Roxana-Mălina Chirilă

Recenzii, recenzii, e vremea recenziilor

Tags:

Dacă citești o carte, e normal să ai o opinie despre ea. Iar dacă ai o opinie, nu trebuie să fii super-cult ca să le-o comunici și altora. Poți să spui despre carte că e _bună _sau proastă. Poți să spui că e _genială _sau o porcărie. E ok – e literatură, nu știință. Putem citi același text, dar ne impresionează lucruri diferite la el.

Singura problemă a opiniei e să se bazeze pe ceva concret. Uite, dacă eu afirm că Romeo și Julieta e despre doi copchii proști, trebuie să explic de ce am părerea asta, nu să dau din umeri și să zic „că așa cred eu”.

La câțiva pași dincolo de opinie e recenzia, care e un fel de prezentare/comentariu al unei cărți și care are nevoie de câteva caracteristici pentru a fi utilă:

  1. De detalii concrete. Fie că-mi spui că o carte „este frumoasă”, fie că-mi spui că „manifestă din plin spiritul kantian”, nu mi-ai spus de fapt mare lucru. Dacă citesc o recenzie, vreau să aflu care e genul cărții, care e acțiunea și cam care e stilul.
  2. **De argumente. **Ți-a plăcut pentru că. Nu ți-a plăcut pentru că. E o carte care merită citită pentru că. Romeo și Julieta sunt copii proști pentru că. Evident că nu e necesar să fie formulate atât de școlăresc argumentele, dar cât de cât trebuie să răzbată o idee de acolo.
  3. De puțin bun simț. Dacă scrii recenzia unui roman polițist, nu explici care-i rezolvarea. Dacă nu e o carte faimoasă și vrei să discuți despre un anumit aspect al ei, explici puțin aspectul respectiv, cât să se priceapă despre ce e vorba și să nu bagi lumea în ceață. Dacă, invers, e o carte foarte faimoasă, nu te apuci să explici totul despre ea de parcă ar fi obscură („Sherlock Holmes este un detectiv, ajutat de ajutorul său, doctorul Watson” – nu zău?).
  4. De o minte relativ deschisă. Tehnic vorbind, de asta ai nevoie când citești, nu când scrii recenzia. Dar dacă te apuci să te plângi că Anna Karenina n-are vrăjitoare, că Maestrul și Margareta are sau că într-o carte despre Muntele Athos nu sunt pomenite călugărițele din Madagascar, ai ratat subiectul.
  5. De un pic de coerență. Adică, să nu… na… pui puncte puncte peste tot… că… gândești. pentru că… eh… cum să vă zic… puncte-punctele astea sunt… niște „ăăă”-uri scrise, niște… (ăăăă)… bâlbe mentale. La fel, și formulările gen „Nici nu știu cum să încep această recenzie” pot să dispară – dacă nu știi cum să începi, mai gândește-te, că nu te mână nimeni de la spate.

În rest, pentru că m-am trezit deseori cu oameni care aveau ceva de reproșat:

  • poți da peste o recenzie prost scrisă, care să spună numai de bine – pentru că nu înțelegi nimic din ea, nu te ajută la nimic, chiar dacă e laudativă.
  • poți da peste o recenzie bine scrisă, care să spună de rău – pentru că argumentează bine, poate să vadă punctele forte ale cărții și punctele ei slabe și să studieze problema destul de profund, nu superficial.
  • o recenzie de rău nu e neapărat un atac personal – „X scrie prost” nu e același lucru cu „X e prost”.
  • poate să fie cartea cât de bună, unora n-o să le placă – dacă Magicianul lui John Fowles are doar 4.04 stele pe Goodreads și oameni care se plâng că e nasoală și neinteligibilă, faptul că romanul tău favorit n-are 5.00 și nu e iubit universal e o consecință a faptului că a fost citit de mai mult de 2-3 persoane.
  • dacă cuiva nu-i place o carte, oricât de mare, faptul poate fi surprinzător, dar nu înseamnă că persoana e în vreun fel incapabilă să priceapă. Uite, mie nu-mi place D.H. Lawrence – da, l-am citit, da, să zicem că înțeleg înțeleg subtilitățile legate de psihologia personajelor din Women in Love, care ar putea purta titlul mai sincer Men in Love (With Each Other), dar discuțiile lui interminabile despre cum femeia e atrasă de bărbat, ba nu-i atrasă de bărbat, ba se culcă cu el, ba are revelații despre cum îl urăște în timp ce el doarme – așa de rece mă lasă. Așa de rece.

În mod normal, nimic din ce am zis eu aici n-ar trebui să fie uimitor și inovator, dar cu toate astea am uneori senzația că ce mi se pare mie destul de clar s-ar putea să nu fie la fel și pentru alții.

 


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |