păreau să se potrivească piese unde nu se potrivesc de fapt.

Uite o fotografie cu trei piese de puzzle pe spatele cutiei în sine:

Una dintre piese nu se potrivește acolo, sau cel puțin nu cred că se potrivește. Detaliile sunt dintr-o zonă în care totuși pot fi distinse cât de cât, respectiv sunt din clădirea „lipită” de cea cu zig-zagul din stânga, care e încă mai clară decât negreala din centru sau din stânga-jos:

Efectiv impresia mea e că n-au folosit o poză cu o rezoluție suficient de bună. Am făcut puzzle-uri alb-negru care erau mai ușor de asamblat datorită texturilor din diverse zone, a luminozității și a unor linii clare.

Spre comparație, din puzzle-ul de 4000 de piese de la Clementoni de care ziceam mai sus:

Se văd detaliile ferestrelor, unele sunt mai îngrămădite și galbene, altele sunt alungite și palide, altele sunt pătrățoase. Și zona cu podul, dificlă de felul ei, are nuanțe de maroniu sau gri, linii destul de clare:

Poate că la un moment dat m-am plictisit de puzzle-ul respectiv, dar când mai mergeam prin camera cu puzzle-ul, mai puteam să pun 2-3 piese, pentru că era relativ clar pe unde erau, datorită gradațiilor de culoare și a micilor detalii. Și vorbim totuși de o imagine de 4 ori mai mare decât cea de la Noriel, în care nu prea vezi mare lucru.

Da, îmi plac provocările, dar vreau să fie provocări plăcute. Până acum, Noriel s-a dovedit mai degrabă o frustrare, de parcă n-ar înțelege exact calitățile unui puzzle bun. Le-am dat două încercări, mi-am pierdut răbdarea în 2 rânduri – e suficient, gata. De acum încolo îi ignor pe rafturi.

(iar dacă se ambiționează careva să-mi demonstreze că greșesc, îi fac cadou puzzle-urile astea, atâta timp cât le ridică din Brașov, că n-am chef să mă complic cu poșta.)

P.S. Că tot e momentul… Mi-am găsit ceva pentru suflețelul meu de Black Friday.