Am petrecut weekend-ul mergând din cafenea în cafenea, cu vreo 2-3 cărți după mine. Aerul era respirabil. Într-un restaurant, un chelner întrebat de legea fumatului a zis că nu prea sunt diferențe; e mai slabă mișcarea pentru că de obicei perioada asta a anului e mai slabă, deci nimic nou sub soare.

Eh, spre surprinderea mea, la un moment dat am simțit lipsa scrumierei – ceea ce e destul de neobișnuit, pentru că nu fumez și n-am fumat, deci teoretic n-aș avea nevoie de una. Doar că mă servisem cu unul dintre pliculețele aflate într-un coșuleț de pe masă, folosisem conținutul și acum stăteam cu pliculețul în mână și mă uitam unde să-l pun ca să nu fac mizerie.

Până la urmă l-am pus pe masă și m-am uitat la el ca la un mare mister al vieții.

Ar fi aiurea să pună scrumiere sub semnele de „nu fumați”, dar dacă eu m-am confruntat cu problema, înseamnă că s-or mai fi confruntat și alții cu ea. Ceea ce mi-a adus aminte că în vacanțe, mai ales prin străinătate, la micul dejun erau pe masă niște mici coșuri de gunoi pentru cutiuțele de unt și gem, pentru plicuri de ceai și așa mai departe (au sub 2 litri, sunt făcute special pentru a fi puse pe masă și nu pot fi confundate în niciun fel cu o scrumieră). Poate ar fi utile și prin cafenele.