Roxana-Mălina Chirilă

Experți și critici

Trăim într-o lume în care toată lumea poate avea o voce publică, în care orice status de pe Facebook sau articol scris de un neica nimeni poate ajunge viral. Bătaia se dă în numere: câți cititori, ce audiență, ce influență, câți followeri, câte clicuri, câte vizualizări.

Cineva mi-a pus o întrebare interesantă: în lumea asta nouă a bulei de internet (bine, nu e așa de nouă), nu e mai puternic un blogger sau vlogger cu o armată de fani decât un intelectual de elită care scrie o critică? Primul vinde mai mult, deci părerea lui trage mai greu la cântar.

Amu’, țineți-vă bine – urmează un text mai lung, în care voi povesti cum a ajuns Angelina Jolie să aibă un rol datorită lui Tolkien, de ce SF-urile lui Isaac Asimov au nuanțe interesante și ce sfaturi despre scris mai dădea Neil Gaiman, care e super-tare de felul lui.

Dar să încep cu începutul.

Ce-i aia expert?

Experții sunt persoanele care știu mai multe chestii decât cei din jur – și le știu mai bine. Uneori, asta înseamnă că au doctorate în domeniu, alteori înseamnă că au experiență – poate să însemne și că au citit sau practicat foarte multe în respectiva arie.

…Dacă ești expert într-un domeniu, nu înseamnă că ești „inteligent” și ești automat expert și în altele.

De exemplu, Albert Einstein. E fără îndoială expert în fizică, dar în rest e om normal. Nu e și expert în dragoste sau în alte bazaconii pentru care e citat pe Facebook, la fel cum nu e expert nici în cultura japoneză sau în istoria românilor.

Sigur, definiția dată expertului aici e destul de simplistă, dar e suficientă pentru articolul ăsta.

Ce-au făcut vreodată experții pentru noi?! (experții în cultură, adică! Nu inginerii.)

Hai să vă spun o poveste.

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti – a fost odată un profesor universitar care a observat că (poate) cel mai vechi poem care s-a păstrat în limba engleză, „Beowulf”, era studiat mai degrabă ca document istoric. Textul era considerat „primitiv” sau „păgân” și era grozav pentru că menționa tot felul de obiecte germanice vechi.1Apropo, și „Iliada” e plină de tot felul de descrieri de arme și armură, bucuria istoricilor, plictiseala cititorilor. Ei bine, profesorul a susținut cu multă tărie că „Beowulf” e un text important ca poveste. Mulți alții din lumea academică au preluat ideea, iar pasiunea pentru povestea asta cu monștri s-a răspândit și în cercurile din afara universităților.

În timp, „Beowulf” a ajuns să fie cunoscut în cultura populară, iar din una în alta a ajuns să sta la baza unui film în care Angelina Jolie iese dezbrăcată dintr-un lac Hollywoodian:

Profesorul de la Oxford care i-a dat un nou avânt lui „Beowulf” era foarte pasionat de mitologie, de povești scandinave și de lingvistică – și îl chema J.R.R. Tolkien. A folosit altele dintre cunoștințele lui de expert ca să scrie seria „Stăpânul inelelor” – iar influența lui a fost atât de mare încât variantele de orci și de elfi pe care le știm cu toții azi de la el ni se trag.

Experții descoperă lucruri, le dezvăluie într-o nouă formă și ne atrag atenția asupra unor lucruri pe care altfel le-am fi ratat.

Aaa, încă un lucru: direct sau indirect, decid ce anume se păstrează în conștiința publică. Mai exact, William Shakespeare l-a bătut pe Ben Jonson ca popularitate pe termen lung pentru că niște oameni ai literelor i-au acordat mai multă atenție.2E-n regulă, Ben! Vreau să te citesc eu.

Dar de ce sunt experții în cultură așa de plicticoși?!

După cum ziceam, calitatea de expert nu e transferabilă dintr-un domeniu în altul. Nu orice expert în cultură e și un expert în comunicare. Unii pur și simplu nu au talentul înnăscut pentru așa ceva. Am o amică foarte pasionată de o grămadă de subiecte, de la seriale și cărți audio la chestii medievale – dar când se pune să le explice într-un cadru semi-organizat, se împleticește în cuvinte și se încurcă în idei de reușește să bage în ceață o clasă întreagă.3E un lucru pe care-l știe și ea – de-asta a refuzat să facă modulul psiho-pedagogic când era la facultateade filologie.

Însă dincolo de talentul înnăscut în direcția asta, felul în care se exprimă experții în cultură ține și de contextul în care au fost crescuți și educați. Iar intelectualitatea românească pare să creadă puternic în ermeticism și ezoterism. Folosesc termenii ăștia ca să priceapă și elitele despre ce vorbim, pentru că restul articolului e prea prietenos, s-ar putea să le încurce.

Prin ermeticism, vreau să spun că intelectualul de duzină e obscur în mod intenționat.4Nu e vorba de toți intelectualii, unii sunt capabili să vorbesacă normal. Ori folosește cuvinte mari și limbaj de lemn, ori bâjbâie prin subiect până pierzi șirul ideii – face ce face și exclude omul de rând din conversație. Poate că nu fiecare intelectual decide explicit că asta-și dorește să facă, dar de obicei vrea să vorbească la nivel înalt, să-și demonstreze verbal cultura, pentru că așa fac și ceilalți intelectuali din jur.

Cine nu mă crede, să deschidă un manual de istorie de gimnaziu. Încă de când eram eu copil, cărțile astea sunt scrise de experți care vor să demonstreze că subiectul lor nu e de nasul unor puști de 12 ani.

Prin ezoterism, vreau să spun că ajungi printre experți și elite culturale în urma unei inițieri secrete. Acuma, dacă ar fi vorba de un grup religios sau de o școală de filozofie, măcar am ști o treabă: secta filozofilor ar alege o mână de discipoli, i-ar băga într-un amfiteatru și le-ar împărtăși secretele universului. Din păcate, grupurile de acum doar îți sugerează care e inițierea și e treaba ta să ți-o faci singur până îți iese. Întotdeauna există un calup de texte care ar trebui citite, un calup de idei pe care trebuie să le cunoști – de unde să știi care sunt? E secret.

De exemplu, când eram la masteratul de Studii Culturale Britanice, aveam cursuri la care diverse texte erau cunoscute în mod magic de profesor și de câțiva studenți, deși nu fuseseră niciodată în bibliografiile noastre: cărți de Liiceanu, Pleșu și alți intelectuali români, plus câțiva filozofi occidentali. Fără cunoștințele respective, noi plebea asistam la cursuri ca la misterele zeităților grecești: pricepeam jumătate și în rest eram confuzi.

Impresia mea mai veche e că elitele nu se simt foarte sigure pe poziția lor, așa că simt nevoia să impresioneze. Iar cel mai simplu mod de a face asta e prin aplicarea „metodei inginerești”5Eu i-am zis așa, după ce am stat un pic printre ingineri și printre umaniști. Mai exact, când vorbește un inginer despre chestii tehnice, nu pricepi nimic, așa că îl respecți pentru că e „inteligent”. În schimb, când ești umanist, toată lumea are senzația că pricepe subiectul… dar poți să devii mai ermetic, să folosești termeni mari sau să arunci cu nume importante ca să-ți creezi artificial o aură de inginer.

Dar de ce trebuie experții în cultură să rămână atât de plicticooooși?!

Am zis eu că trebuie? Nu trebuie deloc. Ba ar fi recomandat să nu fie plicticoși.

Lucrurile se pot face altfel. Poate fi fascinant să-l asculți pe Neil Gaiman discutând despre mituri, pe Philip Pullman discutând despre limba engleză, să-l citești pe Umberto Eco când începe să povestească tot felul de nebunii despre epoca medievală. Poți afla lucruri noi. E o combinație ideală: dai de cineva care are și farmec personal, și cunoștințe solide.

Bine, acele lucruri vor fi rareori cu adevărat noi – de obicei vor fi atât de vechi încât s-au uitat. Însă asta înseamnă că, într-un fel, redevin noutăți pentru că de-abia acum aflăm din nou de ele.

E interesant și să vezi experți acaparând conversații relativ obișnuite, ca să vină cu contexte noi și cu exemple faine. Să spunem tu vii și spui că generațiile de azi nu mai fac lucrurile la fel de bine ca altă dată și că era mai bine în trecut – iar cineva vine și spune: „Același lucru se spunea și acum un secol”

Ilustrație dintr-o revistă din 1915.

Iar altcineva zice: „Ba mai mult, se spunea și acum patru secole”:

Ilustrație din secolul 17 -- în vechime se citea, bărbații purtau lănci și pinteni, în prezentul decăzut al anilor 1600 se poartă panglici, se fumează și se joacă zaruri și cărți.

(Aveți discuția despre tema asta aici, dacă vă interesează.)

**Dacă experții în cultură ar scoate capul din cutiuțe și ar învăța să se exprime, toată lumea ar avea de câștigat. **Am avea mai multe surse de inspirație pe baza cărora să construim idei noi, am afla tot felul de lucruri interesante, am avea, per ansamblu, discuții la nivel înalt și mediu-înalt cu rezultate mai bune.

Discuții la nivel înalt și mediu-înalt? De ce-mi pasă?

Pentru că ideile sunt rareori cu totul noi și deseori sunt preluate, adaptate și se propagă  și la restul nivelurilor – cum a fost cu Beowulf. Seria „Fundația” a lui Isaac Asimov e bazată vag pe căderea Imperiului Roman, „Watership Down” e o poveste cu iepuri care amintește de „Eneida” – cei care creează iau idei din surse pe care publicul nu le cunoaște neapărat în mod direct, dar care aduc ceva nou, profund și interesant. În loc să te chinui să reinventezi roata, poți fura câteva spițe de ici, de colo.

Apropo de asta, Fullmetal Alchemist e o serie de benzi desenate japoneze cu idei preluate din alchimia occidentală cu câteva idei religioase interesant învârtite, cu nuanțe de steampunk – e genul de combinație de elemente complet nouă inspirată din o grămadă de surse vechi.

Nici nu mă miră că Neil Gaiman, care are niște sfaturi excelente despre scris, le recomandă începătorilor să citească enorm mai ales în afara genului pe care vor să-l scrie, tocmai ca să profite de pe urma unor surse mult mai vaste.

În plus, chiar dacă nu creează ei înșiși ceva, experții sunt influencerii care-i influențează pe _influenceri. _Feminismul popular din social media preia idei din mediul academic, n-a venit Sarkeesian să-l inventeze. Și la fel se întâmplă și cu alte concepte, care se tot transmit.

Deci experții sunt…?

 

Utili, dacă nu cumva insistă să nu fie. Îți pasă de părerea lor pentru că văd lucrurile mai în profunzime, nu pentru că au un impact social enorm. Cam asta-i.

References

    <td class="footnote_plugin_text">
      Apropo, și „Iliada” e plină de tot felul de descrieri de arme și armură, bucuria istoricilor, plictiseala cititorilor.
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6614_1466('footnote_plugin_tooltip_6614_1466_2');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6614_1466_2" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>2</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      E-n regulă, Ben! Vreau să te citesc eu.
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6614_1466('footnote_plugin_tooltip_6614_1466_3');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6614_1466_3" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>3</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      E un lucru pe care-l știe și ea -- de-asta a refuzat să facă modulul psiho-pedagogic când era la facultateade filologie.
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6614_1466('footnote_plugin_tooltip_6614_1466_4');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6614_1466_4" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>4</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      Nu e vorba de toți intelectualii, unii sunt capabili să vorbesacă normal.
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6614_1466('footnote_plugin_tooltip_6614_1466_5');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6614_1466_5" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>5</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      Eu i-am zis așa, după ce am stat un pic printre ingineri și printre umaniști
    </td>
  </tr>
</table>

Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |

© Roxana-Mălina Chirilă

since 2012

References
1