Roxana-Mălina Chirilă

Categoria socială cu cei mai mulți țepari

Un fapt pe care l-am remarcat nu o dată e că o persoană cu preocupări spirituale, naturiste, benefice, optimiste are șanse cu 1000% mai mari decât un om normal să-ți tragă țeapă. Nu e o fatalitate, unii reușesc să treacă suficient peste acest destin de oameni cu capul în nori încât să fie oameni corecți și să respecte munca altora, dar am auzit de mai multe țepe din partea lor decât din partea oricui altcuiva.

Și tot aud de astfel de povești, care mă face să-i clasific ca o categorie socială cu risc ridicat. V-aș povesti din ele, pentru că unele sunt mult mai spumoase decât poveștile mele, dar pentru că nu știu cât de încântați ar fi prietenii mei dacă aș povesti public de secăturile peste care au dat, o să dau ca exemplu o fază de acum câțiva ani, care mi s-a întâmplat mie.

Acum câțiva ani buni, lucram la o subtitrare alături de un coleg spiritual, pentru un tip care făcea un fel de vlog/conferință. După ce am predat lucrarea, am așteptat banii – și i-am așteptat și i-am așteptat câteva zile și nu veneau. Așa că am pus mâna și am contactat clientul, întrebându-l politicos care-i faza. Am noroc că nu mă reped la acuzații, pentru că respectivul mi-a spus că-i trimisese toți banii colegului, în ideea că ne organizăm noi.

L-am sunat pe coleg, pentru care empatia mea scăzuse brusc. „Unde-s banii mei? Că am auzit că la tine.”

„Aaaa, păi nu-i am.”

„Cum adică, nu-i ai?”

„Am avut nevoie de ei să-mi plătesc niște datorii.” Mi-a povestit-o pe aia cu Dumnezeu care are grijă de păsările cerului și a fost foarte uimit când m-am enervat și mi-am cerut imediat plata. Vezi Doamne, eu mai aveam bani, mie nu-mi erau urgenți, de ce să mă grăbesc, de ce nu-l înțeleg, el cu ce a greșit, nu suntem prieteni? Eh, nu vă spun ce i-am zis, dar banii ăia s-au materializat foarte repede pentru materialista de mine.

N-a fost nici prima, nici ultima oară când am dat eu de spirituali de-ăștia de fațadă sau am auzit de povești cu ei – câte un individ cu idei despre Dumnezeu și vrăbii, despre cum partea materială nu contează.

Nu zic că _toți _sunt așa. Cei care au firme, fac afaceri, înțeleg mersul lumii pot să fie foarte corecți. Dar șansele ca un spiritualist de duzină să facă nasoale sunt exponențial mai mari. Sunt mai rupți de realitate, chestiile gen bani contează mult mai puțin pentru ei – iar pentru că ei sunt dispuși să renunțe mărinimos la posesiuni (pe care de obicei nu prea le au), înseamnă că și tu ar trebui să renunți la fel de mărinimos la ele, la pretenții, la bani – ce mare scofală? Adevărata răsplată e în ceruri sau vine prin karma, iar omul divin acționează fără să se aștepte ca lumea să dea ceva înapoi – desigur că și tu ai vrea în secret să fii unul; dacă nu, te învață ei să vrei.

Dacă-ți fac nasoale, sunt mult mai dispuși să și le justifice și să continue să treacă prin viață crezând că sunt oameni foarte buni, mult mai buni decât tine care nu vrei să-i înțelegi. Fac mici greșeli, e drept, dar sunt atât de virtuoși și-ți oferă și ție șansa să fii. Nu-i destul?

„Dumnezeu are grijă de mine, îmi trimite banii și eforturile altora!”

Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |