Am tras aer în piept și am sunat-o pe maică-mea. După ce am vorbit un pic cu ea, i-am spus care era problema:

„Ții minte când ți-am zis acum vreo două săptămâni că m-a sunat o tipă? Iar tu ai zis că întâmplător ai auzit de ea, pentru că e prietenă cu una dintre prietenele tale?”

„Da, dacă de Cutăreasca zici.”

„Da! Cutăreasca! I-am zis că o trec în agendă ca s-o rechem în vreo două-trei săptămâni și după ce am închis telefonul am uitat complet. Mi-am adus aminte azi și efectiv nu mai știam cum o cheamă.”

„Cutăreasca Cutare,” a zis maică-mea, resemnată. Știe că nu rețin decât un nume din cinci – și și-atunci e un miracol.

„Mersi mult de tot.”

„Dar n-am numărul ei de telefon,” m-a avertizat maică-mea.

„Aaaa, păi nu, nu-mi trebuie numărul ei,” i-am zis eu, repetându-mi în minte numele tipei ca să nu-l uit iar.

„Nu ziceai că ai uitat să-l salvezi în agendă?”

„Numele. Numărul îl știu,” i-am răspuns. „L-am reținut din greșeală, pentru că m-a sunat de două ori și primul apel l-am ratat. Când m-a sunat a doua oară l-am recunoscut și l-am ținut minte cu totul. Dar era stupid s-o sun și să zic, bună, sunt Roxana Chirilă! Vorbesc chiar cu posesoarea telefonului, nu?”

Iar maică-mea n-a fost deloc surprinsă, deși aș fi putut să jur că nu rețin chiar atât de multe numere aleatorii.