Roxana-Mălina Chirilă

„Cartea de la ora 5” nu știe să recomande cărți

Dacă e cineva care n-a aflat încă, există un tip mai în vârstă, Dan C. Mihăilescu, care pune pe pe Youtube și pe Facebook clipuri cu cărți. Înainte vorbea despre subiectele astea la televizor, l-au scos din grila de programe și acum e online.

Însă chiar dacă avem pasiunea asta comună pentru cărți, clipurile lui nu m-au prins. Se pare însă că unii dintre cunoscuții mei îl urmăresc, pentru că din când în când mă mai trezesc cu „Cartea de la ora 5” apărându-mi pe timeline în Facebook. Azi mi-a atras atenția un articol – 50 de propuneri de lectură din literatura română ca să putem cinsti cum se cuvine Ziua Națională.

„Ia să vedem ce recomandă”, mi-am zis și am dat clic, așteptându-mă să văd Caragiale, Eminescu, Rebreanu, Eliade și câteva fețe noi. Nu prea mă împac eu cu literatura română (deh, traumele din școală), dar sunt semi-deschisă la nou, dacă noul pare interesant.

Însă în loc de o listă de recomandări am găsit un ghiveci de cărți aruncate acolo ca să fie.

Numerele, bată-le vina

Eu când văd titlul „50 de cărți”, mă aștept să văd 50 de cărți. Eventual mă aștept la câteva „mențiuni de onoare”, cărți care n-au intrat pe listă, dar pe care autorul ar fi vrut să le introducă pentru că i-au fost foarte dragi, chiar dacă nu sunt la fel de impresionante.

„Cartea de la ora 5” are însă o viziune mult mai relativistă asupra numerelor:

50 de cărți românești (veți vedea că, prin forța lucrurilor, sunt ceva mai multe), de la începuturi până spre zilele noastre. […] N-o să mă pot ține strict de cifre, fiindcă sunt destui autori care-și reclamă prezența în top cu mai multe titluri, drept pentru care îmi voi îngădui să-i citez „la pachet”.

Cum adică, „prin forța lucrurilor”? Ce fel de lucruri te forțează să scrii o listă numită „50 de cărți” în care să înșiri mult mai multe cărți? Nu e mai simplu să scrii „80 de cărți românești”, sau câte or fi? Poate e vorba de 50 de autori – dar atunci de ce n-a numit lista așa?

Începusem aproape să mă întreb dacă și Rebreanu a avut patima trilogiilor când am văzut în lista lui Dan C. Mihăilescu: „19. L. Rebreanu, Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraților”.

Selecția făcută pentru marțieni

Cine e publicul-țintă al acestei liste? Cui i se adresează?

„7. Proverbele românilor sintetizate de Iuliu A. Zanne (nu vă uitați că sunt vreo zece volume)”

Cred că ar fi trebuit să spună: „nu vă uitați _**după **_cele zece volume”, pentru că sunt de negăsit. În momentul în care scriu eu paragraful ăsta sunt picate și Dacoromanica.ro, și Biblioteca Digitală a Bucureștilor, așa că nu pot da de proverbele astea nicăieri nici măcar prin biblioteci digitale. Pe Wiki am dat de volumul 2, dar cam atât.

Acuma, nu știu alții cum sunt, dar eu dacă scriu „propuneri de lectură”, aleg cărți care măcar teoretic se pot găsi pe undeva, sau care se mai re-editează din când în când. Nu 10 volume după care probabil că trebuie să alergi prin anticariate.

Apoi, astea 10 volume nu sunt genul de cărți pe care să le citești din scoarță în scoarță – sunt cărți care prind bine, pe care le folosești pentru studiu și referințe, ca o enciclopedie sau ca Dicționarul meu de mitologie, pe care-l consultam când întâlneam referințe la zeități obscure sau îmi doream eu să includ zeități obscure pe undeva. E genul de carte care nu se citește, ci se consultă. Adică o scoți din bibliotecă atunci când ai nevoie de ea și cauți ce-ți trebuie.

Bine, asta dacă nu ești marțian și citești cărți de referință de la cap la coadă, după care te duci la culcare cu un pic de lectură ușoară din DEX.

„21. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent și Bietul Ioanide”

E la fel și aici: mi se pare că e tot o carte care se consultă. Dar să spunem că e mai citibilă decât zece volume de proverbe. Problema e alta: de ce ar vrea cititorul mediu, care nu e teribil de pasionat de literatura română, să citească din scoarță în scoarță chestia asta? Nu neg posibilitatea ca „Istoria literaturi…” să merite citită așa, dar trebuie argumentată puternic recomandarea ca să te ia cineva în serios și nu doar să aprobe și să aplaude patriot.

Alegerile în ceață

Luați de aici:

„18. T. Arghezi, Cuvinte potrivite (și orice antologie zdravănă a operei poetice) plus Cimitirul Buna Vestire și o selecție din pamflete”

Ce este o „antologie zdravănă a operei poetice”? De unde știu că n-am nimerit o antologie șubredă a operei poetice? Apoi, „o selecție de pamflete”- păi, care? Cine le selectează? Eu le selectez? Mi le selectează un profesor de română? Mă duc la Dan C. Mihăilescu să mi le selecteze el în funcție de grupa mea de sânge și de zodie?

Văd că sunt mulți care laudă selecția lui Dan C. Mihăilescu1Și sunt și unii care deplâng faptul că tinerii de azi nu citesc, de zici că le crește cultura numai văzând titlurile. Nu, fraților, e o listă încropită fără cap și fără coadă, fără să se gândească cu adevărat la ce v-ar plăcea să citiți sau la ce ar merita să citiți – sau la ce puteți găsi să citiți.

Nu e o listă de cărți bune, recomandate în general, cum sunt 1001 de cărți de citit într-o viață. Nu sunt nici cărți influente, gen Cele mai influente 100 de cărți scrise vreodată. Nu e un fel de canon al literaturii române (sunt prea puține pentru asta și lipsesc diverse), nu sunt selectate nicicum.

Dar hei, e cultură, e cultură, hai să aplaudăm cultura.

P.S. 10 cărți de citit într-o noapte

  1. Homer – Odiseea
  2. Walter Hilton – The Scale (or Ladder) of Perfection
  3. William Shakespeare – Visul unei nopți de vară și diverse sonete, le alegeți voi.
  4. Algernon Charles Swinburne – Hymn to Proserpine (Vicisti, Galilae!!)
  5. Manuscrisul Voynich.
  6. Cluegirl – Severus Snape and the Ghostwritten Romance
  7. Charles Dickens – cărțile importante
  8. Osamu Tezuka – MW și The Book of Human Insects
  9. Lope de Vega – operele complete
  10. Isaac Asimov – doar cărțile bune
  11. Sergiu Someșan – Justițiarul

V-am rezolvat pe seara asta.