Când eram mică reciteam câte o carte care-mi plăcea din nou și din nou, până se enerva maică-mea să mă vadă tot cu ea în mână. Cireșarii. Winnetou. Încercam să mă prind cum se târau westmenii lui Karl May prin pădure, ascunzându-se de indienii inamici. Inventam povești în care eram și eu în Vestul Sălbatic, în care mergeam și eu în aventuri – sau mă aventuram în cine știe ce alt univers care mă captiva atunci.

Aveam și poveștile mele, desigur, dar uneori se întrepătrundeau cu ale altora.

Când am dat de „Harry Potter”, seria nu se încheiase încă. Mi-a plăcut la nebunie, dar așteptarea până la ultimul volum era insuportabilă. Am început să caut pe net, să găsesc site-uri de fani, să găsesc povestiri scrise de fani (fanfiction).

Faptul că sunt fană e un lucru destul de intim – dacă nu din alt motiv, atunci pentru că îmi plac la nebunie povești care pe mulți îi lasă rece. Să știu cine sunt cei 13 căpitani și locotenenți din fiecare divizie din Bleach, chiar și cei neimportanți – uite o informație de care nu-i pasă nimănui din jurul meu.

E o pasiune care începe cu cea pentru sursă și se dezvoltă apoi, devine o pasiune pentru interacțiunea cu sursa – citești poveștile altora, le scrii pe ale tale, dezvolți teorii, creezi costume, scrii cântece, desenezi.

Am migrat între Harry Potter, Bleach, Naruto, Inuyasha, Fullmetal Alchemist, Supernatural și alte materiale sursă – amica Ioana m-a târât la primul Nijikon, o convenție de anime și manga. Plin de tineri, multă lume în diverse costume, persoane care ofereau îmbrățișări gratuite, standuri de artiști care vindeau postere și insigne, un stand cu produse oficiale, proiecții de clipuri și concurs de costume! Nu era deloc genul meu de eveniment, ca fană, dar nu puteam să neg că era mișto treaba. Tot ea m-a dus și pe la EECC, unde am văzut o armată de Whovieni, printre altele și m-am mirat și bucurat că Doctor Who e un serial cunoscut și de alții de prin țară.

Chiar și atunci când materialul-sursă murea ucis de propriul creator care parcă se punea să distrugă tot ce era bun în serie, mă puteam baza pe fani că-l iubesc în continuare.

[][1]

Fără absolut nicio legătură cu faptul că sunt fană a cuiva, acum vreun an mi-a zis un prieten că venea Michael Haulică să vorbească la un eveniment din Brașov. Nu auzisem de el, se părea că era un tip important și interesant din SF, un mentor/păstor/chestie, așa că să mergem să vedem despre ce discută, că merită.

Am mers. Am văzut. Discuția se ținea la Antares, clubul SF din Brașov. Inițial m-am entuziasmat – îmi imaginam „clubul SF” ca pe genul de fandom pe care-l știam, cu fani de-ai mei, activi, implicați, pasionați. Însă nu – era un cenaclu destul de arid unde se pare că lumea ori a publicat sau vrea să publice. S-a vorbit de publicări.

Am mai dat de Antares și SF-iști din când în când pentru că orașul e mic. Impresia pe care mi-am format-o a fost destul de puternică: sunt oameni care se comportă ca niște erudiți, dar ratează subiectul. La lansarea cărții „Șaman” din Brașov, unul dintre membrii clubului de SF insista ca unul dintre cei care vorbea la lansare să facă studii aprofundate ca să descopere cât din carte e real și cât e inventat. Absurdo-erudiție

De curând a fost un întreg scandal în acest mini-fandom de SF – de la Ovidiu Eftimie și ICR Podcast a pornit totul. Eftimie a intrat în vrie și a zis că un autor, Pîtea parcă, e atât de prost încât dă literatura înapoi cu 20 de ani. La momentul respectiv știu că mi-am zis, „O, iar l-a apucat pe Ovidiu.” Și mi-a păsat mai mult de celelalte lucruri discutate în cele două ore de podcast.

SF-ul românesc, însă, a luat în serios minutul anti-Pîtea. Săptămâna trecută, joi, mi-am luat pe mine hanoracul League of Legends cu Gnar și m-am dus la o întâlnire din Brașov cu Michael Haulică, Bogdan Hrib și vreo câțiva scriitori ca să-i văd supărați pe viu. Au fost un pic supărați.

Tot pe net s-a dus greul certurilor. La început s-au enervat. Apoi, au început să se certe. S-au certat pentru că n-au fani, pentru că „fandomul” lor scade pe zi ce trece, pentru că a îndrăznit cineva să-i critice. S-au certat pentru că nu puteau decide dacă un neica nimeni are voie să spună că un autor e prost cu spume după ce a citit doar o povestire a lui.

După cum ziceam, în podcast se spuneau multe. Am discutat și eu despre asta, a spus-o și Marian Coman în discuția respectivă:

L-am adăugat pe Coman pe lista de oameni de urmărit, că părea cu capul pe umeri și aici, și în restul replicilor, în care detalia ideile. E plăcut să citești autori mari, renumiți pe plan internațional, intrați în canoane – dar e interesant și să găsești autori mai puțin renumiți și să vezi cu ce se ocupă.

În fine, lui Coman i-a răspuns Haulică, care dă și cu piatra în ICR Podcast, dar recunoaște că ar fi chestii de discutat. NU cele menționate în podcast, evident:

Așa că a început să discute de fandom și de cum să se restructureze și să se reorganizeze fanii:

Nu pot să mă gândesc la o chestie mai plictisitoare decât să mă duc la un grup de fani care discută despre ce înseamnă să fie fani și cum ar trebui să se manifeste ca fani și ce ar fi bine să fie fanii. Romconul ăsta e clar o întâlnire la care merg doar 10 oameni și atât – ei ar vrea să fie mai mare, s-au plâns că e minuscul, dar nu le e clar de ce.

Așa că, până să mă obosesc eu să tastez ceva, a scris cineva o idee:

Câți dintre cei de aici au scris ceva care să aibă succes între fanii League of Legends? Câți au relații în fandomul HAC? Câți cunosc fani de Marvel sau Whovians, și cât de activ implicați sunt cu acele comunități?

Dacă Romcon-ul își propunea să facă un eveniment pentru Whovians, pentru LoLers sau pentru toate fandomurile românești, și să le îmbine cu SF-ul, ar fi ieșit cu totul altceva.

My 0.02 €

Evident, eu sunt fană de League of Legends, de Marvel, de Doctor Who. Îmi plac poveștile din LoL, care nu sunt niște mari capodopere, dar sunt tare simpatic scrise. Chiar așa, cum ne atrag SF-iștii de mine și ai mei?

„Să vine LOL-iștii! =)))” „LOL-ite.”

Ha, ha. Ce-am râs. Pentru tocilarii bătrâni, tocilarii tineri sunt… ce? Amuzanți? Nesemnificativi? Prea proști ca să-i priceapă? Nu știu ce-i în capul lor pentru că nu-mi dau seama cum ne văd.

Am scris un răspuns: „LOL-ite?! GNARRR!”

Pentru că-mi venea să urlu. Pentru că-mi venea să-mi anunț apartenența la fandomul LoL – așa că l-am menționat pe Gnar un campion mic și simpatic care se transformă într-o bestie enormă. Și pentru că atunci când m-am întâlnit cu ei acum o săptămână eram cu hanoracul cu Gnar luat de la Riot Games.

Cam mizerabilă faza, sincer, și cu un pic de bale curgânde după ideea de femei tinere costumate sexy, cum au auzit ei – „LOL-ite”. Dar e ok, și dacă Haulică nu a zis-o în sensul libidinos, tot am priceput: cei pasionați de jocuri nu sunt suficient de buni pentru ei.

Mai mult, vine Dan Doboș să ne spună că nu prea ai voie să judeci o carte decât dacă ești scriitor și ai un CV impresionant, iar cei de la ICR Podcast nu se ridică la acel nivel:

I-am răspuns că sunt oameni care-i laudă „Abația” și care nu sunt scriitori – ce să fac, să-i ignor? Nu-mi venea să cred că își imaginează că n-ai voie să-ți dai cu părerea decât dacă ești cel puțin atât de realizat. Dar da, să-i ignor:

După care a mai derapat un pic, să ne explice cum trebuie să știi și cine e Čapek, și cum se pronunțăca să fii considerat viabil pentru a critica ceva din SF. Altfel, să tacă! Și apropo, el, Dan Doboș, are și el dreptul să se exprime, nu doar Eftimie, care și-așa s-a exprimat prea mult și ar trebui să tacă!

Doboș e, de fapt, un fenomen al erudiției absurde: pe de o parte, se ridică sus pe claia de fân că el a citit și a interpretat și a înțeles tot… apoi începe să insiste că ICR Podcast are o legătură cu Institutul Cultural Român:1faza cu Barthes e următoarea: după ce a zis în sus și-n jos de „accidentul tehnologic” care e cheia de interpretare a cărților lui, i s-a zis că „autorul e mort”, în sensul în care … Continue reading

I s-a zis că ICR Podcast nu are nicio legătură cu Institutul Cultural Român sau cu statul. Dar Dan Doboș nu și nu. După ce a susținut că a ascultat tot podcastul, a început să pretindă insistent că oamenii de acolo sunt plătiți de stat – altfel de ce au același acronim?!2Bănuim că Dan Doboș o să voteze cu USR la alegeri, pentru că e partidul Uniunii Scriitorilor din România – altfel de ce ar avea acronimul ăsta?!

Faptul că fiecare episod începe cu cuvintele „Institutul cultural de hatereală și budism prezintă: Istoria Culturală a României de săptămâna trecută și până-n zilele noastre” nu l-a făcut să se întrebe ce legătură au budismul și hatereala cu statul român.

Vă lăsăm, cum să nu.

Există câțiva oameni de SF în România care formează un anti-fandom. Sunt și ei cineva, strâng niște oameni în jurul lor, de obicei scriitori (nu foarte mulți) și îi învață chestii: cum să-și urască și să-și disprețuiască fanii care nu le-au interpretat opera cum trebuie; cum să facă mișto de alți fani; cum să arunce cu nume importante încoace și-ncolo ca să dea impresia că sunt erudiți.

Alungă fanii de rând pentru că de fapt n-au mare lucru să le ofere – nu au energia, creativitatea, pasiunea de fani, chiar dacă își spun „fandomul SF”. Nu e rău să nu fii fan nebun, poți să fii activ într-un domeniu și fără să fii implicat în zona asta de hobby, de pasiune. E ok, poți să scrii, poți să editezi, poți să publici și fără asta. Dar problema e că anti-fandomul crede se crede fandom și crede că e datoria lui să se ocupe de fani și să le dicteze. Mai mult, îi prind pe cei trei amatori care cred că au ceva de învățat de la „grei” și îi învață tot ce știu, de la cum să vorbească mult prea pretențios, cu cuvinte mărețe și pompoase, la cum să fie falși. Iar amatorii învață tot ce pot, pentru că își imaginează că anti-fandomul chiar e important.

Toată orientarea e greșită. Când intri în anti-fandom, îi câștigi pe cei 10 oameni de acolo și îi pierzi pe alți 1000 care încep să te vadă ca fiind unul dintre scârboși. Mai ales când începi să vorbești cu cuvintele lor, să discuți pe temele lor aride și să te comporți ca ei, lucru care se întâmplă când iei anti-fandomul ca model.

Dacă orice fac cei din anti-fandom reușește în vreun fel, e în ciuda lor, nu datorită lor – probabil că dacă ar fi după Doboș, „Abația” ar fi fost citită doar de vreo 5 persoane. În fond, pentru multă lume (inclusiv pentru mine), „accident tehnologic” înseamnă ceva gen „a explodat fabrica de făină”. Lucru care e științific, dar e foarte departe de a fi fantastic.

Fanii nu se înregimentează, se atrag. Sunt fanii unei opere, ai unui autor – îi atragi cu creații bune și fiind tu o persoană interesant de urmărit. Poți să vezi ce interese au și să vezi ce anume din ele corespunde cu ce faci tu și să zici, „Uite ce am aici!”

Însă anti-fandomul te învață că e imposibil să ajungi la fani și nu știe nimic de cum comunici în secolul 21. E greu. Nu vine lumea la lansare, editurile nu te susțin, oamenii sunt răi, criticii sunt nașpa, trebuie să-i combată pe detractori, trebuie să se ajute SF-iștii între ei cât pot, că lumea e crudă. Plângeți, lacrimile mele, de mila micilor giganți! Lumea e deșertăciune, tineretul nu citește, tragedia e sublimă. Ați câștigat, palide noi vremuri, iar lumea a devenit cenușie sub imperiul vostru; tinerii au băut din râurile uitării și s-au prăbușit în deplinătatea morții culturii.

Iar între timp, fanii SF lăsați în legea lor, cei care se bucură de Doctor Who, Marvel, League of Legends șamd.3a cam trecut vremea seriei originale Star Trek se chinuie în nopțile de dinainte de convenții să-și termine costumele și-și drămuiesc banii ca să poată să cumpere benzi desenate, produse, cărți, ce le poftește inimioara. Și anti-fandomul și compania n-au acces la ei pentru că au o aură de urâcioși bătrâni care nici măcar nu te lasă să spui că Tolkien e plictisitor, dacă așa ți s-a părut.

    <td class="footnote_plugin_text">
      faza cu Barthes e următoarea: după ce a zis în sus și-n jos de „accidentul tehnologic” care e cheia de interpretare a cărților lui, i s-a zis că „<a href="https://en.wikipedia.org/wiki/The_Death_of_the_Author">autorul e mort</a>”, în sensul în care opinia autorului despre propria operă nu e super-esențială în interpretare. N-a părut să știe despre ce e vorba, i s-a dat un link pe wikipedia.
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6536_1455('footnote_plugin_tooltip_6536_1455_2');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6536_1455_2" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>2</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      Bănuim că Dan Doboș o să voteze cu USR la alegeri, pentru că e partidul Uniunii Scriitorilor din România -- altfel de ce ar avea acronimul ăsta?!
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6536_1455('footnote_plugin_tooltip_6536_1455_3');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6536_1455_3" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>3</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      a cam trecut vremea seriei originale Star Trek
    </td>
  </tr>
</table>