Roxana-Mălina Chirilă

Sfântul Ioan al ocărilor de pe net

Dacă aș fi foarte faimoasă în România (spoiler: nu-s), mi-aș ruga fanii/cititorii/ce-or fi-i să nu se ia de oameni, chiar dacă oamenii respectiv se iau de mine. Sau, dacă simt nevoia să vorbească, să nu fie nepoliticoși.

Nu sunt optimista care crede că poți schimba toți oamenii răi cu un sfat bun, dar sunt realista care știe că mulți oameni cred despre ei înșiși că sunt buni și nu vor să-și strice imaginea de sine.

N-am inventat eu teoria asta, ci am extrapolat-o din alta. Un profesor de la Duke University a făcut niște studii despre lipsa de onestitate și a descoperit că studenții copiază mai puțin la examene dacă îi pui fix înainte de examen să semneze că vor respecta codul de onoare al universității lor – chiar dacă universitatea nu are un cod de onoare. Profesorul care a făcut studiul e Dan Ariely, iar eu am auzit chestia asta la un curs pe care l-a ținut mai demult pe Coursera, dar studiul pare pomenit în cartea asta.

Mă gândesc că dacă studenții copiază mai puțin când aud de coduri de onoare (fie ele și inexistente), probabil că oamenii în general pun oul și oțetul deoparte pentru 5 minute dacă tocmai au dat de un articol viral scris de Andrei Pleșu, care preamărește virtuțile politeții.

Nu că-mi fac iluzii prea multe că s-ar apuca elitele noastre formatoare de opinii să formeze vreo opinie gen „Hai să fim politicoși.”

Dacă tot am început discuția, uite altă idee la mintea cocoșului: când începi să te iei de necunoscuți nu-ți ajuți cauza, ci dimpotrivă. Te duci să-i dai în cap cuiva că nu-i place de autorul tău favorit și îi spui că este praf și pulbere pe lângă măreția maestrului? Păi acel cineva o să aibă în viitor toate motivele să dea de pereți și cu cartea, și cu autorul, și cu clica autorului.

Le dai în cap celor cărora nu le place Verdi? Dacă o faci cu suficientă pasiune, o să-și bage picioarele și în Verdi, și în operă, și în toate elitele snoabe – iar de acum încolo o să vadă cu ochi răi orice om căruia îi place cultura înaltă.

Un turist zice ceva de rău de orașul tău? Poți să-i demonstrezi chiar acum că are toate motivele să nu-i placă dacă mergi la el să-l faci în toate felurile.

Deși am senzația că unii vor neapărat ca toți ceilalți să urască ceea ce ei iubesc, așa că probabil că o fac intenționat.

Sfântul Ioan arătându-ne degetul (nu cel din mijloc, că e un sfânt, deci nu se pretează la astfel de răutăți)

Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |