Roxana-Mălina Chirilă

Cea mai bună carte românească a anului [recenzie]

Cu o forță subtilă, deosebită, dar puternică, acest roman dărâmă așteptările cititorilor în materie de literatură. Sau, desigur, le-ar dărâma, însă tristul adevăr face ca literatura de o reală calitate să nu mai aibă priză la publicul captivat de cotidianul minor al „jobului” și al rețelelor de socializare care nu acceptă profunzimea, ci doar satisfacția imediată ce le permite să reziste în fața vicistudinilor vieții într-un entertainment sisific, care îi zdrobește precum un bolovan cu plictisul propriei existențe.

Deși nu am vrea să facem o confuzie între persoana autorului și opera sa literară (de la marele Roland Barthes încoace, acest lucru ne este interzis!), este relevant de menționat că deosebitele merite ale autorului sunt incontestabile, în special în privința încercărilor sale de a sparge tiparele și de a se ridica deasupra valurilor modei literare, ce dispar atât de ușor înapoi în oceanul maculaturii.

Nu mare mi-ar fi mirarea dacă acest splendid volum, a cărei complexitate atinge paroxisme biblice și proustiene, de o finețe demnă de un Marquez românesc, ar fi însă în mare parte ignorat de alți critici. Înspăimântați de o astfel de operă ce atinge o rară perfecțiune, mulți se vor retrage în cochiliile lor de raci ce dau înapoi din fața provocărilor literare ce-i pun față în față cu abisurile propriilor lor tare, căci, după cum spunea Michel Foucault, în societatea noastră, arta a devenit ceva ce ține doar de obiecte, nu de indivizi sau de viață, deci față în față cu adevărata artă, cititorul modern își ascunde privirile pentru a nu fi, cumva, (oroare a ororilor!) transformat printr-un sublim ce, după cum spune Edmund Burke, este opusul frumuseții și inspiră mai degrabă groază decât încântare.

Volumul va cauza, fără îndoială, o adevărată revoluție în lumea literară, dacă avem curajul să o acceptăm – scoțându-ne în sfârșit din conul de umbră al marilor publiciști ai lumii și aducându-ne aminte de importanța românismului în fața globalismului ce ne înconjoară. Este un punct de cotitură pentru toți ce scriu în această cultură și, de ce nu, un rapid și vioi pas înainte pe scara literaturii mondiale.

Aceasta nu este doar o carte, ci o Carte, care va rămâne un adevărat model stilistic pentru toate cele ce vor veni după. De aici începe adevărata literatură română.

***

Ce trebuie să conțină orice recenzie pozitivă a unei cărți românești, conform revistelor literare românești de elită:

  1. Laude.
  2. Insistența că e o carte revoluționară.
  3. Nume impunătoare.
  4. Propoziții lungi și alambicate.
  5. Cuvinte mari.
  6. Plângeri că lumea nu citește ce trebuie.
  7. Afirmații pompoase, eventual fără un sens clar.
  8. Insistențe pe românism.

Ce NU trebuie să conțină SUB NICIO FORMĂ orice recenzie pozitivă a unei cărți românești, conform revistelor literare românești de elită:

  1. Detalii despre ce se întâmplă în carte.
  2. Detalii despre personaje (a li se evita și numele, dacă se poate).
  3. Detalii despre stilul cărții, punctul de vedere din care e scrisă – dacă se poate, să se evite și genul.
  4. Raționamente – de exemplu, pe ce te bazezi când spui că e o carte revoluționară (și în ce sens!)
  5. Autenticitate, vocea personală a celui care scrie recenzia.

Chestia pe care am scris-o mai sus s-ar putea potrivi, simt eu, în aproape orice revistă literară, pentru aproape orice carte vag mai promovată de o editură. Bine, ar trebui inserate un nume de autor, un titlu, și eventual un pic de comentariu despre cât de interesant e că autorul e profesor/medic/inginer/istoric.

Dacă mergi la New York Times, de exemplu, primul lucru pe care-l afli e ce se întâmplă în carte. Când ei scriu despre cărți, cărțile sunt despre asasini, sau despre mame singure, sunt despre cineva care și-a pierdut tragic soțul în 9/11 sau despre copii care s-au născut la miezul nopții în momentul în care s-a creat un nou stat.

La noi nu. La noi, în momentul în care întrebi un autor sau un critic despre ce e vorba în carte, ei o dau înainte cu condiția umană, revoluția literaturii și cât de puțin citesc oamenii. În capul lor, toate cărțile sunt identice, indiferent despre ce ar fi – deci nu pot decât să eșueze, pentru că până acum au eșuat și nimic nu s-a schimbat.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |